In afara de matematica unde chiar mai lucrez si romana/istoria unde mai invat ocazional, nu prea ma mai intereseaza scoala, chiar daca notele nu reflecta deloc asta. In rest, petrecut fastuos, vazut seriale, gasit prietena ideala, facut eforturi ridicate pentru a ma schimba, devenit un House in miniatura. Plus incidentul de saptamana trecuta care s-a terminat dezastruos pentru doua colectii de dvduri. Din nefericire insa, nu prea am mai avut nici timp, dar nici informatii pentru blog…
Acum vreau sa mentionez visul foarte ciudat pe care l-am avut aseara: (Roxa, pregateste-ti popcorn, it’s a doosey, o sa razi mai mult chiar ca data trecuta) se facea ca eu eram in microbuzul catre liceu (naveta zilnica) cand explodeaza cele doua cauciuri de pe dreapta (eu eram pe locul al doilea din spate de la fereastra) si soferul trage de volan ca sa nu intram in copacii de la Dobrogea. Evita copacii, dar, din nefericire, intra sub un tir, care ne loveste din plin (pe partea mea). Microbuzul se rostogoleste de 3 ori, iar intr-un final se opreste pe-o parte (a mea), iar eu, cu picioarele zdrobite, fracturi la maini, hemoragie interna si un plaman prabusit, incerc sa ma tarasc afara.
Peste cateva momente reusesc sa ies din microbuz prin geam, dar respiratia imi devine din ce in ce mai greoaie, simt ca ma innec (atentie, nu sufoc, innec), dar incerc sa-mi trag respiratia si nu pot. In jurul meu nu e nimeni, toata zona este goala, iar din microbuzul mortii nu mai iese nimeni. Toata scena parca ar fi luata detaliu cu detaliu din 28 days later. Cu un ultim efort, strig dupa ajutor si scot telefonul din buzunar. Incerc sa formez, dar nu mai pot, mi-am pierdut mobilitatea.
Scuip de doua ori sange si imi dau duhul cautand cu privirea ajutoare. Ochii mi se deschid din nou, dar nu mai sunt intins pe asfalt, ci sunt pe pufuleti de zapada, ma inalt. Incepe un montaj hip hop, foarte Aronofsky-esque, despre viata mea si momentele fericite, un pic cam scurt insa, dupa gustul meu, imbinand clipe de la 2 ani cand ma scotea BigBro la zapada la bunici, continuand cu jocuri de fotbal, prima zi de scoala (da, a fost o clipa fericita), primul sarut and so on. Foarte ciudat insa, n-a aparut nimic din ultimele 6 luni in montaj. Eu n-am mai fost fericit de atunci? atat de mult a trecut?
Cum se termina montajul, ma opresc din inaltare si simt un vant cum ma impinge intr-o parte. Apoi ma invaluie o mantie galbena cu dungi verzi si albastre si eu pornesc in acrobatii aeriene in timp ce, mi se parea, cadeam din cer. Apoi suna ceasul, este 06.20 si eu trebuie sa ma pregatesc pentru scoala. Si credeai ca visele alea recurente cu mumii si lagare de concentrare erau amuzante, huh, Rox? Analize?
Partea medicala o inteleg, prea mult ER/Scrubs/Nip/Tuck/Grey’s. Cat despre mantie, nu, nu semana cu cea a lui Clark Kent, nu sunt deloc un fan.