Monthly Archives: September 2010

– Whatever Happened To Scary Vampires?

– British Library posts Greek manuscripts to Web.

– Apparently it’s illegal to have sex with someone for six years while pretending to be a sex you’re not. Who knew?

– Prima problema cu AwesomeBooks (Ebay) – doua carti nu mi-au ajuns, desi altele din aceeasi comanda au sosit pe 14. Am trimis un mail la ei si patru ore mai tarziu mi-au raspuns – si-au cerut scuze pentru probabila eroare a postei si mi-au returnat toti banii, inclusiv transportul. Se pare ca va trebui sa-mi fac abonament la baietii astia fenomenal de seriosi :]

– Astazi, fara regrete, inchei o relatie veche de mai bine de sase ani. Prieten de nadejde, companie minunata, absolut tot ce mi-am putut dori vreodata, acum incapabil sa ma satisfaca. Evident vorbesc de Mozilla Firefox. Asa cum au zis si altii, FF pur si simplu nu mai face fata, iar adaugand sirul zecilor de erori, blocari si pierderi de zeci de taburi, n-am mai putut rezista. Din fericire, exista un inlocuitor pe masura asteptarilor – Chrome. I think this is the beginning of a beautiful friendship.

– Singularity – un excelent hibrid FPS survival horror, un amalgam cert intre Bioshock, Dead Space, FEAR si Timeshift, din pacate nu la fel de bun ca vreunul din ele – poate doar ultimul, pe care-l depaseste clar, chiar daca imprumuta remarcabil de mult din toate ca gameplay si storytelling. O poveste buna, cinematics ilariante, twisturi interesante, gameplay excelent, arme grozave cu upgrade-uri pe masura, atmosfera apasatoare, feeling creepy, grafica superba, muzica nitel obositoare, trei finaluri absolut geniale, unul mai nihilist decat altul, poate chiar mai mult ca-n Dead Space, per total un mod placut de-ati pierde o duzina de ore, dar daca esti ca mine si trebuie sa-l joci pe dificultatea maxima atunci trebuie sa te pregatesti pentru multi nervi ca ramai fenomenal de des fara amunitie si viata asa ca e o adevarata provocare.

– The Norm Show (S1-2) – blah. Alt sitcom cretin. Prost de nivelul Joey. Renuntat la mijlocul sezonului si-am ajuns acolo numai datorita dragostei de durata pentru Laurie Metcalf.

– Haven (S1) – câh. Alta serie supranaturala tembela, de data asta cu inspiratie in Stephen King. Se apropie excesiv de mult de Eureka si Warehouse 13, cu mentiunea ca aici povestile sunt dincolo de ridicole (a se citi stupide), personajele nu se pot numi din carton pentru ca as insulta un valoros material de impachetare, iar toate elementele supranaturale ale fiecarui episod sunt mai fumate decat glumele adresate lui Emily Post. Am rezistat eroic cat am putut pentru Emily Rose, cunoscuta drept bunaciunea™ din John from Cincinnati, Brothers & Sisters, Jericho si ER, dar n-am reusit sa trec de episodul cinci. Un dezastru.

– Alan Wake – ei, in ciuda asteptarii de-o jumatate de decada, jocul, in mod surprinzator, se ridica la asteptari si le depaseste – chiar daca incepusem sa cred ca era vaporware. Jocul perfect al lui 2010, sau varianta vast imbunatatita a lui Resident Evil 4, sau un survival horror foarte bun cu o poveste geniala, daca nu chiar perfecta, cum vreti voi sa-i spunem, pe bucati:

– grafica splendida care se joaca cu lumina cum n-am crezut posibil
– un gameplay bun, dar nu perfect – multe elemente lipsa, cel mai notabil 180 degree turn – m-am saturat de cate topoare mi-am luat in cap ca nu ma puteam intoarce suficient de rapid
– o atmosfera infioratoare si credibila
– feeling creepy
– un pacing grozav, mentinand tensiunea constanta (ceea ce, intr-adevar, devine obositor intr-un final, cand il incepi dimineata si-l termini la timp pentru cina)
– elementele cinematice – abundente, terifiante, absolut delicioase
– povestirea interactiva cu exces de momente vizuale care leaga actiunea
– povestea superba, ireal de lunga si de bine structurata, care chiar te ingrozeste
– cartea din joc, insasi povestea – o combinatie fantastica de Lovecraft (nu sunt tentacule aici, ca as fi jurat ca el l-a scris), King (cel mai notabil Shining, IT si Stand) si In the Mouth of Madness a lui Carpenter
– inamici de calitate, nu doar in cantitate
– muzica superba
– achievements ilariante
– dialoguri cam meh, singurul pe plus fiind Barry
– cateva glitchuri – blocari; caderi in abis; freeze frame; npc incercand sa urce pe scari, care de fapt sunt la 8m in stanga samd

Pentru programatorii imbecili: sa va cada!

Revin pe Xbox 360 la o salvare mai veche de la Saboteur (31%) si, jocul fiind sandbox, ma bucur de free-roam si termin vreo sapte-opt misiuni si, pe langa astea, macelaresc o sumedenie de nazisti in misiuni secundare. Dupa vreo doua ore de distractie primesc un apel pe telefon si ma vad nevoit sa inchei jocul. Save, quit, turn off. Cand revin mai pe seara la salvare… ghinion. Degeaba zice in meniul mare care te primeste cand deschizi jocul “You can save whenever you want”, jocul mi se resetase la salvarea de dinainte, anuland tot ce facusem in orele de mai devreme pe baza ca n-am ajuns la un checkpoint al misiunilor. Ani de zile cu sisteme stupide de salvari pe X360 si niciodata n-am intalnit ceva atat de tampit.

Se pare totusi ca firma care a produs jocul – Pandemic Studios – a dat faliment, acesta fiind ultimul lor proiect. Karma, bitch.

La nici doua zile dupa postul Dailies #72, Damon, “the self-serving psychopath with no redeeming qualities”, mentioneaza urmatoarele in episodul de azi din Vampire Diaries:

“If this wolfman thing is true, it means Mason Lockwood is a real-life Lon Chaney and that little Tyler punk may just very well be Lon Chaney Jr, which means Bela Lugosi, meaning me, is totally screwed.”

Two peas in a pod. QED.

Obsesia inutila a zilei de azi – gender plot.