Inspirat oarecum de situatia unor prieteni apropiati care s-au despartit (dupa o relatie de aproape 5 luni), am realizat cat de diferit suporta baietii fata de fete despartirile. Pana acum, sincer sa fiu, nici nu prea m-am gandit la asta. Concluzia? Ea, singura, suparata, cu o cutie imensa de inghetata de vanilie, un film lacrimogen (mi-a cerut parerea si n-am vrut sa-si verse tot sufletul, asa ca am evitat monstrii sacrii precum Sophie’s Choice, Terms of Endearment, Gone with the Wind, An Affair to Remember, Love Story, sau mai noile Legends of the Fall si Steel Magnolias, si desi orice de Cameron Crowe ar fi mers, i-am recomandat superbul The Notebook (yea, I’m a heterosexual guy and I loved it. Get over yourself!) si numeroase pachete maricele de servetele alaturi. El? langa mine si alti 3 prieteni, suparati ca Argentina joaca ca naiba, tipand la televizor, sorbind din a patra bere, mai luand un chips din bol, apoi injurand antrenorul si rostind un discurs cu subinteles de ce nu e niciodata bine sa te atasezi prea mult de o echipa, ca intotdeauna in cele din urma te dezamageste, ca nu-ti raspunde la dragostea pe care io oferi tu si altele. Probabil daca nu eram si eu la cincea bere, as fi chicotit, si nu as fi inceput sa rad cu o figura semideceptionata, eventual poate i-as fi spus cateva cuvinte incurajatoare. Ce am facut, va intrebati? I-am mai dat o bere si i-am spus sa nu se mai agite. Da, inca o data am dovedit cat de bun sunt in a conforta oamenii :)
ps : pentru cei care se intrebau : Ghost, Pearl Harbor si Titanic ar fi fost mentionate ca tearjerkere daca nu ar fi fost balarii notorii.