Newest version of some things just feel right. Damn, fiction can be so fantastic. Reality, go eff yourself.

– Si cu un singur telefon totul a revenit la normal – Raluca a decis ca nu poate amana doua sesiuni si o licenta (in paralel cu dreptul face si stiinte politice, care e de doar trei ani), asadar a renuntat la proiectul Erasmus, iar eu voi fi singurul care pleaca, acum cu speranta ca voi gasi o cazare decenta de unul singur, tragic insa considerand ca spre deosebire de sistemul francez, in Spania nu se compenseaza cazarea la studenti.

– Rendezvous with Rama, Eon, Camouflage si The Forever War. Plus Elektra V2, Essential Silver Surfer V2, Hellblazer (Reasons to be Cheerful) si 100 Bullets (A Foregone Tomorrow si Hang Up on the Hang Low). Omg, habar nu aveam ca poti face atatea cand te lasi de alcool cateva luni. Btw, Wanda Sykes a fost absolut fantastica. Veninul catre Rush, Sarah si Sean a fost bine-meritat, indelung asteptat, intocmai cat as fi spus eu.

– Dupa cum am declarat aici, asa s-a si facut: povesti din ce in ce mai tembele (Foreman si 13, moartea lui Kutner, halucinatiile, vina constanta, tentativa de omucidere), personaje comportandu-se ridicol si cazuri slabe. Renunt. Schimbarea excelenta din S4 a degenerat foarte prost. House, ai fost unul din serialele mele preferate, te-am disecat la nesfarsit ani la rand, ai fost ce m-a apropiat de hateful shrew, ai fost primul serial mentionat de mine, chiar primul post din istorie, atunci cand am creat TVBlog alaturi de Mihai. Hugh, iti voi duce lipsa. Adieu, mon amour.

– Dupa doua sezoane absolut mirifice, idiotii de la NBC au anulat Life, cel mai perspicace si distractiv procedural din ultimii cinci ani. Asta ca sa-l puna in prime-time pe Jay Leno. Kill me, kill me now, this is not the world i want to live in. Adieu, mon amour.

– Astfel s-a sfarsit si Scrubs, sitcomul meu preferat, cu un final literal de vis. Chiar nu exista destule cuvinte pentru asta, pentru ultimii cinci ani (8 sezoane), asa ca nici nu o sa incerc. Adieu, mon amour.

– Happy anniversary, baby. I’m still your number one fan.

* House a devenit plictisitor, cazurile devenind banale, povestile personale fiind enervante, iar lipsa lui Wilson si moartea metaforica a lui Cuddy din sezonul trei au adus serialul in genunchi, spre crunta mea dezamagire. Totusi, dupa ce l-am adorat in Blackadder, Jeeves and Wooster si A Bit of Fry and Laurie, si l-am gasit aici imitand la perfectie un accent american si personalitatea mea, nu-i pot da drumul inca lui Hugh Laurie. Mai stau cel putin pana la finalul sezonului cinci.

* Lost si BSG au inceput sa ma scoata din sarite, desi initial am iubit forma lor de drama serializata, exista totusi un moment cand trebuie sa ajungi la un final, iar pentru mine a trecut acel moment, la BSG renuntand dupa al saselea episod al sezonului patru, iar la Lost la sfarsitul sezonului patru.

* Weeds si How I Met Your Mother au ramas fara idei si fara umor, ultimul sezon din Weeds desfasurandu-se ca un sitcom din anii ’90, iar HIMYM avand un numar record de ploturi imbecile, finalizand cu nunta cu Stella (un personaj odios, si-au batut scenaristii joc de talentul superb al lui Sarah Chalke), Robin mutandu-se in Japonia si ultimul episod desfasurat sub masa unui restaurant. Uncle, uncle, uncle. Renunt, nu mai pot rezista.

* Mad Men si Californication, chiar daca au avut niste povesti care m-au stresat la culme, inca sunt al naibii de distractive si merita, in mod definitiv, atentia noastra.

*Dirty Sexy Money, dupa ce creatorul a fost concediat la sfarsitul primului sezon, s-a dus pe apa sambetei. Povesti imbecile, telenovele duse la extrem, personaje dezastruoase. Cu scuzele de rigoare pentru Peter Krause si Donald Sutherland, dar nu mai pot sa suport toate aceste mizerii, renunt.

* Pushing Daisies (cel mai original si incitant serial de la Dead Like Me si Wonderfalls incoace), iubirea mea de anul trecut, la care am stat zeci de ore ca sa fauresc titrari, si-a pierdut din splendoare. Brooke Kennedy, o producatoare executiva, a fost concediata dupa primul sezon, in schimb venind Peter Ocko, a carui intentie e sa produca povesti mai “incitante” si “sexy”. Ned si Chuck au fost despartiti complet, in schimb ramanand niste certuri cretine. Olive si Emerson au roluri din ce in ce mai reduse, spre furia mea. Vivian si Lily au fost eliminate complet din serial, iar guest stars, spre deosebire de primul sezon, au fost numai actori de mana a doua (oricat mi-ar placea, Debra Mooney n-a intrat bine in pielea personajului). Plus faptul ca Anna Friel s-a ingrasat ceva de speriat, iar hainele din serial nu fac altceva decat sa accentueze asta. Povestile sunt mai ieftine, dialogurile mai proaste, am si incetat sa mai fac titrari. Pushing Daisies… pana si tu, marea mea dragoste, m-ai dezamagit.

* Serialele noi? Niste idiotenii: Fringe (da, i-am mai dat o sansa, am mai vazut trei episoade si toate au fost penibile), Eleventh Hour, Knight Rider, Kath and Kim, Privileged, 90210, True Blood, The Mentalist, Merlin.

* La ce-am renuntat in 2007-2008? 24, Lost, BSG, Dirty Sexy Money, Burn Notice, Bones, CSI-urile, Prison Break, Supernatural, Two and a Half Men, Gossip Girl, Nip/Tuck, Weeds, How I Met Your Mother, ‘Til Death, New Adventures of Old Christine, Big Bang Theory, Brothers and Sisters, Entourage, Grey’s, My Name Is Earl, Samantha Who? (si, probabil, si altele, dar astea fusesera considerate candva promitatoare).

* Ce mai urmaresc zilele astea? Boston Legal, Dexter, Dr Who, Eureka, ER, Life, NCIS, Psych si Sanctuary (desi si asta pare sa se stinga rapid, povestile devenind previzibile si deci plictisitoare, personajele fiind bidimensionale, iar accentul britanic extrem de fals al lui Amanda Tapping provocandu-mi migrene).

Singura speranta pe care o am pentru viitor? Dollhouse. Si aceasta speranta si ea infirma, vazand relatia lui Joss cu Fox, vazand ca i-au cerut sa arunce la gunoi pilotul si sa filmeze altul, vazand ca ei au cerut alta directie pentru serial, vazand ca superba Eliza Dushku nu prea si-a insusit personajul si ultimul trailer pare patetic, prestatia ei fiind mai seaca decat cea a lui Halle in Catwoman. Speranta pentru televiziune? In nume doar.

In fiecare sezon exista un episod care se distanteaza foarte mult de celelalte, uneori prin iesirea din procedura tipica de rezolvare a cazului, dar de fiecare data prin pacientul saptamanii si influenta acestuia asupra lui House si modul in care aflam mai multe despre acesta. Evident, acele episoade au devenit favoritele mele si cele mai revazute din serie.

In primul sezon, acel episod a fost ‘Three Stories’, 1×21, cel cu superba narativa nonliniara in care aflam despre modul in care House a devenit infirm, totul printr-un procedeu deosebit de cinic si, concomitent, ilar. Episodul care a luat premiile Emmy in 2005 si Humanitas in 2006 la categoria ‘cel mai bun scenariu’. Chiar daca se indeparteaza de modul obisnuit in care se rezolva cazul, acest episod cu patru narative e preferatul meu din serie, iar Carmen Electra are un cameo grozav si Sela Ward isi incepe sederea.

In doilea sezon acel episod neobisnuit a fost ‘All In’, 2×17, cel care s-a petrecut in timpul evenimentului de caritate cu tema Casino. Un episod cu un caz nesteptat de important pentru Greg despre un pusti ce sufera de aceeasi boala ce-a ucis o pacienta draga lui, o boala ce nici dupa 12 ani n-a reusit s-o identifice. Iarasi, o introspectie asupra personalitatii lui House si motivatiile lui in viata, mai exact, dupa cum a punctat Wilson, cum sufera de complexul ‘Rubik’. Si Cameron arata absolut superb in acest episod, la fel si Laura Allen (na, trebuia zis).

In al treilea sezon au fost chiar doua astfel de episoade, primul, ‘One Day, One Room’, 3×15, si al doilea, ‘Top Secret’, 3×16. Primul a fost o simpla serie de discutii revelatoare cu o pacienta abuzata sexual in care aflam multe despre istoria lui Greg. Al doilea este ceva mai special – despre un soldat ce crede ca are sindromul razboiului din Golf, un episod in care aflam in sfarsit metoda prin care anti-eroul nostru reuseste sa dezlege misterele si infocarea cu care tine la persoanele apropiate, chiar daca n-ar recunoaste implicit.

In acest al patrulea sezon, cel brutalizat de greva scriitorilor (pe care inca o sustin!), au fost multe episoade misto, tema de ‘Survivor’ a avut rezultate adorabile, gasirea noii echipe ale lui House a fost un proces remarcabil de haios si inteligent. Chiar nu ma asteptam sa fie vreun episod ‘outstanding’ intre ele, dar iata, am fost suprins in mod placut. Dupa ce-am fost tratati cu o portie de Janel Moloney (Donna din West Wing (unul din serialele mele favorite, inimioare catre Sorkin)), a venit supriza sezonului – ‘Frozen’, 4×11, episodul cu Mira Sorvino (pe incare insa n-am mai vazut-o in nimic de la Replacement Killers incoace). Intriga? Personajul Mirei e un psiholog aflat intr-o misiune stiintifica la Polul Sud, momentan blocat acolo din cauza vanturilor puternice, care se simte rau, iar House e, indubitabil, singurul care-o poate salva… toata legatura doctor-pacient avand loc cu ajutorul webcamurilor. Un episod grozav (cu un rating de mai bine de 29 milioane (!!!) telespectatori) in care vedem pe Greg tratand, pentru prima oara, pe un pacient de la egal la egal. Un pacient superb si inteligent, cinic si sarcastic, cu opinii puternice pe care nu se fereste sa le exteriorizeze. Oare de cine ne aduce aminte? Un episod mucalit, foarte bine scris, in care vedem o noua fateta a lui House, care flirteaza destul de mult cu ea. Si, da, am ras cu lacrimi cand a pus Marvin Gaye – Let’s Get It On.

Acum a iesit si ultimul episod, foarte amuzant, foarte bine gandit, cu multe norme anticlerice. Astfel, deoarece nu s-a incheiat greva, s-a incheiat acest sezon de House, urmatorul episod putand fi urmarit abia in septembrie. Eu deja astept cu sufletul la gura.

Que sera, sera!

2007 a fost un an dificil pentru televiziune. Pe de-o parte, multe seriale au ajuns la, ceea ce putem presupune a fi, datorita calitatii remarcabile, apogeul lor: House (absolut fermecator acel sfarsit de sezon trei si incep de sezon patru, a fost o schimbare bine meritata si foarte rasplatitoare), Lost (dupa un dezamagitor sezon doi si acele sase episoade din toamna care n-au impresionat, al doilea val de episoade din sezonul trei au readus Lost pe acel piedestal pe care-l situasem la sfarsitul primului sezon), BSG (chiar daca sfarsitul sezonului trei m-a lasat c-un gust amar in gura, in situatia in care singurul personaj pe care nu-l uram era Tigh, drumul pana aici a fost unul extrem de palpitant), Weeds (venirea lui Matthew Modine in oras a dat nastere unor arcuri de poveste excelente, pacat ca, incet, incet, s-a dus comedia din serial si acum a ajuns o drama cu scapari periodice de ironii) si How I Met Your Mother (ce naiba mai e de zis? a doua parte a sezonului doi si prima parte a sezonului trei au format ceea ce as putea sa numesc cele mai amuzante 24 de episoade de la sfarsitul sezonului 6 din Friends). Tot in cadrul aspectelor pozitive intra si aditiile fermecatoare la lista de TV de calitate: Pushing Daisies (cel mai original si incitant serial de la Dead Like Me si Wonderfalls incoace… in mod miraculos, acestea sunt tot ale lui Fuller; un fel de Amélie cu diferentele ca e intr-adevar superb si nu e deloc dulceag), Mad Men (ge-ni-al), si, vazute strict ca satire, Dirty Sexy Money (povestile sunt absolut hilare, iar distributia face toti banii pe care-i am in buzunare) si Californication (Duchovny a revenit, in sfarsit, in televiziune, de data asta strlaucind si amuzandu-ne excesiv, episod dupa episod).

Pe de alta parte

evident, asa cum se poate vedea si-n poza, am avut parte si de tragedii. Au fost anulate cateva seriale cu adevarat bune care inca mai aveau povesti de spus: Veronica Mars (intr-adevar, deoarece scenaristii au fost obligati sa renunte la un caz complex care sa tina intreg sezonul si sa foloseasca, in schimb, arcuri de poveste de doar cateva episoade, in speranta ca mai multe persoane vor deveni fani, in lipsa cunostiintei ‘back-story-ului’ povestii, sezonul trei a fost cel mai prost al seriei, o serie ale carei prime sezoane se pot descrie doar cautand sinonimele cuvantului ‘mirific’ in dictionar, o serie ce, alaturi de Brick, a redefinit complet sfera de influenta a genului noir, o serie de care nu ma pot plictisi de revazut), The O.C. (care, tre sa recunosc, a avut un excelent sezon final ce s-a ridicat la nivelul primului, doar scapasem de Marissa; nota – acesta e vazut ca o satira, a nu se lua ca propriu soap-opera, ca nu de-aia ma uitam la el), Studio 60 (‘my beloved’ Sorkin mai adusese pe micile noastre ecrane o dramedie fascinanta, pacat ca, asa cum s-a mai intamplat de doua ori, NBC i-a tras-o pe cat de mult a putut), Sopranos, Gilmore Girls (pe care-l iubesc cu infocare, dar, care, imho, trebuia oprit atunci cand a ajuns la magnum opusul sau, finalul sezonului trei, deoarece apoi nu putea decat sa fie mai prost…si a fost din ce in ce mai oribil apoi), Rome (HBO ne-a tras-o ca si atunci cand au anulat Deadwood… nu conteaza ca aceste serii erau formidabile, singurul lucru care a contat a fost pretul total pentru ei) si The Dead Zone (iarasi… ce naiba?).

Ei bine, vazand ce-am pierdut si ce-am castigat, spun cu inima deschisa ca anul 2008 va fi unul foarte, foarte trist in televiziune. Prea multe seriale anulate degeaba, prea mare obsesie pentru bani. Acum, ca ne apropiem de atingerea a doua luni de la inceputul grevei scenaristilor, e si mai clar ca anul 2008, fara serialele anulate anul acesta, va fi unul foarte, foarte slab. Nu se stie cand se va termina greva, si, astfel, e din ce in ce mai putin probabil ca unele seriale, cele noi, de exemplu, sa revina. Daca va mai tine inca o luna, e foarte posibil ca acest sezon de TV, 2007-2008, sa fi ajuns la finalul sau. Concluzia? Ceea ce spunea Wes in pilotul din Studio 60 pare sa aiba din ce in ce mai multa valoare:

Shows used to be cutting edge political and social satire, but they’ve gotten lobotomized by candy-ass broadcast networks hell-bent on doing nothing that might challenge their audience. We’re all being lobotomized by this country’s most influential industry that’s just throwing in the towel on any endeavor to do anything that doesn’t include the courting of 12 year old boys. And not even the smart 12 year olds. The stupid ones. The idiots. Which there are plenty, thanks in no small measure to this network (NBC), so why don’t you just change the channel? Turn off your TVs, do it right now, go ahead…. A struggle between art and commerce. Well, there’s always been a struggle between art and commerce. And now I’m telling you art is getting its ass kicked. And it’s making us mean, and it’s making us bitchy. It’s making us cheap punks. That’s not who we are! People are having contests to see how much they can be like Donald Trump?… We’re eating worms for money. Who wants to screw my sister? Guys are getting killed in a war that’s got theme music and a logo? That remote in your hand is a crack pipe. Oh yeah, every once in a while we pretend to be appalled…. Pornographers! It’s not even good pornography. They’re just this side of snuff films. And friends, that’s what’s next because that’s all that’s left. And the two things that make them scared gutless are the FCC and every psycho religious cult that gets positively horny at the very mention of a boycott. These are the people they’re afraid of – these prissy, feckless, off-the-charts, greed-filled whorehouses of networks.

– In alta ordine de idei, House devine din ce in ce mai bun. Desi primele 4 episoade ale noului sezon au fost mediocre, de la aparitia personajului lui David Morse au aparut povesti noi ce ne-au oferit niste episoade de exceptie la care nu m-am putut opri din ras. Sa nu mai zic de noul gasit umor acid al lui Cameron :D

– Am renuntat la The Class, Six Degrees si Justice. Not good enough anymore! Cu ocazia asta multumesc si idiotilor de la conducerea NBC care, dupa indelungate discutii, s-au gandit sa-i dea un sezon intreg fascinantului Studio 60 on the Sunset Strip.

– De parca clasa a 12 a, pregatirea de bac si admitere, numeroase filme/seriale de vazut si o viata sociala de intretinut nu era de ajuns, ieri mi-au explodat robinetii de la calorifer… in 5min, cat a tinut potopul, tv-ul, dvd playerul, sistemul de boxe x-530 si colectia de 400 dvduri mi-au fost inecate de o apa clocotita. Alte daune n-au fost, poate doar cateva socuri electrice minore pentru mine. Acum nu pot decat sa stau si sa astept ca peste o saptamana, cand voi avea puterea sufleteasca sa incerc, tv-ul, dvd-ul, boxele si colectia de dvduri mai sunt inca intacte. Daca nu sunt… life, I guess. Bine macar ca eram acasa cu daddy warbucks, altfel cine stie ce s-ar fi intamplat.

After ER, Chicago Hope, and dozens of other medical dramas, how many really good stories could be left? Turns out, quite a few if done in the right way with an excellent cast. House M.D. breathes new life into the hospital drama by adding a dash of CSI type sleuthing with a stellar cast, led by Hugh Laurie as Dr. Gregory House and also starring Lisa Edelstein, Omar Epps, Jennifer Morrison, Jesse Spencer, and Robert Sean Leonard.

Dr. Gregory House is an incredibly unusual doctor. He dislikes patients, is partially crippled by a muscular disorder, pops Vicodin like they are tic-tacs, and is addicted to reruns of General Hospital. He would rather read a medical journal or hide out in the OB/GYN lounge than deal with a patient. His true purpose in life is leading a team of young doctors in diagnosing the usually rare and fatal maladies that baffle most doctors. Here House is part Sherlock Holmes and part Gil Grissom. He assembles the puzzle, often failing to get the pieces right, until finally the solution is arrived at. In the meantime he runs rampant across the hospital, badgering or simply bullying his way into getting what he needs to try and help the patient. His bedside manner is not pleasant, in fact House is a jerk because being a jerk is the fastest way to get patients healthy.