Monthly Archives: April 2011

– The Aurora

– The Mountain

– 7 minimalistic posters representing various mental disorders

– Cateva cuvinte de inceput, inainte de-a incepe recenziile: o iubesc pe Grace, noua mea Kindle Wi-Fi. E aproape perfecta, tot ce-mi puteam dori. Calitatea ecranului, lipsa reflectiilor, rezolutia excelenta, amplele selectii de formatare si font, capacitatea vasta, o minunatie. Cu cateva hackuri – modificarea marginilor, schimbarea fonturilor clasice in Bookman Old Type/Druid si introducerea a screensavere aleatoare facute dupa copertele revistelor SFF din anii ’60 – acum Grace chiar e perfecta. Daca e cineva interesat, arhiva completa – 107 coperte formatate pt Kindle – e aici.

– N-am terminat insa. Grace e perfecta. Acum chiar pot citi ce vreau, cand vreau. Cele doua Moody nu le-as fi cumparat nici dac-as fi avut un salariu, €10.56 pentru 288pg e o nebunie. Idem J. L. Bourne si J. Campbell. Wise Man’s Fear e €18.93, iar in formatul TPB iese abia peste 18 luni. Pax mentionase noua serie a lui Kadrey, dar la €21.5 pentru 834pg, cu mult peste bugetul meu. Acum insa, lumea e a mea. Nu mai exista asteptari de ani pentru formatul potrivit. Nu mai trebuie sa deschid lejer cartea, sa n-o indoi prea mult, sa tin un deget mereu pe cotor pentru a evita cutele, pentru a putea vinde apoi ca noua, sperand sa recuperez investitia. Lumea e a mea, in sfarsit. Bine, nu acum, ca incep examenele pe 31 mai, iar toata darvala cu licenta se incheie abia la sfarsitul lui iulie. Ce se intampla apoi? Presupunerea ta e la fel de goala ca si a mea. Sper doar ca pana la sfarsitul anului sa-mi iau o pauza sa pot bifa 111 de carti in 2011.

– K. J. Parker • Colours in the Steel – mai tehnica si mai locvace decat The Company, e-un inceput promitator al trilogiei, desi elementele supranaturale pentru mine au fost ca nuca-n perete.

– G. R. R. Martin • A Feast For Crows – pe cat de mult m-a plictisit si, concomitent, enervat ASoS, volumul asta mi-a placut la nebunie, poate cel mai mult de la primul. Cersei atotputernica, Jaime devenind Tyrion2 si toate planurile ducandu-se naibii, status quo intors in cap. Absolut delicios.

– J. L. Bourne • Day By Day Armageddon & Beyond Exile – o saga neterminata, o cronica a apocalipsei zombie. Realista, interesanta, provocatoare, teribil de deprimanta. Undeva la jumatatea distantei dintre Dawn of the Dead (1978) si 28 Days Later ca nivel al calitatii, aproape Oz ca atmosfera, aproape Supernatural ca si Deus-Ex-Machina. Excelenta.

– John W. Campbell • Who Goes There? & Shirley Jackson • The Haunting of Hill House – la ambele am revazut recent ambele ecranizari asa ca m-am gandit ca ar fi timpul sa apreciez si materialul sursa. Din pacate, l-am gasit cu lipsuri. Tensiunea e perfecta si Julie Harris incanta in versiunea din ’63, iar magnum opusul lui Carpenter nu mai are nevoie de descriere.

– Joe Abercrombie – The Heroes – dezamagitoare. M-a incantat la inceput revenirea si continuarea aventurilor personajelor din First Law si Best Served Cold, dar pana la urma accentul cade pe alte personaje mai putin inspirate si interesante, iar cum lipseste nebunia din trilogie si pasiunea din BSC, m-am tarat pana la final, doar ca totul sa ajunga unde credeam dupa primele pagini. Dezamagitoare.

– Richard Kadrey • Sandman Slim & Kill The Dead – ca si Butcher Bird, prima mea lectura Kadrey, saga lui Slim este urban-noir-fantasy turned up to 11 – un anti-erou aproape imposibil de placut, personaje secundare remarcabil de demente, o poveste excesiv de over-the-top presarata cu un umor atat de negru incat sarcasmul imbatabil pare o scapare placuta, iar goana dupa razbunare si apocalipsa iminenta sunt simple popasuri in acest turneu global al autodistrugerii. O placere de lecturat.

– Hannu Rajaniemi • The Quantum Thief – n-am inteles absolut nimic din prima jumatate a cartii. Abia spre final, cand indicatorul de pe reader arata 88% si au inceput solilocviile geniale prin care detectivul arata cum a descusut itele conspiratiei, am reusit si eu sa pun cap la cap toate vignettele si sa inteleg planul. Prea multe idei, prea multe concepte, prea multe tehnologii. Nimic nu e explicat, detaliat sau elaborat. Poate ca el are un doctorat in fizica cuantica, dar eu nu. Daca K. S. Robinson si Greg Egan n-au putut, Hannu a reusit cu brio – o serie de migrene incercand sa inteleg actiunea. Revelatiile de la final sunt bune, explica aproape jumatate din carte, dar nu mai mult, iar asta nu e atat de rasplatitor pe cat as vrea. Parte William Gibson, parte Charlie Kaufman, parte Kafka, complet dezamagitoare.

– Patrick Rothfuss • The Wise Man’s Fear – asteptat cu nerabdare din vara de cand am devorat primul volum, capitolul doi din saga Kvothe nu dezamageste. Se simte ca Pat a lucrat la el, totul e extrem de bine slefuit, continua in acelasi stil ca si pana acum, dar nitel imbunatatit. Inca fura cu nerusinare si repovesteste mituri si legende arhicunoscute, dar o face cu gravitas. Aventurile continua cum ne-am astepta si, din pacate, nu se indeparteaza prea mult de partile rele din prima carte, accentul inca mai cade pe Ambrose, Denna si Universitate, dar exista si o pauza de respiro – doua treimi din carte sunt petrecute in Severen. Pe cat de mult a distrat imprumutand de la Joss Whedon, pe atat de mult a enervat, defectele personajelor fiind dureros de evidente – omnipotenta si ochelarii de cal ai lui Kvothe, egoismul lui Denna, lipsa de profunzime a lui Will si Sim samd. Punand la socoteala si banalitatea prezentului din care povesteste, cartea are de recuperat. Sa speram ca finalul trilogiei va aduce mai mult decat pana acum.