– BSG (S4), ER (S15), Life (S2) - trei bijuterii pe care le iubesc, dar care insa s-au stins anul asta. S-au stins in plina glorie, cat inca erau marete, iar pentru asta nu putem reprosa absolut nimic, putem doar multumi pentru anii de distractie.

– Castle (S1), Leverage (S1), Lie To Me (S1) – trei seriale cat se poate de diferite, dar cu atat de multe in comun – procedurale atipice ce se bucura de: distributii grozave, povesti proaspete si personaje distractive. Mai greu in ziua de azi. Desi fiecare are magia sa proprie, le iubesc pe toate in mod egal. Castle mai egal decat toti ceilalti, ca Nathan Fillion e totusi un demi-zeu.

– Eureka (S3), Dexter (S4), Psych (S3-S4) – desi au cativa ani la activ de cand m-au incantat pentru prima oara, incat pot sa uimeasca. Toate aduc elemente care sa le intinereasca, concepte noi si schimbari bine-meritate in personaje, iar pe langa minunata treaba pe care o fac dezvoltand personajele (mai putin in Dexter unde sezonul asta si-au batut joc de mai toate personajele cu exceptia celor doi ucigasi), scenaristii produc si povesti mirobolante care ne tin lipiti de ecran.

– Better Off Ted (S1-2) – singurul sitcom nou de anul asta… pardon, singurul sitcom bun. Cu o distributie omogena (Jay Harrington, Portia de Rossi, Andrea Anders, Jonathan Slavin), personaje demente si-un workplace Grimm-esque, acest sitcom isi arata fantasticul potential la care se poate ridica cat de curand.

– Mad Men (S3) – pentru ca se mentine constant ca un mirific amalgam de comedie, drama si istorie. Iar pentru un serial in care nu se intampla nimic, sezonul asta s-au intamplat multe.

– Sons of Anarchy (S1-2) – e o drama despre un club de motociclisti… cu fundatia personajelor in Hamlet si Macbeth, dar si Anarchism al lui Emma Goldman. Sezonul doi, cu o tema mai ampla si mult mai grea de digerat decat in primul sezon, nu face decat sa solidifice pozitia lui SoA in istoria televiziunii. De vazut!

– Swingtown (S1) - distributia geniala, povesti interesante despre trei cupluri implicate in swinging anilor ’70, personaje adorabil de complexe, o directie buna si o muzica fantastica (Bob Dylan, David Bowie, Deep Purple, Kiss, Paul Simon, Rolling Stones, Smokie, Three Dog Night samd) fac din aceasta serie un must-have.

Cat despre toate celelalte seriale… ei, bine, daca nu ti-ai auzit numele inseamna ca ai fost mai prost sau la fel de mediocru ca si anul trecut.

– Si cu un singur telefon totul a revenit la normal – Raluca a decis ca nu poate amana doua sesiuni si o licenta (in paralel cu dreptul face si stiinte politice, care e de doar trei ani), asadar a renuntat la proiectul Erasmus, iar eu voi fi singurul care pleaca, acum cu speranta ca voi gasi o cazare decenta de unul singur, tragic insa considerand ca spre deosebire de sistemul francez, in Spania nu se compenseaza cazarea la studenti.

– Rendezvous with Rama, Eon, Camouflage si The Forever War. Plus Elektra V2, Essential Silver Surfer V2, Hellblazer (Reasons to be Cheerful) si 100 Bullets (A Foregone Tomorrow si Hang Up on the Hang Low). Omg, habar nu aveam ca poti face atatea cand te lasi de alcool cateva luni. Btw, Wanda Sykes a fost absolut fantastica. Veninul catre Rush, Sarah si Sean a fost bine-meritat, indelung asteptat, intocmai cat as fi spus eu.

– Dupa cum am declarat aici, asa s-a si facut: povesti din ce in ce mai tembele (Foreman si 13, moartea lui Kutner, halucinatiile, vina constanta, tentativa de omucidere), personaje comportandu-se ridicol si cazuri slabe. Renunt. Schimbarea excelenta din S4 a degenerat foarte prost. House, ai fost unul din serialele mele preferate, te-am disecat la nesfarsit ani la rand, ai fost ce m-a apropiat de hateful shrew, ai fost primul serial mentionat de mine, chiar primul post din istorie, atunci cand am creat TVBlog alaturi de Mihai. Hugh, iti voi duce lipsa. Adieu, mon amour.

– Dupa doua sezoane absolut mirifice, idiotii de la NBC au anulat Life, cel mai perspicace si distractiv procedural din ultimii cinci ani. Asta ca sa-l puna in prime-time pe Jay Leno. Kill me, kill me now, this is not the world i want to live in. Adieu, mon amour.

– Astfel s-a sfarsit si Scrubs, sitcomul meu preferat, cu un final literal de vis. Chiar nu exista destule cuvinte pentru asta, pentru ultimii cinci ani (8 sezoane), asa ca nici nu o sa incerc. Adieu, mon amour.

– Happy anniversary, baby. I’m still your number one fan.

Doua idei esentiale sunt de retinut in legatura cu aceasta definitie: intai, conditia sine qua non a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra in continutul dreptului civil. Prin urmare, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, intai si intai, nu orice relatie sociala, prin ea insasi, este raport juridic civil; pentru a avea aceasta calitate este absolut necesar ca ea “sa imbrace haina juridica”, ceea ce se realizeaza prin reglementarea ei de catre norma de drept civil. Apoi, fiind reglementata de norma de drept civil, relatia sociala nu-si pierde calitatea primordiala – aceea de a fi un raport social – adica o legatura intre oameni.

Citat din cartea de “Drept civil roman” (lucrez la proiect si raport, saptamana viitoare e examenul pentru perioada de practica). Toate aceste cuvinte odioase doar pentru a exprima ideea ca doi oameni pot avea o relatie sociala care nu are corespondent legislativ adica relatiile sociale nu sunt cert raporturi juridice civile. Imi vine rau la stomac cand realizez ca nu revad Apocalypse Now (Redux) in HD pentru aceste idiotenii…

LE (20.09): dupa doua ore de asteptare pentru randul meu la colocviu, am intrat, intr-un sfarsit, in sala de examen. Predau raportul si referatele, se uita minutios peste ele, verifica bibliografia si notele de subsol, imi pune trei intrebari banale si asta a fost, am trecut summa cum laude. Acum ca mi s-a eliberat calendarul pentru urmatoarele luni (sesiunea incepe abia la mijloc de ianuarie), pot sa preocup cu problemele la indemana – retrospectiva noir, Holmes si… finantarea unui voiaj in Amsterdam pentru primavara ’09. Let the good times begin.

Operation Heldenplatz (aka Vienna in martie ’09) devine o imposibilitate practica, asa ca e amanat, iar momentan, dupa ce-am savurat fara suflu Dr Who, Roseanne, Roswell si Oz, tot ce vad in viitorul apropiat e cateva sixpackuri, chipsuri, colectia Bond si, ca ma tot asteapta de ceva vreme (patru luni), cele 4 dvd9 (transformate in 8 dvd5 aka 12 ore de distractie) de extrasuri de la Lord of the Rings Special Extended Edition – Two Towers si Return of the King. A ajuns, intr-un final, si cartea mult dorita, care probabil ca va fi terminata in timp record. Good night and good luck.

Am reusit sa termin si practica juridica… aceste doua saptamani crunte. Cu ce-am plecat de-acolo? Cu un zbucium de invidiat… fiind mai dezamagit decat credeam ca pot fi. Sistemul nostru legal e o simpla bataie de joc, un esec masiv, atat cat priveste aroganta, dezinteresul si inaptitudinea justitiabililor (am vazut termenul asta inscris pe-un panou pentru o camera de dezbateri si am ramas profund… impresionat), cat in special lipsa succesului birocratiei, procedurilor de desfasurare a proceselor si ce mai tine de asta (si-am remarcat ca dreptatea e o anatema pentru justitie). Asadar am asistat la cateva zeci de procese (civile, comerciale si penale), unul mai patetic decat altul, chiar daca dupa continutul dosarului ai fi crezut ca nu poate fi o gluma asa de colosala un proces, si am stat si doua zile la sectia arhive unde, spre ceea ce parea a fi deranjul lor, am avut ocazia de-a le realiza slujba unor grefieri (sortat dosare, completat citatii si realizat borderouri de expeditii pentru ele, infaptuit liste de sedinte pentru cateva serii de procese civile si alte activitati ‘mind numbing’ la care am preferat sa nu stiu ce fac). Ei bine, dupa batjocura ce-a fost notarea lucrarilor la examenele din aceasta sesiune (o farsa de prost gust) si evenimentele din practica, a venit momentul sa trag frana de mana. Prima concluzie era ca datorita unor circumstante asupra carora n-am putut actiona si anume starea de spirit a pseudo-profesorilor la corectarea lucrarilor am pierdut (alaturi de multi altii, de altfel) sansa catre proiectul Erasmus… si, astfel, ‘Vienna in martie ’09′ a sarit la loc in varful wishlistului realizabil. A doua concluzie era ca, si-anume, criminalistica s-ar putea sa nu mai fie o optiune viabila. Legislatia, metodele si cazurile curente nu ma incanta, dar s-ar putea sa fie decente pana la urma, asa ca totusi ramane frontrunner, iar dreptul international ca alternativa, ca, totusi, daca tot nu faci nimic bun-slash-concret-slash-placut, de ce sa nu te si plimbi cu ocazia asta?

Acum, trecand la lucrurile cu importanta reala:

– The Dead Zone (S6) – ultimul si, din pacate, cel mai imbecil slab al seriei (estimarea-mi e ca asta se intampla datorita mortii lui Michael Piller, showrunnerul original). Un sezon intreg irosit cu episoade cel mult mediocre si un season (ce s-a dovedit a fi series) finale care a avut mai multe informatii indesate in el decat toate cele patru season-finale-uri din Lost combinate. Astfel am avut parte de-un sezon remarcabil de slab pentru o serie ce, deseori, era cu adevarat distractiva. Un final bine venit vazand cum si-au masacrat personajele in acest an.

– Masters of Horror (S1 doar, n-am apucat sa vad si S2 in time-frame-ul stabilit) – o antologie horror in care fiecare episod e realizat de catre (ceea ce ar trebui sa fie) un cineast ce-a excelat in domeniu, serie produsa de catre (citand prima mea impresie dupa o retrospectiva a filmografiei sale) no talent hack, Stephen King story destroyer, Mick Garris. E antologie asa ca povestea si distributia sunt mereu schimbatoare, deci nu le pot mentiona, asa ca doar voi zice ca e o serie mediocra, suprasaturata cu gore si nuditate, cu multe episoade de-a dreptul tembele (#2 – Stuart Gordon’ H.P. Lovecraft’s Dreams in the Witch-House, #5 – Mick Garris’s Chocolate, #7 – John Landis’ Deer Woman, #10 – Lucky McKee’s Sick Girl, #12 – John McNaughton’s Haeckel’s Tale), unele pur si simplu mediocre (#4 – Dario Argento’s Jenifer (marea dezamagire din acest pachet), #11 – Larry Cohen’s Pick Me Up), dar si cu cateva cu adevarat excelente (#6 – Joe Dante’s Homecoming (excelenta satira politica, Night of the Living Dead cu un twist) , #8 John Carpenter’s Cigarette Burns (The Ninth Gate + Ringu, tema fiind un infam snuff film) si #13 – Takashi Miike’s Imprint (asa cum ne-am obisnuit, violenta si gore duse la extrem, intr-o invaluire Rashomon a unei tragice povesti de dragoste).

Dupa cum s-a putut citi mai sus, am terminat, in sfarsit, si packul horror, asa ca, pana incep urmatoarea retrospectiva, m-am delectat, din nou, cu Psych, Angel, Firefly + Serenity, Pushing Daisies (ocazie cu care am faurit titrarea si la ultimul episod) si Wonderfalls. Ah, sweet delights. De asemenea am mai incercat si altele:

– The Dresden Files – tipic serial supranatural. Se tine de clisee, atat in materie de personaje, storytelling, cat si povestile in sine, nu prea se abate de la tipicile idei ale serialelor ce tin de chestii suprafiresti. Singurul episod notabil este E11 – Things That Go Bump, iar cum titrarea originala mi-a dat niste migrene oribile, l-am retradus. Enjoy.

Sunt pe cale sa termin Twilight Zone-ul original, cat si primul si-al doilea remake. Indubitabil, formatul devine un pic deranjant dupa o vreme asa ca alternez. De asemenea am luat (pentru prima oara) SG-1 de la capat si sunt pe undeva de la mijlocul celui de-al treilea sezon si inca astept sa fiu impresionat, e departe de calitatea lui Atlantis. Roswell e pe waiting list, tin minte ca imi placea in transmisia lui originala, asa ca ma risc (si-n plus, ar sta bine in colectie pe langa 4400, Taken, Invasion, Surface si Threshold).

Just when I thought I was out… they pull me back in. Asadar nu se terminase. Vroiam doua saptamani sa pot termina in liniste maratonul horror, dar nici atat nu mi-au putut da. Asadar ne-au chemat luni la amfiteatru, subiectul intalnirii nefiind cunoscut. Ei bine, aparent sunt obligati sa facem si practica. Nu ca ne-ar fi spus cineva vreodata de asta sau ar fi aparut pe vreun calendar/program/orar/la o discutie cu profii. Doua saptamani de practica juridica la Judecatoria Constanta incepand cu data de 30 iunie, fie la Arhive, fie la tribunal. Eu personal sper sa ma introduca la arhive, nu doar pentru ca sunt un mizantrop shikker, dar si pentru ca asasinarea lui JFK imi da batai de cap de ceva vreme, asa as avea ocazia sa vad ce-i ce. Macar a iesit si ceva bun din acea zi de luni – m-am coordonat cu Mishu (bff, ax wielding maniac, all around good guy) si-am avut parte de mult asteptatul horrorfest (care din pacate a fost redus la doar doua filme din motive logistice, elaborarea mai tarziu). Dura prea mult sa ajunga el la mine, asa ca, fiind deja in oras, am ajuns eu la el si, intre beri, chipsuri, popcorn si prajituri, am oferit color commentary la Texas Chain Saw Massacre (originalul, evident, nu sequel-urile si remake-urile cretine, dar totusi distractive) si Suspiria (am parcus din retrospectiva mea faza vamps, wolves, freaks, cadrul italian (Bava Sr/Jr, Fulci, Argento) si cadrul gore (iar torture-pr0n interzis din colectia mea, desi am avut neinspirata idee de-a viziona filme din filmografiile Edmonds si Franco), momentan fiind in faza slasher (Dead Teenager Movies) de aproape doua saptamani, faza care e foarte vasta, desi extrem de limitata in idei) – vroiam sa-l initiez un pic si pe el deoarece e un pic retardat cinematografic.

…si dupa astea – aflarea de practica, doua comedii romantice si trei beri, m-am dus la interviul pentru slujba. Am ajuns la o intelegere si, de pe 10 iulie, se pare ca incep munca la un magazin de haine ce se va deschide atunci in Mamaia Nord (zona satului de vacanta).

I dig your little laugh and I’m lovin’ your quick wit
I even love it when you’re fakin’ it

Chiar ma gandeam cum naiba se poate ca CSI sa devina mai bun… si apoi a inceput sezonul 5, in care fiecare incepe sa lucreze mai bine individual, Greg incepe in sfarsit sa lucreze pe teren (he cracks me up )

– Tocmai mi-am terminat cana de vin fiert si am citit ceva interesant aici, efect care nu ma mira deloc… Mai am putin si o sa ajung la dublul-episod din CSI, cel vizionat de 40mil de fani si regizat de catre maestrul Quentin Tarantino. Woot!

– Am vazut in sfarsit GG 6×13 si pot spune ca e un episod criminal, poate cel mai freaky, twisted si dezordonat vreodata… Amy Palladino incearca in continuare sa ne arate ca Logan e un baiat bun, Luke are nevoie de spatiu pentru April si Rory se poate descurca mai bine ca Paris la ziar… totul literalmente culmineaza cu prima cearta intre membrii familiei Gilmore, in care toate problemele deranjante sunt puse pe masa, evidentiata prin nenumarate izbucniri emotionale si efecte de film indie, camera tinuta pe umar, close-up foarte dur pe cel care vorbeste, cadre lungi intre certuri si un final ce te lasa ceva de genul “wtf?”. Don’t miss i.

– The Chumscrubber – o incursiune in lumea atipica suburbana, unde parintii sunt imbibati cu alcool si pastile, copiii cu droguri, iar nimanui nu ii pasa decat de ce este in fata lui; metafore ascunse mai peste tot, majoritatea adultilor sufera de criza varstei de mijloc, copiii sunt ciudati si multi obsedati de jocul de unde isi ia filmul numele, totul este permis copiiilor atat timp cat zic ca e cu scoala, iar atmosfera aduce a American Beauty … glume, metafore, drama si un final care le satisface pe toate, totul intr-un pachet frumos ; printre actori o sa gasiti multe vedete, si multi actori cunoscuti pentru rolurile lor de parinti ; am gasit-o si pe Camilla Belle aici, care e o total hottie :D . Film recomandat, sigur merita vazut.

– Into the Blue – stiti voi, aventura aia tipica cu pusti abia trecuti de majorat, unde te saturi de cliseele genului – film vizionat in totalitate doar pentru Jessica Alba.

– Hustle and Flow – avem iara parte de un Terrence Howard in forma de zile mari (mai ceva ca in Ray sau Crash), aici fiind incendiar, cred cel mai bun rol al carierei sale. Filmul propriu zis nu e foarte original, nu e foarte bun, dar are savoare, muzica buna si actori pe cinste. De mentionat si o Taryn Manning electrizanta.

– de la regizorul peliculei Cidade de Deus vine The Constant Gardener – o poveste frumoasa de dragoste, un complot siret global pentru profit, cadre superbe din Africa, intr-un pachet frumos, cu actori de prima mana – Ralph Fiennes ( da, cel care a fost si in The Chumscrubber ) si o superba Rachel Weisz.