(lista subiectelor posibile la examenul la drept civil)

Am reusit sa termin si practica juridica… aceste doua saptamani crunte. Cu ce-am plecat de-acolo? Cu un zbucium de invidiat… fiind mai dezamagit decat credeam ca pot fi. Sistemul nostru legal e o simpla bataie de joc, un esec masiv, atat cat priveste aroganta, dezinteresul si inaptitudinea justitiabililor (am vazut termenul asta inscris pe-un panou pentru o camera de dezbateri si am ramas profund… impresionat), cat in special lipsa succesului birocratiei, procedurilor de desfasurare a proceselor si ce mai tine de asta (si-am remarcat ca dreptatea e o anatema pentru justitie). Asadar am asistat la cateva zeci de procese (civile, comerciale si penale), unul mai patetic decat altul, chiar daca dupa continutul dosarului ai fi crezut ca nu poate fi o gluma asa de colosala un proces, si am stat si doua zile la sectia arhive unde, spre ceea ce parea a fi deranjul lor, am avut ocazia de-a le realiza slujba unor grefieri (sortat dosare, completat citatii si realizat borderouri de expeditii pentru ele, infaptuit liste de sedinte pentru cateva serii de procese civile si alte activitati ‘mind numbing’ la care am preferat sa nu stiu ce fac). Ei bine, dupa batjocura ce-a fost notarea lucrarilor la examenele din aceasta sesiune (o farsa de prost gust) si evenimentele din practica, a venit momentul sa trag frana de mana. Prima concluzie era ca datorita unor circumstante asupra carora n-am putut actiona si anume starea de spirit a pseudo-profesorilor la corectarea lucrarilor am pierdut (alaturi de multi altii, de altfel) sansa catre proiectul Erasmus… si, astfel, ‘Vienna in martie ’09′ a sarit la loc in varful wishlistului realizabil. A doua concluzie era ca, si-anume, criminalistica s-ar putea sa nu mai fie o optiune viabila. Legislatia, metodele si cazurile curente nu ma incanta, dar s-ar putea sa fie decente pana la urma, asa ca totusi ramane frontrunner, iar dreptul international ca alternativa, ca, totusi, daca tot nu faci nimic bun-slash-concret-slash-placut, de ce sa nu te si plimbi cu ocazia asta?

Acum, trecand la lucrurile cu importanta reala:

– The Dead Zone (S6) – ultimul si, din pacate, cel mai imbecil slab al seriei (estimarea-mi e ca asta se intampla datorita mortii lui Michael Piller, showrunnerul original). Un sezon intreg irosit cu episoade cel mult mediocre si un season (ce s-a dovedit a fi series) finale care a avut mai multe informatii indesate in el decat toate cele patru season-finale-uri din Lost combinate. Astfel am avut parte de-un sezon remarcabil de slab pentru o serie ce, deseori, era cu adevarat distractiva. Un final bine venit vazand cum si-au masacrat personajele in acest an.

– Masters of Horror (S1 doar, n-am apucat sa vad si S2 in time-frame-ul stabilit) – o antologie horror in care fiecare episod e realizat de catre (ceea ce ar trebui sa fie) un cineast ce-a excelat in domeniu, serie produsa de catre (citand prima mea impresie dupa o retrospectiva a filmografiei sale) no talent hack, Stephen King story destroyer, Mick Garris. E antologie asa ca povestea si distributia sunt mereu schimbatoare, deci nu le pot mentiona, asa ca doar voi zice ca e o serie mediocra, suprasaturata cu gore si nuditate, cu multe episoade de-a dreptul tembele (#2 – Stuart Gordon’ H.P. Lovecraft’s Dreams in the Witch-House, #5 – Mick Garris’s Chocolate, #7 – John Landis’ Deer Woman, #10 – Lucky McKee’s Sick Girl, #12 – John McNaughton’s Haeckel’s Tale), unele pur si simplu mediocre (#4 – Dario Argento’s Jenifer (marea dezamagire din acest pachet), #11 – Larry Cohen’s Pick Me Up), dar si cu cateva cu adevarat excelente (#6 – Joe Dante’s Homecoming (excelenta satira politica, Night of the Living Dead cu un twist) , #8 John Carpenter’s Cigarette Burns (The Ninth Gate + Ringu, tema fiind un infam snuff film) si #13 – Takashi Miike’s Imprint (asa cum ne-am obisnuit, violenta si gore duse la extrem, intr-o invaluire Rashomon a unei tragice povesti de dragoste).

Dupa cum s-a putut citi mai sus, am terminat, in sfarsit, si packul horror, asa ca, pana incep urmatoarea retrospectiva, m-am delectat, din nou, cu Psych, Angel, Firefly + Serenity, Pushing Daisies (ocazie cu care am faurit titrarea si la ultimul episod) si Wonderfalls. Ah, sweet delights. De asemenea am mai incercat si altele:

– The Dresden Files – tipic serial supranatural. Se tine de clisee, atat in materie de personaje, storytelling, cat si povestile in sine, nu prea se abate de la tipicile idei ale serialelor ce tin de chestii suprafiresti. Singurul episod notabil este E11 – Things That Go Bump, iar cum titrarea originala mi-a dat niste migrene oribile, l-am retradus. Enjoy.

Sunt pe cale sa termin Twilight Zone-ul original, cat si primul si-al doilea remake. Indubitabil, formatul devine un pic deranjant dupa o vreme asa ca alternez. De asemenea am luat (pentru prima oara) SG-1 de la capat si sunt pe undeva de la mijlocul celui de-al treilea sezon si inca astept sa fiu impresionat, e departe de calitatea lui Atlantis. Roswell e pe waiting list, tin minte ca imi placea in transmisia lui originala, asa ca ma risc (si-n plus, ar sta bine in colectie pe langa 4400, Taken, Invasion, Surface si Threshold).

Demential easter egg. Sabie rara? Scut de colectie? Ceva mult mai bun de-atat – geniala si adorabila scrisoare periodica trimisa de un minion al raului mamei sale! Titan Quest Immortal Throne coders ftw!

LE: heroboy tocmai ajuns in Egipt.

– Animal House (1978) – John Belushi si Tim Matheson stralucesc in cea mai buna comedie despre viata la o fraternitate din facultate. Donald Sutherland, Karen Allen si Kevin Bacon in roluri secundare oaresce ridicole.

– Foul Play (1978) - alterneaza, fara succes insa, intre comedie romantica si thriller politic. Habar n-am ce-a fost in mintea scenaristilor. Prestatii proaste de la Chase si Goldie Hawn, de mentionat si lipsa deplina a chimiei intre cei doi.

– Blues Brothers (1980) - Belushi si Aykroyd au prestatii excelente in acest musical suprasaturat cu urmariri si, respectiv, accidente de masina. Umor de calitate, o poveste in care fiecare scena e over-the-top, roluri secundare geniale (Aretha Franklin, Cab Calloway, John Lee Hooker, Ray Charles) si cameouri extrem de distractive (Steven Spielberg, Twiggy, Frank Oz, Carrie Fisher).

– Stripes (1980) – haioasa parodie despre viata in armata cu o distributie de invidiat – Candy, Murray, Harold Ramis, Sean Young, John Larroquette.

– Caddyshack (1980) - fara indoiala, cea mai buna comedie a lui Chase care a jucat pentru prima si ultima oara alaturi de Murray. Rodney Dangerfield are si el un distractiv rol secundar in aceasta parodie despre viata la un club de golf.

– Trading Places (1983) – doi batrani magnati ai Wall Street decid sa faca un experiment ca sa vada daca omul isi decide soarta, sau aceasta e decisa dupa mediul de viata (fac schimb de vieti intre un milionar (Aykroyd) si un cersetor (Eddie Murphy). Am renuntat dupa nici o ora, inca nu se ivise nimic amuzant.

– Splash (1984) – Tom Hanks, un tanar antreprenor, descopera o superba sirena (Daryl Hannah) ce considera a-i fi sufletul pereche, dar conflictele nu intarzie sa apara. Povestea e cvasi-acceptabila, chiar daca cheesy (si ridicola), Hanks si Hannah joaca decent, iar Candy are un haios rol secundar.

– Fletch (1985) & Fletch Lives (1989) – adorabile! Doua comedii grozave despre un reporter investigativ ce se gaseste in fel de fel de comploturi. Povestile sunt foarte haioase, abunda cu umor de calitate (si se face un numar obscen de referinte pop-culture), iar Chase e terific cu prestatiile lui deadpan.

– Spies Like Us (1985) – haioasa satira in care doi civili (Chase si Aykroyd) sunt recrutati de catre guvern sa devina spioni pentru a incurca planurile nucleare ale Rusiei (facut si situat pe vremea conflictului Afgano-Rus). Parte comedie tipica Aykroyd, parte Dr. Strangelove, filmul nu dezamageste. Plus superba Donna Dixon, pe atunci proaspata sotie a lui Aykroyd (inca sunt casatoriti!).

– Three Amigos (1986) – Steve Martin, Chevy Chase, Martin Short. Cei trei… ce rost mai are? deja se stie ca filmul e un esec lamentabil lipsit de strop de umor.

– Funny Farm (1988) - Chase, un reporter sportiv, impreuna cu sotia sa, se muta din NY intr-un micut oras uitat de lume. Un film intreg bazat, si cu o executie oribila, pe ideea de culture clash. De evitat.

– Scrooged (1988) – param-pam-pam. Bill Murray face furori in aceasta simpatica ecranizare a clasicii povesti a lui Dickens despre spiritele Craciunului, chiar daca alterneaza prea des intre umor negru si satira usoara.

– Planes, Trains and Automobiles (1988) – Martin si Candy sunt doi straini ce se intalnesc intr-un aeroport si datorita vremii groaznice sunt nevoiti sa gaseasca alte mijloace pentru a ajunge acasa. Prestatii slabe si un scenariu cretin distrug filmul, n-am reusit sa trec de prima jumatate de ora.

– She’s Having A Baby (1988) - Kevin Bacon si Elizabeth McGovern sunt un cuplu ce recent s-au casatorit si descopera multitudinea de probleme ce implica mariajul. Bacon deja mi-era antipatic, dar rolul lui slab si scenariul ieftin de la John Hughes m-au determinat sa-l opresc dupa jumatate de ora.

– Groundhog Day (1993) - comedie, romanta, fantezie. Toate trei intr-un scenariu excelent pe care Murray si (aproape a fost frumoasa si cat pe ce sa devina un star) Andie MacDowell il executa cu maiestrie. De-a lungul timpului a devenit un favorit de-al meu…

Au mai ramas 6 filme din pachet, insa le tin pentru saptamana viitoare. Extra: producatorii au reusit sa mai obtina airtime pentru un episod, asa ca vor fi in total 14 episoade in acest sezon patru, deci season-finale de Lost va fi de un nou precedent – 3 ore! Primul episod va fi pe 15 mai, iar celelalte doua pe 29 mai (da, pauza pe 22, atunci va fi season-finale pentru Crappy Ugly Betty si Grey’s Stupidity Anatomy).

– din seria filmelor am vazut si mi-a El Orfanato (The Orphanage) – un horror excelent, plin de suspans, cu o atmosfera grozava si personaje bine definite, ce nu are un final cretin si nici nu presupune ca spectatorul este unul. Plus Wag the Dog (vin alegerile si mi se facuse dor de el – o satira politica despre conspiratii electorale la care am ras de m-am prapadit). De asemenea recomand sa evitati Penelope (da, initial l-am asteptat, credeam c-o sa fie o grozava satira tongue-in-cheek, dar prea se ia in serios si povestea stupida iese prea mult in evidenta, chiar daca Ricci e inca haioasa si adorabila) si Ils (Them) (un horror francez produs in Romania. Atmosfera misto, actorii decenti si cinematografia buna nu pot compensa pentru lipsa povestii si finalul cretin (nu hiperbolizez, chiar nu exista poveste, deci deloc, zero, nada, nici macar o pseudo-motivatie ca-n adorabilele exploitation horror din anii ’70 n-avem);

– am vazut, dupa ce mi-a stat pe teancul to-be-watched un an si ceva, Taken, intr-un maraton de 15 ore. Departe de maretia Band of Bros, Spielberg a dat cu bata-n balta aici. Abia se ridica uneori la nivelul The 4400. Drama e ieftina, sci-fi-ul foarte sec, personajele unidimensionale, povestile simple si deloc antrenante. De evitat, mai bine ne restrangem la Close Encounters of the Third Kind.

– John Adams, dupa cum era de asteptat, a avut primul episod slab. Era inevitabil doar, cum sa depasesti momentul ce-a tratat 4 iulie 1776?

– versiunea ridicola a ajuns, in sfarsit, in posesia mea! 12 dvd9 (6 cu filmele, 6 cu suplimentele) transformate in 24 dvd5 (câh la compromisuri ale calitatii). Inca nu ma incumet insa, poate saptamana viitoare.

– maine avem parte de WrestleMania XXIV!

– pe vremea mea doar se bea, acum insa…

– good times ahead!

– Futurama: The Beast With A Billion Backs, al doilea film din seria celor patru promise, va fi lansat pe 24 iunie. Sincronizati-va ceasurile!

– Bill continua sa fie o jigodie. Incep sa-mi pierd respectul pentru el, chiar daca a fost un presedinte grozav;

– seceta acum ca Lost e-n pauza pentru o luna, dar macar ABC au confirmat care sunt de fapt Oceanic Six – Aaron, Jack, Kate, Hurley, Sayid, Sun. Claire si Jin sunt aparent pe esafod…

– Scrubs traieste! Mai are 5 episoade care vor fi difuzate incepand cu 10 aprilie pe NBC, iar apoi se va muta in noua casa - ABC, care au prelungit seria cu 18 episoade. Mai mult Cox si Jordan! Thor si Ares si-au unit puterile si-au facut acest lucru posibil!

– episodul trei din The Return of Jezebel James nu e o imbunatatire, e chiar mai prost decat precedentele. Povestea e extrem de fortata, umorul rar, laugh trackul oribil si Posey si Ambrose incearca sa-i combine pe Woody Allen cu Al Pacino, overacting la greu pentru personaje extrem de nevrotice. Nu ca ar fi avut vreodata o sansa, dar Fox deja a anuntat ca a fost anulat. B-bye! Amy, revino-ti!

– mi-am completat, in sfarsit, colectiile Jim Jarmusch si Tales from the Crypt, iar retrospectivele sunt iminente;

– chiar daca s5 din Frasier a fost grozav, s6 s-a dovedit a fi cel mai slab al seriei (twisturi cretine, povesti idioate, personaje din ce in ce mai copilaroase) si s7 n-a fost o imbunatatire majora (ma scoate din sarite cum isi bat joc de arcurile de poveste – Daphne si Donny, Daphne afland, Niles si Mel, Frasier si orice femeie gaseste). Acum ma apuc de s8, dar incepe sa para ca si Frasier a mers pe calea Friends si renunta la personaje in schimbul unor one-linere;

– episodul de aseara din How I Met Your Mother a fost doar mediocru – situatii specifice sitcomului (cafeaua si cornurile, cartea samd), un guest star jenant de la o Brit-crap-wait-for-it…-ney, stupid celebrity of the century, o parasuta care habar n-are sa joace, si-un guest star ok de la Sarah Chalke, pacat ca nu s-a putut distanta de personajul nevrotic din Scrubs (as fi preferat-o pe Alicia Silverstone, damn you Brit-crap-wait-for-it…-ney!). Partea cu intalnirea de doua minute a fost geniala, tipica Ted, asemeni primei intalniri cu Robin.

– tot din sitcomuri – punchlineuri in jurul carora s-au creat episoade intregi in New Adventures of Old Christine si Big Bang Theory – not funny. Revenirea lui Rose in Two and a Half Men insa a fost binevenita!

– TNA incepe sa se distanteze vizibil fata de Raw si Smackdown, atat la emisiunile saptamanale, cat si la evenimentele lor grozave. Gore! gore! gore!

Dar am revazut cu placere: Northern Exposure (demential, din pacate n-am gasit decat primele doua sezoane), Entourage (amuzant in primele doua sezoane, dar acum ca le-am terminat si pe ultimele doua, incep sa vad cat de plictisitor a ajuns, plus ca personajele nu mai sunt caricaturizate si nu rezista deloc ca persoane ‘reale’), Frasier (genial! tocmai am terminat primul sezon si jumatate din doilea, abia astept sa ma infig si in restul) si Cheers (doar primul sezon, mai departe n-am putut, chiar n-a rezistat bine testului timpului, chiar daca pilotul e inca grozav si veridic). Am terminat si sezoanele 3 si 4 din NewsRadio - mai putin haioase decat primele doua, dar inca bune, iar episoadele speciale – unul cu actiunea situata in spatiu, iar unul pe Titanic – au fost al naibii de nostime. Acum am inceput o retrospectiva western, asa ca ma intorc la mirobolantul si, din pacate, raposatul Deadwood.

Acum am vazut:

Back To You – Kelsey Grammer si Patricia Heaton. Pur si simplu excelent, atat am de spus.

Big Bang Theory - Johnny Galecki (David Healy din Roseanne), Jim Parsons si Kaley Cuoco fac sa mearga aceasta parodie despre diferentele dintre geeks si, ei bine… oameni. Chiar nu ma asteptam sa fie bun, credeam c-o sa fie un serial tampit cu glume crude, dar n-a fost asa, e chiar inteligent si amuzant. Plus vizitele dementiale de la fosti laureati ai Roseanne – Laurie Metcalf si Sara Gilbert.

Black Books – un sitcom britanic grozav despre un vulgar, mizantrop, hedonist, alcoolic si extrem de literat proprietar de librarie… deci Greg House combinat cu Perry Cox, intr-un setting non-medical. A rulat pentru trei sezoane si combina personaje gen Arrested Development cu umor gen Scrubs, chiar daca un pic uneori cam crud. Placut imens.

Coupling - pe care l-am vazut prima oara pe ProTv acum cativa ani. S-ar defini ca fiind unul din cele mai bune sitcomuri britanice (alaturi de cele ale lui Hugh Laurie). Vreodata (care-l mentioneaza pe Benny Hill isi ia bataie). Un produs al lui Steven Moffat (Press Gang, Chalk, Jekyll), el ruleaza ca o incrucisare intre Friends si Scrubs, umorul devenind pe parcursul seriei din ce in ce mai ‘surreal’. 4 sezoane, 28 de episoade, toate al naibii de haioase si bine facute – de vazut.

Everybody Hates Chris (complet) – un serial revizionist extrem de haios despre copilaria lui Chris Rock, in care acesta este simplu narator. Multe povesti par fumate, iar structura formulara a fiecarui episod devine destul de enervanta dupa o perioada de timp, dar distributia grozava (Terry Crews, Tichina Arnold, Tyler James Williams) reuseste sa mascheze greselile si face serialul vizionabil si usor de placut.

How I Met Your Mother (complet) – lipseste Matthew Perry, altfel ar fi cel mai bun sitcom despre un grup de prieteni din ultima decada. Mirific.

NewsRadio - mi-l aminteam de mai demult, dar nu stiam daca va supravietui timpului – ei bine, a facut-o. Cu scenarii fast-paced si foarte haioase, cel putin acum, in primele doua sezoane, si o distributie excelenta (Dave Foley, Stephen Root, Maura Tierney, Joe Rogan, Phil Hartman), acesta inca se tine bine, revin cu mai multe pareri dupa ce termin si ultimele doua sezoane (curand Lauren Graham, wee!).

The New Adventures of Old Christine (complet) – Julia Louis-Dreyfus scapa in sfarsit de blestemul Seinfeld, fiind protagonista acestui sitcom grozav despre viata trista, dar extrem de ilara pentru noi, a unei mame divortate. Povestile sunt interesante, umorul e cvasi-constant si de calitate, chiar daca prin sezonul trei personajul principal te scoate din sarite, iar Clark Gregg si Hamish Linklater niciodata nu dezamagesc prin prestatiile lor mirifice.

‘Til Death (complet) – o varianta moderna de Married With Children, cu lupa pe Brad Garrett (Robert din Everybody Loves Raymond) si Joely Fisher, Kat Foster si Eddie Kaye Thomas jucand cuplul recent-casatorit extrem de naiv. E amuzant si, deseori, chiar inteligent, multe povesti simtindu-se proaspete, chiar daca au mai fost discutate in alte seriale.

De asemenea am incercat Green Wings, Curb Your Enthusiasm, Arrested Development, Everybody Loves Raymond, Saved By The Bell si The Fresh Prince of Bel-Air, dar la niciunul n-am trecut de primele sase episoade. Plus Will and Grace – pe care chiar am incercat sa-l vad, zau c-am incercat. Mi-a dat cineva primele patru sezoane si am incercat din greu sa ma uit la ele, mai mult pentru Megan Mullally, o adevarata placere pe ecran. Cu mult fast-forward, am reusit sa le vad, dar mai departe n-am putut sa trec.

De mentionat ca saptamana trecuta a debutat si un spin-off al seriei, Ashes to Ashes (da, dupa alta melodie Bowie), in care actiunea are loc in 1981 si personajul principal este Alex Drake, o politista impuscata in 2008, ramasa intr-o coma si teleportata in trecut, care face echipa cu fostii colegi ai lui Sam – Gene (la fel de irascibil si adorabil, acum conducand un Audi Quattro), Chris si Ray. Nu stiu daca a fost facut pentru simplu profit sau deoarece chiar mai aveau povesti de spus, dar deocamdata e haios si vizionabil.

In timpul zilei vizitam orasul (na, baruri si librarii, ce s-o mai maschez) cu diversi prieteni (fosti colegi de liceu, bloggeri, forumisti, persoane gasite in baruri) si seara combinam sesiuni de hard drinking cu diferite distractii – trombon, canasta, twister si maratoane de How I Met Your Mother/Everybody Hates Chris/Scrubs/Big Bang Theory (acesta din urma fiind singurul pe care nu-l vazusem niciodata (desi celelelalte complet); un sitcom destul de misto, contrar asteptarilor mele, la care am ras cu lacrimi; abia cand Leo s-a sarutat cu Sara Gilbert mi-am dat seama ca el e, de fapt, David Healy; de asemenea m-am prapadit de ras la guest-starul lui Laurie Metcalf).

A fost grozav, am vizitat mult mai multe locuri decat credeam c-o sa fac (campusuri, fast fooduri, librarii, parcuri, baruri) si-am mers mult mai mult decat as fi vrut (am ajuns acasa cu o groaznica febra musculara… in ciuda cheltuielilor imense pe ratb/metrou/taxiuri). Drumul, de asemenea misto, atat la dus (cu autocarul), cat si la intoarcere (am prins un Accelerat care mi s-a parut grozav – ieftin, curat si modernizat… chiar daca am facut cu doua ore mai mult decat la dus).

Mentiuni – am gasit un anticariat plin cu bunatati la metrou la Universitatii – mi-am luat o mini-colectie Faulkner (Orasul, Catunul, Casa cu Coloane si Absalom, absalom!) cu doar 30ron, iar cartile erau in conditie excelenta. De asemenea am primit si A Tale Of Two Cities, versiunea Wordsworth invelita in piele, tocmai buna de colectie. Per total, o escapada grozava. Acum ma refac si astept ‘No Way Out‘ in timp ce ma delectez cu distractivul sezon doi din Life On Mars.