– The Norm Show (S1-2) – blah. Alt sitcom cretin. Prost de nivelul Joey. Renuntat la mijlocul sezonului si-am ajuns acolo numai datorita dragostei de durata pentru Laurie Metcalf.
– Haven (S1) – câh. Alta serie supranaturala tembela, de data asta cu inspiratie in Stephen King. Se apropie excesiv de mult de Eureka si Warehouse 13, cu mentiunea ca aici povestile sunt dincolo de ridicole (a se citi stupide), personajele nu se pot numi din carton pentru ca as insulta un valoros material de impachetare, iar toate elementele supranaturale ale fiecarui episod sunt mai fumate decat glumele adresate lui Emily Post. Am rezistat eroic cat am putut pentru Emily Rose, cunoscuta drept bunaciunea™ din John from Cincinnati, Brothers & Sisters, Jericho si ER, dar n-am reusit sa trec de episodul cinci. Un dezastru.
– Alan Wake – ei, in ciuda asteptarii de-o jumatate de decada, jocul, in mod surprinzator, se ridica la asteptari si le depaseste – chiar daca incepusem sa cred ca era vaporware. Jocul perfect al lui 2010, sau varianta vast imbunatatita a lui Resident Evil 4, sau un survival horror foarte bun cu o poveste geniala, daca nu chiar perfecta, cum vreti voi sa-i spunem, pe bucati:
– grafica splendida care se joaca cu lumina cum n-am crezut posibil
– un gameplay bun, dar nu perfect – multe elemente lipsa, cel mai notabil 180 degree turn – m-am saturat de cate topoare mi-am luat in cap ca nu ma puteam intoarce suficient de rapid
– o atmosfera infioratoare si credibila
– feeling creepy
– un pacing grozav, mentinand tensiunea constanta (ceea ce, intr-adevar, devine obositor intr-un final, cand il incepi dimineata si-l termini la timp pentru cina)
– elementele cinematice – abundente, terifiante, absolut delicioase
– povestirea interactiva cu exces de momente vizuale care leaga actiunea
– povestea superba, ireal de lunga si de bine structurata, care chiar te ingrozeste
– cartea din joc, insasi povestea – o combinatie fantastica de Lovecraft (nu sunt tentacule aici, ca as fi jurat ca el l-a scris), King (cel mai notabil Shining, IT si Stand) si In the Mouth of Madness a lui Carpenter
– inamici de calitate, nu doar in cantitate
– muzica superba
– achievements ilariante
– dialoguri cam meh, singurul pe plus fiind Barry
– cateva glitchuri – blocari; caderi in abis; freeze frame; npc incercand sa urce pe scari, care de fapt sunt la 8m in stanga samd
Mai lasa man filmele si jocurile si mai pune mana si tu pe-o carte .