But I just don’t know who you’re talking to
Atentie: post serios, sentimentalist, saturat cu emotii si idei patrunzatoare, asadar nimic din ce-am mai discutat pana acum pe blog, asa ca rog pe cei care ma citesc tipic si ma plac… sa nu deschida postul. Stiu ca de obicei eu citez pe Sorkin cu exuberanta, entuziasm si reala dragoste in glas, dar acum il citez trist, cu un gust amarui in gura: Ah, this is not going to be a very good show tonight. And I think you should change the channel. Change the channel, go on, right now… or better yet, turn off the TV, okay?
Dupa cum ziceam intr-un post anterior, m-am schimbat. Stiu ca m-am dat cu dosul pe pamant zicand ca nu m-am schimbat, dar chiar n-am vrut sa cred, n-am fost in stare pana recent sa realizez ce s-a intamplat. Nu m-am putut impaca cu ideea ca a disparut egoul meu, cu faptul ca am renuntat la personalitatea mea iubita (stiu, nu suntem in WWE, dar…). Imi luase atata vreme sa ma descopar, sa aflu cine eram cu adevarat si sa aflu cat de mult puteam sa ma iubesc asa cum eram – o jigodie mizantropa, narcisista si hedonista, imposibil de sincera, ireal de sarcastica, inuman de rautacioasa, incredibil de indragostita de filme, carti si gin, cafea, ciocolata si prima saptamana a unei relatii. X filme, Z carti si Y persoane intalnite nu m-au influentat, doar m-au determinat sa fiu si mai mult asa cum eram, iar asta mi se parea fantastic (in sensul bun), eram exact ce vroiam, cand vroiam.
Totul a continuat mirific pana in primavara lui 2008, pana nu mult dupa sejurul din Bucuresti. Din aprilie insa am renuntat la alcool (totul mai putin beri), iar din aprilie 2009 am renuntat si la cafea, ciocolata, dulciuri, prajituri si produse din lapte, orice trebuia sa fie prajit, carne de orice fel, picanterii de orice fel, sucuri, chipsuri si orice altceva ar mai putea avea gust, asadar o dieta exclusiv bazata pe legume, fructe si peste. Nu e nimic ca atunci cand pentru a preveni moartea, un cardiolog te face sa traiesti ca si cum ai fi murit. Dupa o prima saptamana in care am incercat fara succes sa-mi vand sufletul, am inceput sa-mi accept viitorul. Ce credeam era ca, hey, asta nu ma va afecta cu absolut nimic, termin tratamentul si dieta in cateva luni si apoi revin la stilul meu de viata auto-distructiv… dar se pare ca nu.
Ce nu-ti spune nimeni este ca atunci cand nu ai o mahmureala permanenta incepi sa vezi lucrurile altfel. Adica fiind treaz pentru un an si jumatate iti schimba conceptiile despre unele lucruri (no more comfortably numb). Incet, incet, am inceput sa simt lucruri si sa am sentimente. Pentru prima oara in viata mea am inceput sa ma atasez de persoane – de unde si problema, ca inainte eram lipsit de sentimente, iar totul era ca o tranzactie de afaceri extrem de placuta, neavand o baza emotionala puteam sa fiu eu – grandios si etern-obsedat de ideea de-a impresiona, de unde ma si plictiseam si treceam mai departe o saptamana mai tarziu. Astazi insa, exista sentimente si simt, nu mai sunt grandios, nu mai impresionez constant, iar faptul ca e o baza emotionala incepe sa ma omoare, parca creierul proceseaza doar la 33% din abilitatile tipice, in prezenta ei nici macar macar o treime din referintele tipice nu le mai pot face.
Asadar, da, m-am schimbat. Traiesc sanatos si ma simt sanatos, mi-am redus enorm volumul de filme pe luna, am marit considerabil volumul de carti pe luna, ma port altfel cu oamenii – aproape decent cu cei ce rand, frumos cu cei apropiati – ajut la treburile casei (acum aproape exclusiv vazand ca aproape locuiesc singur), la organizarea evenimentelor si curatarea de dupa, trec des pe la facultate si nu scot din sarite niciun profesor, am o viata personala pentru prima oara in trei ani, iar pentru prima oara chiar simt ceva si ma comport inspaimantator de frumos (fyi, tot nu cred in basme precum dragoste, casatorie sau religie).
Deci, da, desi mereu ma temeam de schimbare, acum aproape am devenit opusul la ce eram pana sa intru in 2009. Aproape ca ma aduce la lacrimi gandindu-ma la cum traiesc acum si cum traiam atunci si cat de fericit eram, dar realizez ca ma simt si sunt mai bine, iar ea imi aduce mai multa fericire chiar si atunci cand doar ne uitam impreuna la Craig Ferguson decat mi-a adus in trecut intreaga colectie Hammer Horror.
Take a look around you, nothing’s what it seems/We’re living in a broken home of hopes and dreams.
