The Only Way I Can Deal With Pain Is To Spread It Around

Au trecut aproape patru ani de cand mi-am marturisit dragostea pentru 24, au trecut trei sezoane de cand a ajuns la apogeul sau – sezonul cinci – iar finalul sau, desi dulce-amar, pare binevenit.

• a trecut prea mult timp de la (atentie, spoilere) (more…)

– Q.E.D.

– YEAH, BABY!

– Snap, crackle… no pop.

– Seattle Bank Teller Loses Job For Apprehending Robber.

– Runda doi: Douglas Adams, stiu ca tu nu poti, dar eu râd cu lacrimi cat si pentru tine!

– In ce lume tampita traim daca fantastica Rena Sofer nu gaseste de munca, iar un esec fara talent ca Robin Tunney e peste tot?

– Jesus H. fuckin’ Christ, oameni buni cu bloguri horror, sa stiti ca a (background negru si text rosu) si b (background rosu si text negru) nu sunt singurele optiuni valabile. Chiar vreti sa orbesc inainte de licenta? Fuck it, revin la FeedDemon.

– Everyone hates Twilight. I hate Twilight, you hate Twilight, every single self-respecting human being who went to ComicCon hates Twilight.  The only ones who don’t hate Twilight are the vacuous tweens who needed something mind-numbingly retarded to devour after finishing the latest Harry Potter book…

–  M-am apucat, in sfarsit, de Neal Stephenson. Numai lista de influente si domenii de referinta la Snow Crash (ahahaha, dupa ce mi-am comandat eu o copie, pretul a sarit peste noapte de la 23.32 la 54ron; Okian, prima bila neagra) ma facea sa salivez, dar ma temeam ca nu-mi va placea stilul cyberpunk, desi il iubeam cinematografic. Dar mi-a placut, mi-a placut la nebunie, desi in general pefer clasicii cu literatura bine-inradacinata in prezent. Revenind – o excelenta poveste futuristica, cu un ex-hacker cu o dragoste pentru katana (!!!!!111) e prins intr-o conspiratie milenara dintr-un Second Life (da, stiu, tocmai de-asta am mentionat SL, ca sa se vada ca, la doar 17 ani, romanul e ANTIC, toate ideile lui despre viitor luand nastere in proportie de 75% (100% cand vine vorba de MMO)), toate bucatile tehnologice venind in timpul desfasurarii povestii. Adorabil. Acum ma apuc de The Diamond Age.

– Revenind – SK. IT m-a terorizat de mic, dar cartea in sine (cea mai lunga citita de mine, la ale sale 1116 pagini, fata de cele 1058 ale editiei vechi ale mele de la David Copperfield) e inzecit mai densa decat miniseria, personajele sunt remarcabile, creionate superb, povestea e ampla si fascinanta, alternand mereu intre copilarie si maturitate, iar atmosfera e pur si simplu coplesitoare, in special cand citesti cate 2-300 pg/zi, lasand povestea la macinat in subconstient, imaginand teroarea simtita de cetatenii din Derry. Pacat de finalul dezamagitor, ultima suta de pagini a fost tare plictisitoare… si cam stupida. Urmeaza The Stand, the complete & uncut edition, de doar 1421 pagini, iar recenziile la asta ma fac sa astept cu sufletul la gura pana incep, chiar daca miniseria a fost deziluzionanta.

– Dupa primele (si mirobolantele) cinci sezoane din 24, era de asteptat o dezamagire… dar nimeni nu se astepta la esecul crunt care a fost sezonul sase. Asadar cu greu m-am convins acum sa ma uit la un nou sezon cu super-eroul meu favorit (glumesc, glumesc, Supergirl ramane iubirea mea… glumesc, desigur), dar dupa mai multe recenzii favorabile, m-am gandit sa incerc ca, hey, doar pierd o zi, nu bani sau sanatate. Sezonul sapte a inceput greu, greu, m-a stresat la inceput cu aceleasi fleacuri ca-n sezoanele precedente, dar incepand cu episodul 8 incepe sa prinda vigoare si sa distreze, povestea evolueaza decent si scapa de mizeria de la inceput. Jack, din pacate, aduce mai mult a dezamagitorul Jack din sezonul doi, decat zeul din sezoanele trei sau cinci, ajutoarele sale sunt cvasi-inexistente, Chloe si Tony fiind mai mereu MIA, dar macar avem o surpriza placuta – Annie Wersching. Per total, vazubil, chiar daca nu se ridica la nivelul primelor cinci, dar cred ca o sa am o criza epileptica daca mai aud o data JACK HAS GONE ROGUE!!!!!111

Am reusit sa (re)vad decat o treime din colectia 007 inainte sa ma plictisesc si sa trec mai departe (planuiam o retrospectiva de ceva vreme si, credeam eu, aveam chef sa le revad pe toate, dar odata ce trec de cele bune (Sean ftw)… nu prea mai pot duce). Am refacut daunele inundatiei de acum cateva luni si daunele imprumutarii discurilor, ocazie cu care am si revazut:

Friends (S1-7) – mai mult pentru adorabilul Perry, ca nu vroiam sa *5(re)vad Studio 60.  Notabil mai putin amuzant, nu rezista prea bine vizionarilor multiple, chiar daca Perry si LeBlanc inca sunt o combinatie data naibii.

Joey (S1-2) – crezand ca prima oara l-am urat deoarece il blamam pentru a fi singura ramasita din Friends, am zis c-ar trebui sa-i mai dau o ocazie. Absolut jenant, un sitcom lipsit complet de umor, care, cand apare, e prost si foarte fortat. O poveste tragica care trebuie evitata.

24 (S3) – S6 a  fost oribil si m-am oprit dupa doar 10-12 episoade (in airing-ul original, deci acum 18 luni) asa ca mi s-a dor de el si-am apelat la sezonul meu favorit, cel cu cea mai buna poveste, cel mai over-the-top Jack si-n care Carlos, Reiko si Elisha stralucesc. A rezistat ok, chiar daca mi s-a parut ceva mai fortat si stresant in unele locuri.

Freaks and Geeks (S1), Undeclared (S1) – la prima vizionare nici macar nu intrasem in liceu, asa ca era amuzant si promitator, wish-fulfillmenty (Joss Whedon, damn you!), dar acum, la o a doua vizionare, dupa mai multi ani, si mai multe filme de la Apatow, umorul nu mai pare atat de proaspat, sau chiar atat de bun, drama personajelor nu mai pare atat de interesanta, iar totul pare mai sec. Aproape o dezamagire fata de ce-mi aminteam…

Dupa ce-am terminat cu pachetul sci-fi acum vreo doua saptamani (pe la final imi amintesc Surface, Threshold, Invasion, Twilight Zone-ul din 2002, Dr Who si Torchwood), simteam nevoia unui umor mai offbeat. Ocazia perfecta sa ma pregatesc pentru S2 – am revazut Californication. Nu rezista chiar la fel de bine ca prima oara, dar inca desfata. Ca un twist de act trei, am descoperit Secret Diary of a Call Girl - o serie de vara extrem de usoara, cu Billie Piper in rolul unei cinice dame de companie cu pseudonimul Belle de Jour (iar, ca sa fim sinceri, Catherine Deneuve nu e nicicum…). Distractiv, dar lipsit de vreun plot real.

(la rugamintile fervide ale unor persoane) Buffy the Vampire Slayer (S1-7) – de data asta stiam parcursul povestii asa c-am putut sa-mi definesc mai bine ura pentru anumite parti: (more…)

Uite asa ne aflam fata in fata cu noul sezon din 24. O distinctie ca nici alta, vazand ca am deosebita placere sa fac o recenzie la episod cu noua zile inainte de lansarea sa oficiala (15 ianuarie). Un singur lucru poate fi spus despre 24: este un serial care nu se teme de riscuri. Nu se teme sa omoare personaje principale (intr-un mod inteligent cel putin, nu asa cum se intampla in raposatele ER si Vanished (da, pentru mine ER a murit dupa sezonul 8, concomitent cu moartea lui Mark)), nu se teme sa dezbata subiecte grele si sa infrunte orice situatie, inclusiv sacrificarea a mii de oameni, fapt ce pana acum nu prea s-a mai intamplat la un serial de top). Nu se teme sa renunte de-a lungul timpului la personaje de dragul evolutiei povestii (nu ca-n GG, 7th Heaven), nu se teme sa transforme eroul in martir, nu ezita in fata oricarei povesti, fie ea oricat de dificile. Asta mi-a placut intotdeauna la el, nu s-a temut s-o omoare pe sotia lui Jack, nu a evitat moartea a mii de oameni de dragul televizunii feel good, nu i-a fost frica ca pe durata a cinci sezoane sa elimine tot ce ii era drag lui Jack. Acum sa revenim la oile noastre – episodul (fenomenal) de astazi. Nu de astazi, ca si cum, ci cel pe care-l analizez astazi – premiera sezonului 6. (more…)

ETA : 4 fracking long months.

Fox put out a press release yesterday that pretty much revealed the entire premise for Season 6. Here it is in their words: “Season 5 concluded with a battered and bloodied Bauer captured by Chinese government agents and headed for points unknown. Season 6 picks up 20 months later. Wayne Palmer (DB Woodside), the strong-minded brother of the late president David Palmer, is now himself the president of the United States, while his sister, Sandra Palmer (Regina King), is a determined and powerful advocacy lawyer. After a series of horrific terrorist attacks, Palmer and his team of advisors, Karen Hayes (Jayne Atkinson) and Thomas Lennox (Peter MacNicol) — as well as CTU colleagues Chloe O’Brian (Mary Lynn Rajskub), Curtis Manning (Roger Cross) and Bill Buchanan (James Morrison) — begin an unthinkable, nail-biting day.” The spoilerific release also announced that James Cromwell has joined the cast as Jack’s estranged father, and Eddie Izzard will play a “villainous accomplice.”

24 - poate cel mai inovativ thriller din ultimii ani, 24 este un serial foarte bun despre lupta lui Jack Bauer impotriva terorismului. Fiecare episod simbolizeaza o ora trecuta din viata sa (de fapt 42 de minute, mai e ceva spatiu lasat pentru reclame), iar fiecare sezon reprezinta o zi din viata sa tumultoasa. Nu prea am cum sa vorbesc despre poveste fara s-o stric, asa ca o las deoparte, e de ajuns sa spun ca in fiecare sezon Jack trebuie sa rezolve (de obicei singur) situatiile critice si sa salveze lumea.

Sunt la finalul celui de-al doilea sezon (in toamna o sa inceapa sezonul 6) si pot sa mentionez cateva trucuri care tind sa se repete : deseori, asa cum ii este definitia – fara niciun fapt care sa anunte, se foloseste deus ex machina si asta, cel putin pe mine, ma streseaza la culme; uneori, pentru a rezolva o criza sau a evita o discutie care nu se poate amana, se folosesc sentimentalisme ieftine; uneori, plot twisturile sunt asa de evidente incat doare. Dar, chiar daca are puncte slabe si cateva clisee, povestea este buna, interesanta, foarte incitanta, iar ritmul este foarte alert, rareori te lasa cu momente plictisitoare.

Actorii sunt destul de bine alesi (care apoi au plecat in grupuri la Prison Break, Dead Zone si alte seriale de succes), iar rolul asta i-a reanimat cariera lui Kiefer Sutherland (care se descurca foarte bine la tot inafara de scenele de familie). De mentionat o foarte simpatica si dulce Elisha Cuthbert (da, eram de ceva timp cu ochii pe ea). Si, da, dupa ce ca Leslie Hope era urata, au mai facut-o si proasta. Oare am fost singurul care a zis finally atunci cand a murit?

In concluzie, chiar daca uneori nu eram de acord cu deciziile luate de personaje sau cu directia povestii, serialul este foarte bun si merita vazut (e ca si cum am vedea un Die Hard foarte lung si bun, in care personajul principal are pregatirea lui Rambo).

Prison Break – in acelasi ton cu 24, Fox a creat (mai bine zis cumparat) un alt serial foarte interesant, inteligent si bine pus la punct. Conspiratii, planuri foarte elaborate, drama de familie, viata in puscarie, toate aceste elemente au format reteta succesului si au facut din Prison Break motivul pentru care ma trezesc martea mai devreme si pornesc utorrentul. Nu mai stati pe ganduri, luati-l si savurati-l!
Aviz celor care au o slujba – provoaca dependenta!