De la creatorii serialului Hustle (adorabil! fanii filmului The Sting nu trebuie sa-l rateze) vine o alta revelatie – o drama despre un politist care calatoreste in trecut. Da, da, realizez ce spun. Dar e bun! Chiar e bun! Chiar daca e numit dupa o melodie de-a lui David Bowie. Sam Tyler (John Simm) este detectivul inspector sef din Manchesterul anului 2006. In mijlocul unei complicate anchete pentru prinderea unui criminal in serie, dupa ce prietena sa, si ea o politista implicata in caz, este rapita de criminal, Sam e lovit in plin de-o masina si lasat sa zaca pe asfaltul incins. Se trezeste confuz, imbracat cu alte haine, conducand o alta masina, intr-o parte diferita a orasului. Ajungand la biroul sau realizeaza ca, asemeni lui Dorothy, nu mai este acasa, ci in brutala realitate a anului 1973. Sau cum spune el: I’m not mad. I’m not. I had an accident. And I woke up 33 years in the past. Now, that either makes me a time-traveller or a lunatic, or I’m lying in a hospital bed in 2006 and none of this is real. Seria, o drama grozava, nu se poate decide daca este o drama politista din anii ‘70 sau un SF plin de nostalgie. Sincer sa fiu, atata vreme cat inca se tine bine, nu-mi pasa, sezonul 2, care ruleaza acum pe BBC, este ultimul al seriei, povestea fiind perfect structurata inca de la pilot.
Sam, care avea numai 4 ani in 1973, afla despre neregulile acelei societati alaturi de noi, modul cum sexismul, rasismul, homofobismul, toate erau departe de o corectitudine politica ca-n ziua de azi, modul cum politistii isi faceau treaba pe-atunci, de obicei bazandu-se doar pe instinct, dovezile forensice actuale lipsind cu desarvarsire, cum coruptia era in floare si nimanui nu-i pasa de justitia sistemului pe cat de justitia morala, plantarea dovezilor asupra unui suspect fiind o metoda tipica a acelor ani de-a face dreptate. Pe cand el are nevoie de dovezi, declaratii, interviuri, evitand intotdeauna sa mearga pe baza instinctului, chiar daca asta va costa vieti umane.
De-a lungul seriei, Sam are din ce in ce mai multe halucinatii, aude voci, are impresia constanta ca doctori si persoanele la care tine ii vorbesc si-i explica conditia medicala prin care trece, faptul ca el este intr-o coma in spital, ca el trebuie sa se trezeasca eventual si tot asa. Confuzia sa este o stare de care nu scapa, permanent fiind in cautarea raspunsurilor, daca el chiar a calatorit in timp, daca este intr-o coma in 2006 sau pur si simplu a innebunit in timpul anchetei si asta e doar o fantezie. Situatia se complica tot mai mult atunci cand intalneste persoane cunoscute, stand chiar si la un ceai cu mama sa. El decide sa ramana in trecut, sa faca dreptate, asa cum vor toti calatorii in trecut (Quantum Leap, Sliders, Dr Who, etc).
Cu povesti excelente, ce imbina cu succes drama unui om care nu mai stie ce-i adevarat in viata sa si comedia paralelor intre generatii, dialog cizelat, actori necunoscuti, dar de mana intai (John Simms, Philip Glenister, Liz White, Marshall Lancaster, Dean Andrews), atentia pentru detalii ale acelei perioade si antiteza intre modurile in care detectivii isi fac treaba cu succes (metodele lor sunt diametral opuse), Life On Mars iese in evidenta ca fiind o alta reusita a postului BBC. Abia astept sa vad concluzia seriei!
– si-am mentionat muzica superba?