– 12 episoade. Atat am putut rezista la sezonul 8 din Frasier – depasise orice standard suportabil – umorul a disparut si personajele s-au tampit, tipic anilor de final al tuturor sitcomurilor. Frasier din sezonul 5 incoace a fost indobitocit din ce in ce mai mult, vazandu-se schimbari de la episod la episod; Niles si Daphne s-au cuplat in sfarsit si scenaristii si-au batut joc si de asta, din 12 episoade n-a fost nici macar unul cu un subplot cu ei, iar Jane Leeves, ce-o joaca pe Daphne, a ramas insarcinata si scenaristii s-au gandit sa incorporeze asta in poveste – Daphne aparent ingrasandu-se din cauza stresului relatiei cu Niles. A trecut de la dama mignona la hipopotam stresant in fix 4 episod. Exact dupa ce-au facut povestea aia imbecila cu ingrasarea lui Meris. Marty si Roz? Doar in treacat, ca sa mai scoata replici sarcastice. B-bye Frasier, a fost un drum mirobolant;
– din seria filmelor am vazut si mi-a El Orfanato (The Orphanage) – un horror excelent, plin de suspans, cu o atmosfera grozava si personaje bine definite, ce nu are un final cretin si nici nu presupune ca spectatorul este unul. Plus Wag the Dog (vin alegerile si mi se facuse dor de el – o satira politica despre conspiratii electorale la care am ras de m-am prapadit). De asemenea recomand sa evitati Penelope (da, initial l-am asteptat, credeam c-o sa fie o grozava satira tongue-in-cheek, dar prea se ia in serios si povestea stupida iese prea mult in evidenta, chiar daca Ricci e inca haioasa si adorabila) si Ils (Them) (un horror francez produs in Romania. Atmosfera misto, actorii decenti si cinematografia buna nu pot compensa pentru lipsa povestii si finalul cretin (nu hiperbolizez, chiar nu exista poveste, deci deloc, zero, nada, nici macar o pseudo-motivatie ca-n adorabilele exploitation horror din anii ’70 n-avem);
– am vazut, dupa ce mi-a stat pe teancul to-be-watched un an si ceva, Taken, intr-un maraton de 15 ore. Departe de maretia Band of Bros, Spielberg a dat cu bata-n balta aici. Abia se ridica uneori la nivelul The 4400. Drama e ieftina, sci-fi-ul foarte sec, personajele unidimensionale, povestile simple si deloc antrenante. De evitat, mai bine ne restrangem la Close Encounters of the Third Kind.
– John Adams, dupa cum era de asteptat, a avut primul episod slab. Era inevitabil doar, cum sa depasesti momentul ce-a tratat 4 iulie 1776?
– versiunea ridicola a ajuns, in sfarsit, in posesia mea! 12 dvd9 (6 cu filmele, 6 cu suplimentele) transformate in 24 dvd5 (câh la compromisuri ale calitatii). Inca nu ma incumet insa, poate saptamana viitoare.
– maine avem parte de WrestleMania XXIV!
– pe vremea mea doar se bea, acum insa…