Looking for something?
Extemporaneous
23. Brutally honest. Misanthrope, nihilist, hedonist. Lover of noir, giallo and wushu. Mad about Gilmore Girls, West Wing & The Wire, plus Sergio Leone, Quentin Tarantino & Groucho Marx. Living on AC/DC, Dream Theater, Sonic Youth, Helloween and Metallica.-
Recent Antics
Recent Rants
Blogs
The Long Haul
- May 2012 (7)
- April 2012 (6)
- March 2012 (11)
- February 2012 (5)
- January 2012 (2)
- December 2011 (2)
- November 2011 (3)
- October 2011 (7)
- September 2011 (9)
- August 2011 (20)
- July 2011 (17)
- June 2011 (12)
- May 2011 (3)
- April 2011 (11)
- March 2011 (11)
- February 2011 (5)
- January 2011 (5)
- December 2010 (12)
- November 2010 (4)
- October 2010 (7)
- September 2010 (14)
- August 2010 (15)
- July 2010 (14)
- June 2010 (18)
- May 2010 (20)
- April 2010 (8)
- March 2010 (18)
- February 2010 (26)
- January 2010 (8)
- December 2009 (3)
- November 2009 (4)
- October 2009 (2)
- September 2009 (5)
- August 2009 (17)
- July 2009 (11)
- June 2009 (31)
- May 2009 (6)
- April 2009 (4)
- March 2009 (22)
- February 2009 (6)
- January 2009 (8)
- December 2008 (11)
- November 2008 (17)
- October 2008 (6)
- September 2008 (7)
- August 2008 (7)
- July 2008 (2)
- June 2008 (7)
- May 2008 (5)
- April 2008 (4)
- March 2008 (14)
- February 2008 (15)
- January 2008 (25)
- December 2007 (19)
- July 2007 (1)
- March 2007 (5)
- February 2007 (2)
- January 2007 (5)
- December 2006 (1)
- November 2006 (3)
- October 2006 (12)
- September 2006 (13)
- August 2006 (15)
- July 2006 (8)
- June 2006 (14)
- May 2006 (12)
- April 2006 (12)
- March 2006 (5)
- February 2006 (18)
- January 2006 (7)
- December 2005 (10)
- November 2005 (4)
Tag cloud
west wing made-my-day bones teaching mr creakle no social life bratislava vienna lost best of scrubs frasier csi sibiu buffy paris hilarious movies northern exposure the wire coal-mining gilmore girls psych outstanding personal ATM numb3rs politica house tv veronica mars sorkin rants joss whedon gaming x-files stephen king Studio 60 24 sci-fi army ER life bsg angel horror
Tag Archives: buffy
Dumbest thing
…i ever head: “From beneath you, it devours.”
Posted in posted
Tagged buffy, joss whedon, rants
Dailies #13
Am reusit sa (re)vad decat o treime din colectia 007 inainte sa ma plictisesc si sa trec mai departe (planuiam o retrospectiva de ceva vreme si, credeam eu, aveam chef sa le revad pe toate, dar odata ce trec de cele bune (Sean ftw)… nu prea mai pot duce). Am refacut daunele inundatiei de acum cateva luni si daunele imprumutarii discurilor, ocazie cu care am si revazut:
Friends (S1-7) – mai mult pentru adorabilul Perry, ca nu vroiam sa *5(re)vad Studio 60. Notabil mai putin amuzant, nu rezista prea bine vizionarilor multiple, chiar daca Perry si LeBlanc inca sunt o combinatie data naibii.
Joey (S1-2) – crezand ca prima oara l-am urat deoarece il blamam pentru a fi singura ramasita din Friends, am zis c-ar trebui sa-i mai dau o ocazie. Absolut jenant, un sitcom lipsit complet de umor, care, cand apare, e prost si foarte fortat. O poveste tragica care trebuie evitata.
24 (S3) – S6 a fost oribil si m-am oprit dupa doar 10-12 episoade (in airing-ul original, deci acum 18 luni) asa ca mi s-a dor de el si-am apelat la sezonul meu favorit, cel cu cea mai buna poveste, cel mai over-the-top Jack si-n care Carlos, Reiko si Elisha stralucesc. A rezistat ok, chiar daca mi s-a parut ceva mai fortat si stresant in unele locuri.
Freaks and Geeks (S1), Undeclared (S1) – la prima vizionare nici macar nu intrasem in liceu, asa ca era amuzant si promitator, wish-fulfillmenty (Joss Whedon, damn you!), dar acum, la o a doua vizionare, dupa mai multi ani, si mai multe filme de la Apatow, umorul nu mai pare atat de proaspat, sau chiar atat de bun, drama personajelor nu mai pare atat de interesanta, iar totul pare mai sec. Aproape o dezamagire fata de ce-mi aminteam…
Dupa ce-am terminat cu pachetul sci-fi acum vreo doua saptamani (pe la final imi amintesc Surface, Threshold, Invasion, Twilight Zone-ul din 2002, Dr Who si Torchwood), simteam nevoia unui umor mai offbeat. Ocazia perfecta sa ma pregatesc pentru S2 – am revazut Californication. Nu rezista chiar la fel de bine ca prima oara, dar inca desfata. Ca un twist de act trei, am descoperit Secret Diary of a Call Girl - o serie de vara extrem de usoara, cu Billie Piper in rolul unei cinice dame de companie cu pseudonimul Belle de Jour (iar, ca sa fim sinceri, Catherine Deneuve nu e nicicum…). Distractiv, dar lipsit de vreun plot real.
(la rugamintile fervide ale unor persoane) Buffy the Vampire Slayer (S1-7) – de data asta stiam parcursul povestii asa c-am putut sa-mi definesc mai bine ura pentru anumite parti: (more…)
Dailies #10
Unde ramasesem? Ah, da, sesiunea, ocazia cu care am devorat filme/seriale intr-un ritm chiar mai vivace decat de obicei. De data asta am ‘savurat’ placerile vinovate… care de fapt nu produceau nicio placere – dupa ce-am promis sa renunt la Alias, am vazut mirobolantul Angel asadar si pe adorabila Amy Acker. Dupa moartea tragica lui Fred si venirea pe acel plan terestru a Illyriei, ramasesem, evident, cu o mica pasiune pentru Amy asa ca am urmat-o in sezonul cinci din Alias unde era un ‘Big Bad’. Asadar, pana la urma, am vazut si sezonul cinci al seriei, am dus seria la finalul ei bine-venit. Cu adevarat bine venit. Pe cat de bune au fost primele doua sezoane si pe cat de proaste au fost urmatoarele doua, sezonul final a fost extrem de bland – fara sare, piper, pic de actiune, drama sau suspans. Niciun twist nu mai producea efectul scontat, nimic nu mai parea ‘nou’, totul deja fusese elaborat in primele sezoane. O mare dezamagire, iar scenele lui Amy au fost rare ca sa salveze ceva. Good riddance.
Apoi, continuand in modul meu tipic masochist, am vazut sezoanele 6 si 7 (ultimele doua) din Buffy. Atat de mare mi-era ambitia de-a evita invatarea pentru examene. Prima mea recenzie la el fusese concisa si corecta – prost, prost, prost. Actori lipsiti de talent, personaje oribile, actiune, de cele mai multe ori, cretina, plotting lamentabil si povesti stupide. Un dezastru… pe care continuam sa-l vad ca sunt dependent de suferinta. In sezoanele 6 si 7 povestile devin din ce in ce mai imbecile (iar ‘Big Bad’-ul din aceste sezoane e pur si simplu deplorabil, si-a batut Joss joc de serial…mai mult chiar decat de obicei), personajele din ce in ce mai unidimensionale (right, stiu, unidimensional exista numai in teorii ale fizicii si in realitate vorbim de bidimensional, dar asa suna mai bine) si mai, hai sa recunoastem, stupide. O pierdere imensa de timp intreaga serie, un crap-fest la fel de penibil ca si After Dark Horror Fest-ul la care m-am supus zilele trecute). Corect, era ceva ce insa ma tinea distrat, oricat de minor ar fi: in sezoanele 1-3 erau Angel si Cordelia Chase, iar (dupa ce astia doi au plecat in propriul lor spinoff) in sezoanele 4-7 Spike (care a plecat si el in spinoff dupa sezonul 7, cel final al seriei). Aceste trei personaje imi provocau intr-un episod mai mult amuzant decat toate celelalte personaje intr-un intreg sezon. Good riddance.
Apoi au aparut, intr-un final, si dvdurile de la sezonul 1 din Burn Notice si Mad Men, plus sezonul 6 (ultimul al seriei) din The Dead Zone, sezoanele 3-5 din Twilight Zone-ul original (acum abia astept luna octombrie cand apare, in sfarsit, si Night Gallery pe dvd) si sezoanele 3-6 din Northern Exposure (acestea inca se afla la Alex). Numai NE n-am apucat sa (re)vad in rest am savurat deja toate bunatatile mentionate. Deocamdata nu mai am in ce sa-mi infig dintii asa ca o sa continui cu retrospectiva horror dupa care va urma o perioada cu (always awesome) Alain Delon si Catherine Deneuve, in speranta ca voi pleca cu programul Erasmus in septembrie 2009.
Posted in posted
Tagged alias, angel, buffy, burn notice, northern exposure, tv
Dailies #9
– Moonlight (S1) – varianta actualizata de Forever Knight. Da cu piciorul la intreaga mitologie cu care ne-am obisnuit, asadar nu e nici pe departe atat de bun ca Angel, dar e combinatie cvasi-reusita de drama, mister si ceva umor, asemanandu-se cu New Amsterdam, si el recent anulat. Povesti ok, un pic prea previzibile uneori, dar inca distractive. Distributia e excelenta, Alex O’Loughlin, Sophia Myles si Jason Dohring facand roluri bune (in special cel din urma). Shannyn Sossamon, oricat de adorabila ar fi insa, e un miscasting grav.
– Angel (S1-5) – pur si simplu grozav. Povesti mirobolante (prima jumatate a S1 fiind pur noir, s2 si s3 drama si actiune, s4 o dovada superba ca mitologia e intotdeauna mai buna – un sezon intreg ocupat cu o singura tema – o apocalipsa, s5 fiind renuntarea la acel sir de episoade pur-mitologice (in care daca pierzi unul nu mai intelegi nimic din urmatoarele) si doar abordarea monster of the week, iar ajutat de venirea lui Spike si Harmony, asta a devenit cel mai amuzant sezon al seriei), o distributie perfecta (David Boreanaz, Charisma Carpenter, Amy Acker, Andy Hallett), atmosfera ideala (Millennium), flashbackuri mai bune decat cele din Lost, si, poate cel mai important dintre toate, intensitate si profunzime (teme de umanitate si moralitate sunt dezbatute in fiece episod). Cinci sezoane vazute in cinci zile, un record propriu. Si ziua urmatoare toate nuvelele grafice canonice aparute (After the Fall e chiar destul de bun, fiind si singurul post-Not Fade Away). Action, adventure, drama, fantasy, comedy. Legen-dary!
– Buffy the Vampire Slayer (S1-5) – prost, prost, prost. Habar nu am cum Angel a reusit sa iasa din mintile celor care au facut si asta. Prost, prost, prost.
Cum de am reusit vrut sa indes 10 sezoane complete (fiecare a 22ep de 40min) si un sezon de 16 episoade in mai putin de doua saptamani? Ei, bine, stiti motivul. Sesiunea. Opt examene, cinci ramase (deja am strans doi de zece si, la examenul de azi, cel mai probabil un sapte, ca scarba (proful de logica juridica) a facut niste subiecte odioase si ne-a lasat la lucru doar 30min. Oh, well, pentru asta e luna septembrie – restante si mariri de note. Incet, incet, reusesc sa-mi imbunatatesc sansele de-a primi acea bursa Erasmus (si incep sa inclin spre Paris, nu Lille, vazand ca bigbro se muta si el acolo la his important other). Acum doar sa reusesc sa conving profesoara cu care-am plecat in proiectul Leonardo in Palermo sa nu ma stranga de gat sa-mi scrie o recomandare si sa gasesc cateva ONG-uri la care sa voluntariez sa-mi pot pune in portofoliu. Si se mai spune ca imaginea nu este totul…
Posted in posted
Tagged angel, buffy, joss whedon, tv
