Looking for something?
Extemporaneous
23. Brutally honest. Misanthrope, nihilist, hedonist. Lover of noir, giallo and wushu. Mad about Gilmore Girls, West Wing & The Wire, plus Sergio Leone, Quentin Tarantino & Groucho Marx. Living on AC/DC, Dream Theater, Sonic Youth, Helloween and Metallica.-
Recent Antics
Recent Rants
Blogs
The Long Haul
- May 2012 (6)
- April 2012 (6)
- March 2012 (11)
- February 2012 (5)
- January 2012 (2)
- December 2011 (2)
- November 2011 (3)
- October 2011 (7)
- September 2011 (9)
- August 2011 (20)
- July 2011 (17)
- June 2011 (12)
- May 2011 (3)
- April 2011 (11)
- March 2011 (11)
- February 2011 (5)
- January 2011 (5)
- December 2010 (12)
- November 2010 (4)
- October 2010 (7)
- September 2010 (14)
- August 2010 (15)
- July 2010 (14)
- June 2010 (18)
- May 2010 (20)
- April 2010 (8)
- March 2010 (18)
- February 2010 (26)
- January 2010 (8)
- December 2009 (3)
- November 2009 (4)
- October 2009 (2)
- September 2009 (5)
- August 2009 (17)
- July 2009 (11)
- June 2009 (31)
- May 2009 (6)
- April 2009 (4)
- March 2009 (22)
- February 2009 (6)
- January 2009 (8)
- December 2008 (11)
- November 2008 (17)
- October 2008 (6)
- September 2008 (7)
- August 2008 (7)
- July 2008 (2)
- June 2008 (7)
- May 2008 (5)
- April 2008 (4)
- March 2008 (14)
- February 2008 (15)
- January 2008 (25)
- December 2007 (19)
- July 2007 (1)
- March 2007 (5)
- February 2007 (2)
- January 2007 (5)
- December 2006 (1)
- November 2006 (3)
- October 2006 (12)
- September 2006 (13)
- August 2006 (15)
- July 2006 (8)
- June 2006 (14)
- May 2006 (12)
- April 2006 (12)
- March 2006 (5)
- February 2006 (18)
- January 2006 (7)
- December 2005 (10)
- November 2005 (4)
Tag cloud
rants movies scrubs joss whedon 24 horror sibiu paris bones tv coal-mining lost gilmore girls hilarious sci-fi gaming stephen king no social life ER army buffy teaching mr creakle sorkin bratislava politica veronica mars house csi life best of ATM psych personal made-my-day x-files numb3rs northern exposure the wire vienna frasier bsg Studio 60 angel west wing outstanding
Monthly Archives: October 2011
Dailies #107
In ultimele doua zile m-am delectat cu seria Riyria Revelations a lui Michael J. Sullivan, o bijuterie de 6 romane din care s-au publicat 5 (serie in curs de republicare drept o trilogie) si o povestire scurta gratuita. Daca faptul ca recenziile sunt toate pozitive nu, poate descrierea autorului te va convinge: The series is intentionally written with a “light hand” avoiding long-winded descriptions of unfamiliar names in order to keep the pace rolling. The result is a story that creates depth though the plot, characters, action and dialog, rather than narration.
Pot sa confirm ca fiecare carte are ~3-400 pagini si totusi se simte ca un epic fantasy veridic, actiunea se desfasoara intr-un ritm fenomenal acum ca povestea nu e ingreunata pana la situatia in care stam pe loc zeci sau sute de pagini pagini datorita descrierilor, gandurilor si planurilor cum se intampla la G.R.R.M. si David Anthony Durham.
Seria o pot descrie drept un amalgam genial intre Lord of the Rings, Lethal Weapon si Indiana Jones. Inchei postul cu citatul meu preferat din povestirea scurta:
Royce sighed. The sigh was new. “You don’t know this woman. This isn’t your problem.”
“I know that.”
“So why are you helping her?”
“Because that’s what people do. They help each other. If you saw a man lying in the road with an arrow in him, you’d stop, wouldn’t you?”
“Of course,” Royce replied, “anyone would. A wounded man is easy pickings, unless you could see from your saddle that someone else has already taken his purse.”
“What? No! No one would rob a wounded man and leave him to die.”
Royce nodded. “Well, no. You’re right. If he has a purse and you take it, it’s best to slit his throat afterward. Too many people live through arrow wounds, and you don’t want the bugger recovering and coming after you.”
Posted in posted
Tagged no social life
Halloween #4
Asadar am ajuns deja la a patra editie. Editiile anterioare fiind: I, II, III.


Concurand pentru titlul cel mai bun dintre cele mai cretine avem doi candidati, unul din sfera de influenta SyFy si altul din After Dark:
- Ferocious Planet - fenomenal de prost, dar nesperat de distractiv. Joe Flanigan (Stargate Atlantis) si John Rhys-Davies (Sliders) distreaza la culme in acest rehash al tuturor celorlalte productii SyFy din ultimii cinci ani. Povestea idioata si repetitiva e pe masura CGI-ului oribil. Redefineste insasi conceptul de so bad it’s good.
- Scream of the Banshee - inuman de prost. Unul din cele mai tampite si sau distractive filme din festivalul After Dark, nu doar editia asta, ci si vreodata. Lance Henriksen si Lauren Holly aproape reusesc sa tina in picioare mizeria asta. Supremely unwatchable.
Foarte proaste, dar ilare: Piranha, High Plains Invaders, Wake Wood (Pet Sematary Redux, varianta Hammer).
Proaste: Husk, The Ward (primul film al lui Carpenter din ultima decada, o crunta dezamagire), The Task (ghouls that go bump in the night), Scream IV (Craven iara da cu bata-n balta), Fertile Ground (actori mediocri, title cards la fiecare sfert de ora, o poveste cretina, un soundtrack obositor, twist finale anticipat din primul sfert de ora), Prowl (vampires suck), Priest.
Alien Raiders - una din cele mai bune imitatii ieftine dupa The Thing, desi inca sub Splinter. CGI e adorabil de cretin, mult sub Slither, si povestea e doar un retread tipic al genre-ului, dar se salveaza cu o distributie geniala ce include favoriti precum Carlos “Tony Almeida” Bernard, Rockmond “C-Note” Dunbar, Mathew “Keith Charles” St. Patrick si Courtney “Christine Hill” Ford.
Tucker and Dale vs Evil - intoarce in cap toate cliseele genului adunate de la Deliverance incoace. Alan Tudyk (Firefly, Dollhouse), Tyler Labine (Invasion, Reaper) si Katrina Bowden (30 Rock) au prestatii de mana intai si reusesc sa joace niste idioti adorabili de-o incompetenta crasa. Am ras cu lacrimi.
Daca am vorbit de operele tipice lui Ed Wood si Uwe Boll, rehashuri si satire, a venit timpul sa onorez si singurul horror bun de anul asta: Rammbock: Berlin Undead, o bijuterie germnana ce cronica apocalipsa zombi.
De cateva saptamani incoace tot vad tampenie dupa mizerie, iar daca atrocitatile de mai sus sunt cele superioare, care merita mentionate, va puteti da seama de starea groazei moderne.
Horror is D-E-A-D.
Dailies #106
Pot sa tolerez multe imbecilitati insa intotdeauna spun nu:
- salvarii personajelor de la moarte in ultima secunda prin deus ex machina;
- oprirea evolutiei povestii pentru prima oara in ani de zile fortand un schimb de focuri in momentul deciziei;
- avansarii povestii pe o traiectorie stupida ce forteaza personajele sa se miste complet impotriva caracterului lor, fie devenind Lex Luthor de rai, fie ajungand la nivelul Ned Stark de retardare, fie ignorand istoria lor si punandu-i sa tradeze tot ce-au iubit vreodata;
Daca le amesteci bine pe toate trei ajungi la episodul de astazi din Sons of Anarchy, 4×08 Family Recipe. M-am saturat de scenaristi cretini care forteaza nota pentru a duce povestea undeva, stergand cu buretele tot ce-a fost in urma.
Nu s-a adus niciodata subiectul rasismului in club, n-a aparut nicio relevanta in privinta asta cand s-a lucrat cu Grim Reapers anul trecut, nu exista nicio situatie in care n-ar fi fost status quo aflandu-se de originile sale genealogice. Ignorand tot ce s-a stiut vreodata, Juice tradeaza clubul in cateva secunde pentru o non-problema. Jax nu poate sa fie recalcitrant trei ani ca apoi sa sara in pat cu Clay. Piney nu poate sa bata cui dupa cui despre cat de rau e Clay ca apoi sa nu-i spuna adevarul lui Jax. Piney nu poate sa moara ca un caine, pardon, exact precum Ned Stark, stiind cate stie. S-a lovit la cap si-a devenit subit prost?
Am avut un an genial si doi buni cu serialul, dar nu mai pot. Renunt. Nu pot permite asa bataie de joc personajelor pe care obisnuiam sa le plac.
Posted in posted
Tagged sons of anarchy
This is a time for heroes and we reach for the stars
Via Daisy, o mirifica selectie a motivelor pentru care iubim serialul The West Wing:
Two Cathedrals [2.22]

Bartlet: You’re a son-of-a-bitch, you know that? She bought her first new car and you hit her with a drunk driver. What, was that supposed to be funny? “You can’t conceive, nor can I, the appalling strangeness of the mercy of God,” says Graham Greene. I don’t know whose ass he was kissing there ’cause I think you’re just vindictive. What was Josh Lyman? A warning shot? That was my son. What did I ever do to yours except praise his glory and praise his name? There’s a tropical storm that gaining speed and power. They say we haven’t had a storm this bad since you took out that tender ship of mine in the north Atlantic last year, 68 crew. Do you know what a tender ship does? Fixes the other ships. Doesn’t even carry guns, just goes around, fixes the other ships and delivers the mail, that’s all it can do. Gratias tibi ago, domine. Yes, I lied. It was a sin. I’ve committed many sins. Have I displeased you, you feckless thug? 3.8 million new jobs, that wasn’t good? Bailed out Mexico, increased foreign trade, 30 million new acres of land for conservation, put Mendoza on the bench, we’re not fighting a war, I’ve raised three children… that’s not enough to buy me out of the doghouse? Haec credam a deo pio? A deo iusto? A deo scito? Cruciatus in crucem! Tuus in terra servus nuntius fui officium perfeci. Cruciatus in crucem. Eas in crucem!
[Translation from the Latin: I give thanks to you, O Lord. Am I to believe those were the acts of a loving God? A just God? A wise God? To hell with your punishments! I was your servant on Earth - I spread Your word and did Your work. To hell with your punishments. To hell with you.] (more…)
Posted in posted
Tagged best of, outstanding, sorkin, west wing
Astazi…
…marcheaza implinirea a 11 luni de la inaugurarea Targului Gaudeamus, editia 2010. Marcheaza si data cand ar fi trebuit sa apara revista Galileo, editia de iarna, numarul 4, cel promis acum 593 de zile, platit acum 583 zile. Asadar ar fi trebuit sa apara acum 333 zile, dar nu.
Horia Nicola Ursu, administratorul Millennium Books si editorul Galileo, s-a declarat “cîtuşi de puţin nemulţumit cu 2010″, lansand 11 titluri in 2010 si 12 titluri in 2011.
Galileo, numarul 3, ar fi trebuit sa apara in septembrie 2010. Abia pe 18 aprilie 2011 era descris drept “proaspăt venit de la tipar”, s-a vandut la Bookfest 2011 si cu alte ocazii, dar abonatii, printre macar ma numar si eu, inca nu le primisera nici pe 8 iunie 2011, dupa promisiuni exhaustive de expediere. In acel moment am renuntat la a mai spera ca voi mai primi vreodata cele doua numere lipsa.
Cu banii luati de mai bine de un an si jumatate insa produsul final e vaporware, un simplu mit. Actiunea penala, din pacate, nu e la indemana, dar macar asta sa fie invatatura de minte: ce-i in mana nu-i minciuna.
Dailies #105
…and speaking of lazy writing, wow, episodul de azi din Community e batshit insane and not in a good way. Chang e turned up to 11, iar grupul e mult mai obsesiv si deranjant decat ultimul bottle episode, repetand EXACT aceeasi tema de la finalul s1 cand Troy realizeaza ca too much of a good thing is actually a bad thing. Nu inteleg, de cate ori trebuie sa trecem prin tampenii ca sa ajungem la aceeasi concluzie?
Trei episoade din sezonul trei si pe toate le-am detestat. In primele doua se repeta povesti de maturizare cu Jeff, Britta si Annie, inapoindu-le la inceputul seriei cu stereotipurile pe care le uram si pe care se presupunea ca ei le-au invins, dar nu. E al treilea an, poate ultimul, iar scenaristii merg tare in continuare aratandu-l pe Jeff drept incapabil de-a suporta a fi anything less than most popular. Poate ca ei au fost neplacuti in trecut, dar macar era amuzanti. Acum sunt doar jigodii narcisiste repetitive.
Worst season ever so far. Daca o sa continue astfel atunci sper sa-l anuleze sa nu ajunga ca celelalte gunoaie de la tv (Weeds, HIMYM, House, Big Bang Theory samd) continuand multi, multi, multi ani dupa si-a pierdut vigoarea. My precious is falling apart :<
Dailies #104
– Durham County (S1-2) – primul sezon mi-a placut, chiar a fost un crime/drama tolerabil, desi nimic despre care sa scriu acasa, cum ar fi ceva de Price sau Lehane. Abia in sezonul doi, cand am vazut cat de tare se repeta povestea in clisee, am realizat care ii sunt inspiratiile. Personajul principal e la jumatatea distantei dintre Dirty Harry si Dexter, un justitiabil arogant, dincolo de izbavire, distrus de impulsivitate si nevoia de a indrepta, cu orice scop, raul pe care-l vede. Personajele secundare sunt o serie de psihopati adorabili, iar cele tertiare sunt copii ieftine dupa personajele din Veronica Mars, de unde se inspira cu nesimtire pentru povesti, o mare parte a serialului fiind un rehash al mortii lui Lilly Kane… care la randul ei e o imbunatatire a mortii lui Laura Palmer.
Am rezistat cat am putut, dar mi-a venit fizic rau cand am vazut cat de imbecile pot fi scrise personajele de catre scenaristi, dupa ce la inceputul seriei nu le-ai fi luat drept oligofreni aberanti. Nu, pe bune, serialul avea atata potential furand de unde trebuie, dar m-am saturat sa vad cum in fiecare episod toata lumea e manipulata de acelasi psihopat arogant care se dovedise drept un mincinos patologic in episodul anterior. E pacat sa-ti bati joc de personaje si sa le faci inuman de proaste pentru ca tu nu gasesti o alta metoda prin care sa le duci unde vrei.
O dezamagire crunta, pacat de distributia grozava (Louis Ferreira, Michelle Forbes, Hugh Dillon, Laurence Leboeuf, Mike Dopud, Kathleen Munroe). Argh. Nervi. Tre’ sa pun de-un maraton Hammer Horror pentru a ma relaxa.