Eastern Cinema — First Part

– subtext? the guide to the mind of Quentin Tarantino –

O retrospectiva asiatica, incepand cu genreul wushu, continuand cu genreul wuxia si sfarsind cu ‘trilogia razbunarii’ a lui Chan-wook Park (lasand retrospectiva John Woo pentru alte data). Pe scurt… voi vorbi despre The Chinese Connection (Fist of Fury) (1972), Way of The Dragon (1972), Enter the Dragon (1973), Five Shaolin Masters (1974), Crazy Shaolin Disciples (1985), Executioners from Shaolin (1977) si Five Deadly Venoms (1978), culminand cu Kung Fu Hustle (2004) in prima categorie, Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000), Musa (2001), Hero (2002), House of Flying Daggers (2004) si Curse of the Golden Flower (2006) in a doua categorie, si, evident, Sympathy for Mr. Vengeance (2002), Oldboy (2003) si Sympathy for Lady Vengeance (2005) in ultima categorie. Sa-ncepem.

Prima selectie este filmografia Bruce Lee… la care mi-am uzat benzile magnetice ale casetelor VHS din cauza numarului de vizionari in timpul copilariei mele. Destul de scurta filmografia avand in vedere ca Lee a aparut intr-un serial in care a jucat un rol secundar si doar cinci filme din care unul neterminat, la momentul mortii sale filmandu-se doar indeajuns material pt 40min (care insa a fost lansat, restul filmului fiind realizat cu dubluri… evident filmul a lasat de dorit).

Primul sau film, Fists of Fury (1971), nu se gaseste pe dvd, asa ca am trecut la urmatorul – The Chinese Connection (Fist of Fury) (1972). Al doilea cronologic si conform popularitatii sale, TCC a devenit modelul desavarsit al filmului asiatic in ochii occidentalului – dupa uciderea maestrului sau, ucenicul exuberant incearca sa afle care-s vinovatii in timp ce cafteste zeci de inamici in 3-4 confruntari spectaculoase. Povestea e complet dezamagitoare si stereotipica, judecand dupa standarde moderne, dar bataile continua sa impresioneze, in prima lupta Lee punand la pamant mai bine de 20 de ‘padawani’ dintr-un dojo (scena ‘imprumutata’ in KB, nun chukurile fiind schimbate pe sabie). Finalul e un pic prea moralist pt gustul meu, Lee gasind ucigasii si scotandu-i din uz, cu costul vietii colegilor sai, si, intr-un final, murind intr-un ‘blaze of glory’ asemeni protagonistilor din Butch Cassidy and the Sundance Kid.

Asa… urmatorul din lista a fost Way of The Dragon (1972), scris, produs, regizat si cu coregrafia lui Lee. De departe cel mai haios din filmele sale, foarte ‘tongue in cheek’, acesta jucand rolul unui tanar care-si viziteaza verisorii din Italia, dar ajunge sa-i protejeze impotriva Mafiei, depasind statutul de ‘martial arts super hero’, ajungand chiar ‘bloody vigilante’. Povestea e previzibila si satirizeaza cateva elemente tipice acestor filme, dar ceea ce conteaza este finalul – confruntarea brutala de la Colosseum dintre Lee si un actor debutant… Chuck Norris. De mentionat ca e singura oara in istoria cinematografica in care personajul lui Chuck Norris moare. Mit spulberat!

Ultimul (Lee murise cu 3 saptamani inainte de lansarea filmului) si cel mai celebru film al lui Lee este Enter the Dragon (1973) (in care au cameouri Sammo Hung Kam-Bo si Jackie Chan, pe vremea aceea doi necunoscuti). Singurul film al lui Bruce cu o poveste existenta… chiar daca e extrem de cheesy. Rolul negativ ii apartine lui Bolo Yeung, un elev de-al lui Lee, cunoscut majoritatii publicului din vest ca ticalosul din filme ca Bloodsport si Double Impact. Asa, revenind – povestea: Lee e un instructor la o scoala cu stilul Jeet Kune Do si e rugat de tatal sau, maestrul sau si un agent FBI sa participe la un turneu de lupte martiale ca sa il omoare pe ticalosul organizator deoarece e un sef al mafiei ce e responsabil pt numeroase furturi, rapiri si morti, inclusiv cea a surorii sale. Finalul ‘climactic’ este exceptional, Lee ajungand sa se bata cu aproximativ 80 de tipi odata (un element din multele ‘imprumutate’ de Tarantino in al sau mirobolant Kill Bill in care foloseste ca baza Lady Snowblood si The Bride Wore Black si combina cu elemente din atat de multe genuri excelente incat cu greu le poti numara – spaghetti western, giallo, wushu, wuxia, manga si gekiga, blaxploitation samd). Revenind – da, un film cu batai excelente.

Mai departe – filme de la Cheh Chang, Kar-Hung Yau si Robert Houston, toate produse de formidabilii frati Shaw, detinatorii celui mai mare studio de film din Hong Kong (a caror sigla este omagiata in creditele de la KB). De mentionat ca tema in toate acestea este disputa dintre Dinastia Qing (a nu se confunda cu cea Qin din Hero) si rebelii chinezi care vroiau sa scape de sub tirania acestui imperiu. Motiv pentru care primele trei filme incep cu incendii ale dojourilor shaoline si masacrul calugarilor din aceste temple. Vreau sa adaug ca dvdurile sunt de-o calitate excelenta, au fost retusate si aduse la adevarata valoare – widescreen, cu niste cadre lungi de exceptie, si cu dublajul original (mandarin).

Primul din noua serie este Five Shaolin Masters (1974) - favoritul meu din acest pachet – rascoala unui grup de shaolini impotriva Dinastiei Qing si, mai precis, impotriva celor mai buni cinci locotenenti ai sai. Initial dezbinati, si ramasi singuri intr-o China divizata, cei cinci invatacei ramasi isi formeaza propria armata si, dupa un an de practica dura, realizeaza un coup d’etat. Filmul are numeroase lupte distractive, dar cea finala, pentru care discipolii si-au dezvoltat propriile stiluri ca sa-si infranga adversarii redutabili, este cireasa de pe un tort grozav care cu greu se poate egala. Cu o coregrafie geniala ce incita si nu dezamageste, filmul se plaseaza in topul celor mai bune ale genreului.

Crazy Shaolin Disciples (1985) - cel mai slab al pachetului, filmul fiind o combinatie de wushu traditional si ‘Police Academy’. Desi incepe ok, cu numeroase batai bine realizate, dupa prima jumatate se transforma si alterneaza intre comedie proasta si drama proasta. De evitat…

Executioners from Shaolin (1977) - iarasi, un film tare inegal. Motiful filmului este razbunarea unui invatacel a mortii maestrului sau. Personajul negativ e infamul Pai Mei (cu al sau inimitabil stil de lupta), ‘imprumutat’ cu totul de QT in KB. O poveste a razbunarii ce se desfasoara in aproape 30 de ani, filmul nu dezamageste. Poate un pic, dar nu unde conteaza (inegalitatea tonurilor din film – alterneaza, fara succes, si, de ce, habar n-am, intre comedie, drama, si wushu). Ceea ce e important e valoarea de productie a filmului – coregrafia impresionanta si muzica memorabila.

Five Deadly Venoms (1978) - ultimul traditional deoarece, din pacate, mi-am pierdut discurile cu Master of the Flying Guillotine (1975) si The 36th Chamber of Shaolin (1978), dar si cel cu reputatie mai mare in occident datorita stilurilor folosite – Centipede, Snake, Scorpion, Lizard si Toad. Pe patul de moarte, maestrul shaolin isi trimite ucenicul in lume pentru a gasi cei cinci studenti mortali ai sai, sa ucida pe cei care nu respecta legea si sa descopere o comoara secreta si s-o doneze unui orfelinat. Usor de zis, mai greu de facut. Filmul porneste foarte greu, dar ultimul sfert de film este suprasaturat cu batai subjugatoare pe fine acorduri de vioara (si acestea imprumutate de QT). Nu sunt prea multe de zis in afara ultimelor scene, majoritatea filmului fiind de umplutura. Asta nu-l opreste insa din a deveni un stalp in genre.

Bonusul? Kung Fu Hustle (2004). Nu prea stiu unde-l pun. Contine elemente wushu si wuxia, le hiperbolizeaza pe majoritatea pentru efect comic, dar nu parodiaza in sensul traditional de ‘hey, uita-te ce poveste tampita este de fapt’ (cum a fost Piranha pentru Jaws), e o satira fina, in sensul de ‘hey, pot sa imbin cateva genuri fara sa-mi bat joc’. Distributia include actori legendari precum Yuen Wah, Yuen Qiu, Bruce Leung si Leung Siu Lung, iar personajele imita atat arhetipuri asiatice, cat si personaje occidentale – Neo, Blues Brothers samd, iar referintele vizuale includ si The Shining, Untouchables, Spider Man si altii, e greu sa nu te incante aceste mici detalii. Coregrafia magistrala, realizata de Yuen Woo-ping (Matrix, Crouching Tiger, Kill Bill), este hipnotica. Povestea? Remarcabil de haioasa. Daca la celelalte filme cautam cuvinte cu care sa descriu umpluturile, aici trebuie sa spun ca as vorbi si-as vorbi, nu sunt momente de umplutura, totul e foarte bine pus la punct si executat cu maiestrie. De vazut… chiar daca nu-ti plac aceste genreuri sau cinematografia straina, filmul, pentru spectatorul de rand, se va desfasura ca o comedie grozava.