I Will Not Fake My Way Through Life

– Pana si IMDb angajeaza idioti. Serial anulat acum mai bine de un an si ei scriu ca el ia pauza de la filmari acum.

– Viata ca un mizantrop…venind vorba de asta, vine vara si deja am inceput sa-mi organizez urmatoare retrospectiva: 1 si 2. Oh, joy.

– 1984, Brave New World, Ender’s Game, Atlas Shrugged si The Fountainhead, pentru un subtotal de 50$, plus niste comic books – Watchmen si V For Vendetta, pentru un total de 90$. Ah, viata-i dulce cand iti poti permite chestii (da, astia fusesera banii planuiti pentru concertul fratilor Young). Multam, Alex.

– I-am dat mai o sansa lui Chuck, in mare parte din cauza distributiei geniale. Ma stresase un pic pilotul si nu credeam ca va fi preluat pentru un sezon, asa ca l-am dat deoparte. Plus faptul ca avea prea multe asemanari cu Reaper, care si el ma enerva. Am trecut cum am trecut de primul sezon, dar am renuntat definitiv la S2E03. Ok, inteleg, trebuie drama si conflict, trebuie ceva idiot, am rezistat la multele actiuni cretine ale personajelor si multele caricaturizari, dar in fiecare episod nenorocit sa va bateti joc de fani? Will-they-or-wont-they merge folosit, dar nu in exces. Tehnica asta mizerabila a distrus Friends, Moonlighting, Farscape si Ed. Sa apropii pe Chuck si Sarah in fiecare episod, numai ca la sfarsitul episodului sa-i desparti din nou, asta e un act cumplit de imbecilitate cronica. Josh Schwartz, ma asteptam la mai mult de la tine, asta e singura metoda de-a produce tensiune pe care-a gasit-o o intreaga camera de scenaristi?

– Runda doi de seriale cu distributie excelenta, dar scenaristi oligofreni: Profiler. Mi-l aminteam ca fiind tare asemanator cu iubitul meu Millennium, doar ca mai slab, iar cum imi era dor de cel din urma, desi il revazusem recent, am zis sa-i mai dau o sansa primei variante de Criminal Minds. Asa, deci: o distributie fantastica – Ally Walker, Robert Davi, Julian McMahon, Roma Maffia si Erica Gimpel, cinematografie excelenta si cazuri relativ decente. Cum, am uitat ceva? Da, scenaristii retardati care in doar o mana de episoade au reusit sa-si distruga personajele, sa-si bata joc de toti implicati in serial, sa caricaturizeze atat pe cei rai (Jack Of All Trades fiind cea mai mare mizerie produsa vreodata la TV, un “personaj” care insumeaza alte 20 de personaje), cat si pe cei buni (au urinat de-a dreptul pe primele doua sezoane, in al treilea Sam avea superputeri si avea moodswings la fiecare 10 minute, iar in al patrulea au eliminat-o cu totul, aducand alt “profiler”). Serialul incepuse bine, dar declinul a inceput inainte de jumatatea primului sezon si s-a dus naibii cu totul dupa moartea lui Nick Coop, pe care, apropo, il placeam cel mai mult dintre toti. Cat de greu e sa angajezi niste scenaristi cu functii cognitive superioare?

– Da, nervi, foarte multi nervi, destui cat sa nu respect dorinta de paragrafe aranjate dupa marime. Astea si faptul ca in doua saptamani incep sesiunea (9 examene) si am doar trei carti, celalalte 5 fiind pe lista de gasit, xeroxat, memorat. Eh, macar am terminat de tras Preacher, am cum sa-mi petrec 1 mai.

– Ha! Malicious internet my ass…

– NOOOOOOOO! Damn you all to hell! I loved the guy!

– Dupa mai bine de un an de asteptare, s-a lansat, in sfarsit, Harper’s Island. Povestea pare mai slaba decat ma asteptam, dar distributia face toti banii. Boys, adjust your TiVos.

– Povesti bune la ultimele episoade din Dollhouse, spre deosebire de idioteniile stand-alone din primele cinci episoade, dar prestatiile “actoricesti” sunt tot la pamant. Joss, how could you?

– Seriously? La sfarsit de septembrie, din fericire, uitati cu totii, si astazi, cand sub absolut nicio forma nu trebuie si nu vreau sa stiu (ca, hey, imi afisez ura si dezgustul doar zilnic), primesc o duzina de mesaje si sms-uri de felicitare. Are you fucking kidding me?

– Alex petrece o saptamana (19-26.04) la o baza militara din Colorado Springs (student exchange crap, that lucky drunken bastard), asa ca eu ii tin companie noului sau XBOX360 in primele sale doua saptamani de viata. GOW2, RE5, SF4, SH5, prepare to meet your maker. Whoo-ah.

– Taxe de intoarcere in tara AKA numai in Romania e posibil: confirmi de trei ori un pret la telefon cu reprezentantul, numai ca a doua zi curierul sa-ti ceara triplu; la casieria unui policlinici esti trimis la supermarket, sa schimbi banii, ca ei n-au rest; recomandarea doctorului e o farmacie care se dovedeste a fi singura care nu are niciun produs din reteta ta; ceri un marker special, pentru inscriptionat dvduri, si primesti un Schneider la 4lei care se usuca in 20min, iar la intoarcere in magazin auzi ca produsele nu se schimba; platesti pentru curatat cartusul numai ca mai tarziu tu sa sufli in el pentru a elimina bulele de aer; confirmi de doua ori ce acte trebuie sa aduci, numai ca la al treilea telefon, care e in legatura cu altceva, afli ca mai trebuie sa aduci ceva.

…acum asta DA sfarsit de serie. Vazand excelentele finaluri recente (Jekyll, Life on Mars, BSG) si faptul ca minunatul meu ER ruleaza de 15 ani foarte lungi, mi-am coborat sperantele, in special vazand cat de slabe au fost ultimele trei sezoane, exceptia fiind 15. Nu as fi crezut niciodata ca Wells poate face ceva atat de fantastic – melodia din primele sezoane, abandonata in s13, montajul albastru de la inceput, intoarcerile lui Benton, Carter, Susan, Kerry, Lizzie si Kem, plus o surpriza de neasteptat – Rachel Green, matura, pregatindu-se de primul ei an ca stagiar. Fantastic. Plus reluarea de idei din pilot – Carter fiind obstetrician (la un caz chiar mai dificil decat cel tragic al lui Mark de la sfarsitul primului sezon), Lydia Wright trezind rezidentul sef in chinuri groaznice (Mark atunci, Morris (ha, ha, ha) acum), noua sarja de studenti, printre care si Alexis Bledel. Un final superb, pe masura unei serii superbe. Adieu, mon amour.

ps: a ajuns Ava, in sfarsit, acasa. Pentru cei cu alergie la linkuri: Acer as7730ZG, 17″ WXGA+, Dual Core T3200 2.0GHz, 3072MB, 320GB, 9300 GS, HDMI, Numpad. Dupa doua formatari si instalari de XP SP3, am realizat ca e o problema cu driverele LAN, asa ca am mai sters o data si bagat Vista Ultimate x64, care, chiar daca il urasc cu pasiune, are un Firefox mirobolant. Partea haioasa a fost cand curierul (bizar cum aceleasi doua firme au folosit aceeasi firma de curierat si amandoua comenzile au ajuns in acelasi timp) mi-a cerut un tarif mai mare pentru transportul telecomenzii (40, mai mult cu 5lei de cat a costat telecomanda in sine) decat pentru cel al notebookului (25). Taranism si nesimtire romaneasca, mi-era atat de dor de tine.

Da, sunt acasa, da, am ajuns ok, da, sunt bine, da, totul e perfect… mai putin Emily, care a cedat imediat dupa ce-am ajuns – sursa s-a ars si-a iesit fum, monitorul a cedat si el, si dupa multe, multe telefoane la multe, multe firme am reusit sa gasesc in stoc notebookul pe care mi-l doresc si telecomanda la E-boda, care a cedat si ea. Amandoua ajung maine prin curier (firme diferite, curieri diferiti), asa ca pana atunci mai hoinaresc pe la prieteni, ca totusi nu pot rezista prea mult fara browsing, daily show, colbert si niste sitcomuri. De asemenea inca n-am gasit un nume pentru urmatoarea mea iubire (noul notebook), desi momentan imi surad numele Ava, Julie si Lucy. Sugestiile-s binevenite, cata vreme nu sunt evidente si pretentioase – Charlotte, Lorelai, Rita, Laura samd. Ah, there’s no place like home.