Au trecut patru ani si jumatate de cand mi-am marturisit dragostea pentru Lost si nici macar nu stiu cum au trecut – parca ieri ma uitam pentru prima oara cum Sawyer e torturat de Sayid pentru ceva ce nu a facut. Revenind – sfarsitul seriei – un episod mamut de doua ore si jumatate (pentru tv, fara reclame ajunge undeva la doua ore) – asteptat de cinci ani si avand nevoie sa inglobeze raspunsurile la sute de intrebari adunate de-a lungul timpului.

Cum s-a descurcat? S-o luam pe bucati – dar cum n-am nicio sansa sa rezum un serial de anvergura Lost la cateva idei, o sa ma abtin la a discuta despre magnitudinea povestilor serialului, axandu-ma doar pe efectele acestuia (atentie, spoilere):

• dpdv al personajelor, fantastic – ca si sfarsitul sezonului trei, finalul e un greatest hits al serialului – revin personajele de mult pierdute si uitate, personaje secundare care ne scoateau din sarite si le iubeam, iar fiecare are parte de o incheiere pe masura (moment in care urasc limba romana pentru ca nu exista traducere ca lumea la closure). Desi raspunsurile pentru cine si ce nu au reprezentat o surpriza, cele la cum au avut momente de geniu atunci cand s-au ciocnit universurile paralele.

• dpdv al actorilor, mirific. Toti, cu exceptia notabila a lui Evangeline Lilly (adorabila la inceput de serie, pur si simplu odioasa mai tarziu, atat in privinta “actoriei” ei lamentabile, cat si a gesturilor imbecile prostesti a personajului si a triunghiului cretin cu Jack si Sawyer), au fost minunati, in mod special Henry Ian Cusick, Terry O’Quinn si Jorge Garcia.

• dpdv al misterelor, zero. Totul e lasat in aer: Walt, puterile, statuile, infertilitatea, mama lui Daniel, Jacob si cabina sa, apoi atingand candidatii de mici copii si distrugandu-le vietile si cealalta mie de intrebari, denumeriri si enigme a serialului. Finalul nu a avut pic de ratiune, mai toate ideile prezentate se bateau cap in cap, atat cele din episod, cat si in privinta lucrurilor deja explicate. Lacune peste lacune, ideea de a sorta ce este real fata de ce nu este nu va face altceva decat sa te scoata din sarite. Doar bucura-te ca s-a sfarsit.

• ca sa inchei, spun doar ca cel mai complicat serial al tuturor timpurilor (sa fim seriosi, X-Files si The Wire nu se aproprie nici macar la o frantura din intensitatea si calibrul acestuia) s-a sfarsit mai bine decat as fi putut spera vreodata si, chiar daca nu a raspuns la intrebarile noastre (adica finalul la randul lui a ridicat o duzina sau doua de intrebari noi), emotional ne-a dus exact unde trebuia. cu siguranta o capodopera ce merita vazuta si revazuta.

• finalul incitant care fierbe pana la un apogeu culminant? atins. Lost s-a sfarsit nu cu o soapta ci cu o explozie (ia asta, poezie post-modernista).

• adieu, mon amour.

The countdown to February 3rd has begun.

* House a devenit plictisitor, cazurile devenind banale, povestile personale fiind enervante, iar lipsa lui Wilson si moartea metaforica a lui Cuddy din sezonul trei au adus serialul in genunchi, spre crunta mea dezamagire. Totusi, dupa ce l-am adorat in Blackadder, Jeeves and Wooster si A Bit of Fry and Laurie, si l-am gasit aici imitand la perfectie un accent american si personalitatea mea, nu-i pot da drumul inca lui Hugh Laurie. Mai stau cel putin pana la finalul sezonului cinci.

* Lost si BSG au inceput sa ma scoata din sarite, desi initial am iubit forma lor de drama serializata, exista totusi un moment cand trebuie sa ajungi la un final, iar pentru mine a trecut acel moment, la BSG renuntand dupa al saselea episod al sezonului patru, iar la Lost la sfarsitul sezonului patru.

* Weeds si How I Met Your Mother au ramas fara idei si fara umor, ultimul sezon din Weeds desfasurandu-se ca un sitcom din anii ’90, iar HIMYM avand un numar record de ploturi imbecile, finalizand cu nunta cu Stella (un personaj odios, si-au batut scenaristii joc de talentul superb al lui Sarah Chalke), Robin mutandu-se in Japonia si ultimul episod desfasurat sub masa unui restaurant. Uncle, uncle, uncle. Renunt, nu mai pot rezista.

* Mad Men si Californication, chiar daca au avut niste povesti care m-au stresat la culme, inca sunt al naibii de distractive si merita, in mod definitiv, atentia noastra.

*Dirty Sexy Money, dupa ce creatorul a fost concediat la sfarsitul primului sezon, s-a dus pe apa sambetei. Povesti imbecile, telenovele duse la extrem, personaje dezastruoase. Cu scuzele de rigoare pentru Peter Krause si Donald Sutherland, dar nu mai pot sa suport toate aceste mizerii, renunt.

* Pushing Daisies (cel mai original si incitant serial de la Dead Like Me si Wonderfalls incoace), iubirea mea de anul trecut, la care am stat zeci de ore ca sa fauresc titrari, si-a pierdut din splendoare. Brooke Kennedy, o producatoare executiva, a fost concediata dupa primul sezon, in schimb venind Peter Ocko, a carui intentie e sa produca povesti mai “incitante” si “sexy”. Ned si Chuck au fost despartiti complet, in schimb ramanand niste certuri cretine. Olive si Emerson au roluri din ce in ce mai reduse, spre furia mea. Vivian si Lily au fost eliminate complet din serial, iar guest stars, spre deosebire de primul sezon, au fost numai actori de mana a doua (oricat mi-ar placea, Debra Mooney n-a intrat bine in pielea personajului). Plus faptul ca Anna Friel s-a ingrasat ceva de speriat, iar hainele din serial nu fac altceva decat sa accentueze asta. Povestile sunt mai ieftine, dialogurile mai proaste, am si incetat sa mai fac titrari. Pushing Daisies… pana si tu, marea mea dragoste, m-ai dezamagit.

* Serialele noi? Niste idiotenii: Fringe (da, i-am mai dat o sansa, am mai vazut trei episoade si toate au fost penibile), Eleventh Hour, Knight Rider, Kath and Kim, Privileged, 90210, True Blood, The Mentalist, Merlin.

* La ce-am renuntat in 2007-2008? 24, Lost, BSG, Dirty Sexy Money, Burn Notice, Bones, CSI-urile, Prison Break, Supernatural, Two and a Half Men, Gossip Girl, Nip/Tuck, Weeds, How I Met Your Mother, ‘Til Death, New Adventures of Old Christine, Big Bang Theory, Brothers and Sisters, Entourage, Grey’s, My Name Is Earl, Samantha Who? (si, probabil, si altele, dar astea fusesera considerate candva promitatoare).

* Ce mai urmaresc zilele astea? Boston Legal, Dexter, Dr Who, Eureka, ER, Life, NCIS, Psych si Sanctuary (desi si asta pare sa se stinga rapid, povestile devenind previzibile si deci plictisitoare, personajele fiind bidimensionale, iar accentul britanic extrem de fals al lui Amanda Tapping provocandu-mi migrene).

Singura speranta pe care o am pentru viitor? Dollhouse. Si aceasta speranta si ea infirma, vazand relatia lui Joss cu Fox, vazand ca i-au cerut sa arunce la gunoi pilotul si sa filmeze altul, vazand ca ei au cerut alta directie pentru serial, vazand ca superba Eliza Dushku nu prea si-a insusit personajul si ultimul trailer pare patetic, prestatia ei fiind mai seaca decat cea a lui Halle in Catwoman. Speranta pentru televiziune? In nume doar.

Acum reincepem sa traim cu un fix saptamanal pentru aceasta dependenta…

2007 a fost un an dificil pentru televiziune. Pe de-o parte, multe seriale au ajuns la, ceea ce putem presupune a fi, datorita calitatii remarcabile, apogeul lor: House (absolut fermecator acel sfarsit de sezon trei si incep de sezon patru, a fost o schimbare bine meritata si foarte rasplatitoare), Lost (dupa un dezamagitor sezon doi si acele sase episoade din toamna care n-au impresionat, al doilea val de episoade din sezonul trei au readus Lost pe acel piedestal pe care-l situasem la sfarsitul primului sezon), BSG (chiar daca sfarsitul sezonului trei m-a lasat c-un gust amar in gura, in situatia in care singurul personaj pe care nu-l uram era Tigh, drumul pana aici a fost unul extrem de palpitant), Weeds (venirea lui Matthew Modine in oras a dat nastere unor arcuri de poveste excelente, pacat ca, incet, incet, s-a dus comedia din serial si acum a ajuns o drama cu scapari periodice de ironii) si How I Met Your Mother (ce naiba mai e de zis? a doua parte a sezonului doi si prima parte a sezonului trei au format ceea ce as putea sa numesc cele mai amuzante 24 de episoade de la sfarsitul sezonului 6 din Friends). Tot in cadrul aspectelor pozitive intra si aditiile fermecatoare la lista de TV de calitate: Pushing Daisies (cel mai original si incitant serial de la Dead Like Me si Wonderfalls incoace… in mod miraculos, acestea sunt tot ale lui Fuller; un fel de Amélie cu diferentele ca e intr-adevar superb si nu e deloc dulceag), Mad Men (ge-ni-al), si, vazute strict ca satire, Dirty Sexy Money (povestile sunt absolut hilare, iar distributia face toti banii pe care-i am in buzunare) si Californication (Duchovny a revenit, in sfarsit, in televiziune, de data asta strlaucind si amuzandu-ne excesiv, episod dupa episod).

Pe de alta parte

evident, asa cum se poate vedea si-n poza, am avut parte si de tragedii. Au fost anulate cateva seriale cu adevarat bune care inca mai aveau povesti de spus: Veronica Mars (intr-adevar, deoarece scenaristii au fost obligati sa renunte la un caz complex care sa tina intreg sezonul si sa foloseasca, in schimb, arcuri de poveste de doar cateva episoade, in speranta ca mai multe persoane vor deveni fani, in lipsa cunostiintei ‘back-story-ului’ povestii, sezonul trei a fost cel mai prost al seriei, o serie ale carei prime sezoane se pot descrie doar cautand sinonimele cuvantului ‘mirific’ in dictionar, o serie ce, alaturi de Brick, a redefinit complet sfera de influenta a genului noir, o serie de care nu ma pot plictisi de revazut), The O.C. (care, tre sa recunosc, a avut un excelent sezon final ce s-a ridicat la nivelul primului, doar scapasem de Marissa; nota – acesta e vazut ca o satira, a nu se lua ca propriu soap-opera, ca nu de-aia ma uitam la el), Studio 60 (‘my beloved’ Sorkin mai adusese pe micile noastre ecrane o dramedie fascinanta, pacat ca, asa cum s-a mai intamplat de doua ori, NBC i-a tras-o pe cat de mult a putut), Sopranos, Gilmore Girls (pe care-l iubesc cu infocare, dar, care, imho, trebuia oprit atunci cand a ajuns la magnum opusul sau, finalul sezonului trei, deoarece apoi nu putea decat sa fie mai prost…si a fost din ce in ce mai oribil apoi), Rome (HBO ne-a tras-o ca si atunci cand au anulat Deadwood… nu conteaza ca aceste serii erau formidabile, singurul lucru care a contat a fost pretul total pentru ei) si The Dead Zone (iarasi… ce naiba?).

Ei bine, vazand ce-am pierdut si ce-am castigat, spun cu inima deschisa ca anul 2008 va fi unul foarte, foarte trist in televiziune. Prea multe seriale anulate degeaba, prea mare obsesie pentru bani. Acum, ca ne apropiem de atingerea a doua luni de la inceputul grevei scenaristilor, e si mai clar ca anul 2008, fara serialele anulate anul acesta, va fi unul foarte, foarte slab. Nu se stie cand se va termina greva, si, astfel, e din ce in ce mai putin probabil ca unele seriale, cele noi, de exemplu, sa revina. Daca va mai tine inca o luna, e foarte posibil ca acest sezon de TV, 2007-2008, sa fi ajuns la finalul sau. Concluzia? Ceea ce spunea Wes in pilotul din Studio 60 pare sa aiba din ce in ce mai multa valoare:

Shows used to be cutting edge political and social satire, but they’ve gotten lobotomized by candy-ass broadcast networks hell-bent on doing nothing that might challenge their audience. We’re all being lobotomized by this country’s most influential industry that’s just throwing in the towel on any endeavor to do anything that doesn’t include the courting of 12 year old boys. And not even the smart 12 year olds. The stupid ones. The idiots. Which there are plenty, thanks in no small measure to this network (NBC), so why don’t you just change the channel? Turn off your TVs, do it right now, go ahead…. A struggle between art and commerce. Well, there’s always been a struggle between art and commerce. And now I’m telling you art is getting its ass kicked. And it’s making us mean, and it’s making us bitchy. It’s making us cheap punks. That’s not who we are! People are having contests to see how much they can be like Donald Trump?… We’re eating worms for money. Who wants to screw my sister? Guys are getting killed in a war that’s got theme music and a logo? That remote in your hand is a crack pipe. Oh yeah, every once in a while we pretend to be appalled…. Pornographers! It’s not even good pornography. They’re just this side of snuff films. And friends, that’s what’s next because that’s all that’s left. And the two things that make them scared gutless are the FCC and every psycho religious cult that gets positively horny at the very mention of a boycott. These are the people they’re afraid of – these prissy, feckless, off-the-charts, greed-filled whorehouses of networks.

As in the season finale of Lost.  Spoilers ahoy. Nu este asa de fenomenal pe cat se lauda JJ Abrams, dar in comparatie cu restul sezonului primeste un big thumbs up. MULTE intrebari raspunse, rolul hatchului, efectul electromagnetismului, and so on, dar nimic nou despre the others (si cu ocazia asta avem alte zeci de intrebari fara raspuns). Si in final, ar trebui sa moara Locke si Eko, dupa cate am vazut. Charlie de ce naiba nu s-a intors dupa ei? That human waste of a junkie.
Initial cand l-am vazut pe Jack facandu-i cu ochiul lui Kate, credeam ca ii zice ca o iubeste, dar apoi am vazut un fel de recunoastere al semnalului si de la Sawyer, deci si asta facea parte din planul lor. Sayid unde naiba s-a dus? Nu trebuia sa ramana acolo dupa ce a gasit baza si a pornit focul?

ps : ce naiba e cu statuia aia? ramasita din Atlantis, oare? :))
ps2: Henry e seful in gasca celor the others, nu man-with-fake-beard.
ps3: de ce o apuca tipa aia pe Kate de bust?
ps4 : Desmond mai bine pastra Great Expectations pentru ultima carte de la Dickens, ar fi avut plot twisturi pe masura serialului :)

N-ai auzit inca de el? E serialul in care zborul oceanic 815 se prabuseste pe o insula misterioasa, in mijlocul pustietatii, undeva in Pacific, dupa ce deviaza de la curs cu 1500 km din ruta Sydney – L.A.. 48 pasageri supravietuiesc in mod uimitor, 14 din care sunt personaje principale si ale caror vieti ne sunt prezentate prin flashback-uri, iar fiecare episod ne prezinta povesti captivante ale personajelor care au in spate un trecut murdar, presarat cu multa intriga si drama.

Un serial ce prezinta multe rasturnari de situatie, dar lasa si multe intrebari in aer. O drama cu o serioasa tenta SF ce nu ar trebui ratat. Scenaristii au facut o treaba excelenta, au creat probabil cel mai bun serial din anul 2004.

Ieri ma uitam la cel mai recent episod, ala in care apare Monica Dean (si in care ne arata ca: totul se face pe bani, chiar si castingul la un serial ca Lost, si nu are pic de talent, are o mimica excesiva si un accent stupid) si m-a intrebat mama la ce ma uit. A urmat o scurta prezentare de 3min asemantoare cu cea de sus si astazi am mutat dvd player-ul in sufragerie, si de pe la ora 11 parintii mei se uita la primul sezon din Lost. Vreau sa zic ca nu s-au mai ridicat de acolo, bine ca aveam mancare deja facuta, altfel cine stie ce s-ar fi intamplat. Oare sa-i spun mamei ca am si Desperate Housewives?

*later edit : 9 ore, 2 boluri de popcorn, cateva ceaiuri si 12 episoade mai tarziu au decis ca le-a ajuns pentru astazi si o sa vada cu placere in continuare. Fratemiu, agitat ca el ca vroia sa vada sezonul 4 din Friends, se duce la ei si comenteaza : ”Si? Cum va place viata lui Cristi?”.