A ajuns! A trecut termenul promis initial, dar asteptarea, dupa cum voi detalia mai jos, a meritat, si inca cum!
Arata absolut superb, coperta steampunk si look-ul mat fac toti banii. Fontul e excelent, mult mai frumos si lizibil decat cel al cartii companie, Rebelul lui Jack Dann, care, ca si cartile de la Tritonic, e prea subtire si prea inalt. Gasesc putin ciudat faptul ca s-a lungit sumarul incat sa ocupe doua pagini, dar fie de la mine. Cat despre continut, sa-l luam pe bucati:
- “O sansa din 10 la puterea a saisprezecea” de James Patrick Kelly e un rasfat nostalgic al autorului despre o copilarie tipica, intr-un stil ce pare sa fi ajutat la conceperea The Plot Against America a lui Philip Roth. O povestire de istorie alternativa ce contine si Terminatori, 10*16 e o adorabila bucata de fictiune de escapism, poate doar cu un final care nu e pe masura restului. Un pic deranjante au fost notele de subsol, cat si unele parti ale traducerii:
- (pg8) “[..] kickball, eram intotdeauna a patra sau a cincea optiune.” Cum e combinatie de fotbal (al nostru, soccer-ul lor) si baseball, si se joaca cu doua echipe de 5 jucatori, n-ar fi fost corect sa se traduca “[..] miuta, eram intotdeauna ales ultimul.”? Mai bine adaptat decat mot-a-mot cu pierderea ideii textului original.
- (pg9) “[..] CBS anulase temporar difuzarea serialului.” Pai, cum vine asta? Ori anulezi, adica definitiv, ori amani, adica temporar. Oximoronul vietii.
- (pg11) “sfrijit de doisprezece ani”. Asta era termenul pe care l-ar folosi un copil tipic de doisprezece ani sa se descrie? Cam multa introspectie pentru varsta asta. Slab, slabanog, pirpiriu, pricajit, acestea par adecvate.
- (pg36) “Consiliul de Aparare”. Aici chiar n-am inteles la ce institutie se referea. E ciudat cand o parte din denumiri se traduc si o parte nu.
- Sunt, fasait, hartie. Toate, in Galileo, sunt scrise cu â din i, adica sînt, fîsîit, hîrtie. Inteleg ca poate doar mie imi plac noile modificari din DOOM, dar asta e deja ridicol.
- Notele de subsol le-am gasit a fi inutile, ba chiar enervante pentru ca se explica chestii de cultura generala, nu obscuritati.
- “Doi batrani, pe o banca…” de Liviu Radu este ceva la care nu ma asteptam. Partial poveste tipica formatului din ’95 a The Outer Limits (nu acel stresant monster-of-the-week cu care ne-a chinuit originalul), partial mister Poe-enian ce este dus la capat prin “ratiocinare”, aceasta mica bijuterie fantasy m-a distrat enorm – fiind fan Shelley (ambii) si Byron, Polidori inca stand pe raft asteptandu-si randul. Partea preferata a volumului.
- “Vonu” de Sebastian Corn e o lectura ceva mai dificila. In marea parte a timpului incercam sa adun laolalta bucatile textului, ca la un puzzle de 1000 de piese, unul suprasaturat cu fel de fel de bunatati si idei stranii, sa nu spun absurde, iar finalul nu m-a ajutat pe cat de mult am sperat. E o lectura placuta, dar un pic prea Kafka-esque pentru binele sau.
- “Jurnale din anii molimei” – Norman Spinrad. E Spinrad, totusi, mai e nevoie de confirmare a talentului sau? Daca da, aprob vertiginos si spun bis.
- “Mortuare” – Joe Haldeman incearca sa scrie precum Serge Brussolo. Atat de mediocru incat n-am alte cuvinte cu care sa-l descriu. Unde e umorul si viziunea de care m-am indragostit in Forever War si Camouflage?
- Non-fictiunea, asa cum era de asteptat, nu m-a miscat in niciun fel, ba chiar nici n-am putut termina pe toate, dar doar pentru ca nu-mi place sa citesc critica si eseuri.
Chiar si asa, in ciuda negilor, vanatailor si taieturilor, Galileo este excelenta, o revista SF&F cu care ne putem mandri, iar la doar 12.5ron, un chilipir ce nu trebuie ratat. Astept nerabdator urmatorul numar!
Postscript: a ajuns comanda de la BuyBooks.Ro, cea facuta acum 48 de ore, prin Posta Romana, si desi mai era ceva de plata – 3ron peste bon, n-a mai fost nevoie, au platit ei si ce era peste bon. Comparati acum cu timpii de livrare de la editurile mari – la ei dureaza intre una si trei saptamani pentru a livra, daramite a ajunge. Rezultatul e ca multe cumparaturi viitoare vor fi facute la impresionantii BuyBooks.Ro. Multumesc!
Ma bucur ca, in ansamblu macar, impresia e una net pozitiva. Numarul doi va fi chiar mai bun. Si va fi in iulie.
Pentru Jack Dann, ai intuit bine. Typesetting-ul a fost facut de Tritonic si, dupa parerea mea, asta a ruinat cartea. Paginarea propusa de noi avea 440 de pagini (si tot era destul de strinsa. Cind a iesit din tipar, cartea avea 360 de pagini, fara sa se fi omis vreo virgula, doar prin inghesuire. O greseala care nu am mai repetat-o. A fost picatura care a umplut paharul si ne-am despartit de Tritonic.
Inca nu am cetit Haldemanul din revista, dar mi-a sarit in ochi Camouflage. Mie nu mi-a placut deloc.
Felicitari in cazul asta. Toate fonturile folosite dupa despartire – cel putin ce am eu – New Weird, Millennium 1, Adrenergic, re-editarea Dune si Galileo – sunt superbe si fac lectura un adevarat deliciu.
Intr-adevar, Camouflage nu are profunzimea sau umorul lui FW, e doar o lectura lejera de vara. Nu-si merita premiile, dar eu nu cred ca sunt targetul.
“no social life” ? How dare you !!! :)
Invers, e tagul meu pentru carti ca-mi ocupa mai tot timpul.