Happy b… oh wait, I guess not
Ziua a inceput bine, am mers la liceu cu Victor (care a promis ca-mi da Justice League Unlimited si X Men Evolution :)) si apoi am incalecat pe-o sa la ora de mate, si-am sarit in sus cand am vazut numele meu pe ultima lucrare la analiza (sper!) de anul asta alaturi de nota 8. Din pacate, media tot 7 iese. Apoi am mers in laborator la dirigentie, unde am vazut ce surpriza ne-au facut fetele : ne-au luat tuturor baietilor (21, fata de 9 fete) un pliculet pe care era scris la multi ani in cateva zeci de limbi, in care se aflau : 1. o masinuta de formula 1 de ciocolata. 2. a party-thingy (chestiile alea de la americani folosite la aniversari, in care suflii si scot un zgomot enervant al nabii). 3. tubulete d-alea cu detergent, in care sulfii si ies balonase, de diferite forme + balonul atasat de plic, pe care scria Te iubim. Colegele tale si pe celalalta parte numele sau porecla. Fun. S-au gandit si ele sa ne faca o supriza, avand in vedere ca noi cu orice ocazie facem ceva deosebit.
Apoi am plecat cu totii de la ultimele 2 ore, iar clasa + diriginta s-au dus (ca de obicei) in Mamaia, la o plimbare + pizza + suc. Dar eu si Iulia nu am fost cu ei, noi a trebuit sa mergem cu profa de romana la Palatul Copiilor la festivalul de premiere al revistelor scolare si al creatiilor literare. Eu deja incepusem sa fac caterinca de confortul si eleganta locului, deoarece stateam cu totii in picioare intr-un semicerc intr-o sala micuta. Vine Dunareanu (organizatorul) si incepe spectacolul. Yatta yatta yatta, liceul meu (tehnic) ia 7 premii, iar revista la care eu am lucrat a luat locul 3. Moment in care mi-am facut draci.
Apoi a citit o profesoara din juriu o scrisoare de la un elev de 14 ani din Balti. Incepea el sa povesteasca firul vietii sale si radacinile familiei, moment in care ii soptesc profesoarei mele de rom ca el e viitorul Dickens, dar apoi zice ca ii place arta, muzica, dansul, gospodaria, punct in care spun ca e mai degraba Oscar Wilde, iar profa tuseste ca sa nu izbucneasca in ras. Imi da un ghiont sa termin, asa ca o las moale. Apoi a urmat o sceneta de la Lic Decebal. The End.
Cat poate sa ma enerveze directorul liceului meu… la sedinte si la intruniri se bate in piept, ca el are baza materiala performanta, si la la la, si la la la, sa le fie elevilor cat mai bine. Dar de fapt computerele sunt vechi de 4-5 ani, baraca in care facem practica arata ca un grajd, bancile din clasa sunt vechi de 6-7 ani, iar podeaua e vai de capul ei. Bine ca el fura, dar anunta ca ne face noua bine. Si mai comenteaza ca noi cateodata nu stam pe la cursuri deoarece lucram la revista, desi am venit si in weekenduri si in vacanta, sa nu mai zic de cat am lucrat acasa. De asemenea, lucram pe un harb de P2, vai de capul lui. Cand a venit timpul sa tiparim, a zis ca cel mai important e pretul. Asa ca ne-a taiat din articole, ca sa economiseasca spatiul. Articole la care unii au trudit. Intreg anul, el nu a scos decat un singur exemplar din fiecare revista lucrata de noi, nici macar un exemplar pentru cabinetul de romana nu este, nici macar pentru cei care am lucrat la revista nu este, nici macar sa se vanda in liceu, cum se facea in anii trecuti, nu este. Incet, incet, ne-a sabotat intreaga munca. Toti comenteaza ca stam si muncim, nu ne dau resurse, dar cand vine vorba de laude le place sa le culeaga. Si eu cu ce am ramas dupa un an de truda la revista? dupa zeci de articole publicate? cu ce? nimic. Satisfactia personala, si nimic mai mult. Nici nu aveam nevoie de mai mult, dar totusi…
