The Only Way I Can Deal With Pain Is To Spread It Around

(more…)

– 50 years to the day from the original Kubrick version of Spartacus comes Spartacus: Blood and Sand, a 300 style version of the old days, the bad days, the all-or-nothing days. Whilst lacking Kubrick‘s vision – the depth of the story or the complexity of the characters, this saga is produced by Starz, pay-for-cable, thus while superficial, we receive excessive blood, demented Tarantino-esque violence, gratuitous nudity and depraved eroticism, all in a (mostly) well-researched and perfectly restored Ancient Rome. You don’t get the same bang for the buck as say Rome, but, to be honest, when do you? If you’re willing to let yourself be entertained by decent stories, ok twists, good acting and a beautiful Rome, are willing to overlook extreme violence in extreme slow motion and daily orgies, this is for you – and if you’re still on the fence, think of it as a combination of Caligula and The Gladiator, and if you don’t care for either, this isn’t for you.

– Tried to watch Fear Itself. Pure and unfailing garbage that revels in its atrocious writing, nauseating acting, dreadful directing and, last but not least, excessive misuse of horror staples in the worst ways possible. I couldn’t even manage to finish the last episode. Unabashed filth. Compared to this rubbish, Masters of Horror starts to look like a <1990 John Carpenter masterpiece.

– FYI: I’m fighting the urge to rewatch the entire 15 seasons of ER with everything I have. I miss the whole bloody mess – loveable Mark, douchy Doug, adorable Susan, ridiculously young Carter and, most of all, bitchy Kerry and hellish Romano. Even the next generation – Abby, Neela, Morris etc, them too.

– Your favorite book sucks: one-star Amazon reviews of the classics. “It is because of this horrid book that I eat sausage every morning and tell my dad to kill every spider I see”.

– Alabama senior one of 18 students punished for violating prom dress code. She chose suspension. The other 17? “Spank me, Mr. Principal.” Giggity.

– Two dozen naked women march in Portland, Maine. Organizer “enraged” that a thousand men showed up to ogle and cheer.

– Lottery winner dies after blowing 9 million pounds on drink, racehorses and football.

– Wil Wheaton divides by Wil Wheaton.

In case you weren’t sick of these lists:

10. Oldboy/Sympathy for Mr Vengeance/Sympathy for Lady Vengeance
09. A Very Long Engagement/Amelie
08. The Prestige/Memento
07. Before Sunset
06. Big Fish/Corpse Bride
05. Lord of The Rings (Extended Edition, not the theatrical disaster)
04. A History of Violence/Eastern Promises
03. Zodiac
02. No Country For Old Men/O Brother, Where Art Thou?
01. Kill Bill

E timpul ala oribil al anului, asa ca fac recomandarile de sezon: It’s a Wonderful Life, How the Grinch Stole Christmas!, Miracle on 34th Street, Bad Santa, Black Christmas, Scrooged, Lethal Weapon, Die Hard, Die Hard 2, The Nightmare Before Christmas, A Christmas Story, A Charlie Brown Christmas, Home Alone, Home Alone 2, Christmas Vacation, Gremlins, Gremlins 2, The Ice Harvest, About a Boy, Love Actually, Kiss Kiss Bang Bang, Edward Scissorhands, Batman Returns, Brazil, Life of Brian, iar, mai nou, datorita eforturilor demi-zeilor de la Sirius Share, si A Christmas Carol, Scrooge, Holiday Inn, The Bishop’s Wife si White Christmas.

Ultima zi cu mummy dearest, ea pleaca maine dimineata, cu aparat foto cu tot. Wee. Trezire, dus, cafea, daily show, colbert, un episod fantastic din ER (intoarcere episodica pentru Carter, Benton, Doug si Carol, cat si guest stars Susan Sarandon, Christian Clemenson si Ernest Borgnine. ZOMFG AMAZING, JUST LIKE OLD TIMES!!!!111), asadar un inceput demential la zi. Metrou pana la Porte Maillot, ne plimbam prin zona vreo ora si ceva, apoi o luam spre Arc, cu o oprire la o patiserie adorabila, unde am lasat 20e pentru niste sortimente de chestii cu ciocolata la care salivam notabil. Totally worth it.

Ne mai plimbam pana la CE-Clemenceau, unde eu intru la metrou,  spre urmatoarea destinatie. Dupa ce-am hoinarit vreo 10min dupa iesirea din gara, am gasit, in sfarsit, Cinemateca Franceza. Dau casierului 5e pentru un bilet la Sphere si ratacesc prin librarie pana incepe spectacolul. Preturi extrem de piperate, atat la carti, cat si la dvduri si la postere (aveau doar patru modele pentru expozitia Georges Méliès, dar, hey, e Paris, la ce sa te astepti). Revenind, da, Sfera, parte din retrospectiva Michael Crichton, singurul lucru decent cu titraj original de vazut luna asta la cinemateca, iar eu nu vroiam sa ratez asta. Da, stiu, filmul nu e 12 Monkeys, 2001, Alien sau Blade Runner, dar e decent, e Crichton asadar sci-fi interesant, mult tehno-babble, drama existentialista complicata si marele subplot ca oamenii sunt niste fiinte primitive care nu ar merita sa traiasca. Da, dar e o distributie excelenta, e un soundtrack superb si niste efecte vizuale naucitoare, in special cand il vezi la cinema. Heh. Asadar foarte misto azi la cinema, sala mult mai buna decat in Ro, oameni mult mai civilizati decat in Ro.

A doua parte a zilei a fost vizita la Louvre, minunatul muzeu arhiplin, poate prioritatea cea mai mare din lista mea, care, din fericire, e gratuit vineri seara (18.00-22.00) pentru tineri <26. Mummy dearest vroia sa vada picturile, asa ca asta am facut, am vizitat intreaga aripa Denon (artisti italieni, spanioli si francezi, loc minunat unde se afla si Gioconda, care parea cam nefericita) si etajul doi al aripii Sully, dupa care ne-a luat durerea de cap, asa ca am incheiat vizita dupa doua ore si jumatate. Eu oricum mai am doua zile de vineri in care sa vizitez, asa ca yey. A truly outstanding day.

Vorbeam cu cineva azi despre cele mai bune filme din 2007 si alte parti din domeniu, iar apoi am vrut sa vorbim de bunatatile de anul asta (din care s-au scurs deja mai bine de zece luni). Ce-am zis? Iron Man si The Dark Knight, doua nenorocite de filme, si alea despre superoi, suprasaturate cu efecte vizuale si speciale si lipsite de prea multa substanta. Atat mi-am amintit c-a iesit bun anul asta.

Bun, m-am gandit ca inca oi fi eu mahmur si de-aia, dar ajung acasa si incep sa verific, daca nu cumva am ratat eu filmele de anul acesta… dupa care realizez cat de cretin a fost anul asta in cinematografie. Din mai bine de 1000 si ceva de lansari de la marile studiouri hollywoodiene, doua au fost notabile, doua in zece luni.

Ce rost au avansurile in tehnologie si camerele HD, filmarea fara pelicula si mai stiu eu ce vazand in mod definitiv ca nu se mai fac filme bune? Topul boxoffice arata mai bine de 250 de cretinatati, primele 25 fiind (cu exceptiile susmentionate) un adevarat concurs in imbecilitate. 80 de ani de “evolutie” si aici ajungem? Sa fim nevoiti alegem intre Kung Fu Panda, Hancock, Mamma Mia si Sex and the City?

Mi se pare absolut dezgustator ca dupa mai bine de trei sferturi de an nu avem ce vedea. In noiembrie 1935, in schimb, au aparut A Night at the Opera, Anna Karenina si Mutiny on the Bounty… asadar noiembrie 1935 e mai bogat in filme bune decat primele 10 luni din 2008.

Favoritele mele, cele cu care m-am delectat in ultimele zile, nevrand sa fiu perceput drept cel care se impotriveste vizionarii unui slasher bun.

10. The Exorcist (1973)
9. Halloween (1978)
8. Rosemary’s Baby (1968)
7. Alien (1979)
6. Dawn of the Dead (1978)
5. The Thing (1982)
4. Videodrome (1983)
3. Evil Dead II (1987)
2. Texas Chain Saw Massacre (1974)
1. Suspiria (1977)

Merita mentionate: Black Sunday (1960), Wizard of Gore (1970), Zombi 2 (1979), The Beyond (1981), Nightbreed (1990), de ce nu si The Orphanage (2007), care imprumuta de la The Others (2003) care imprumuta de la Sixth Sense (1999) care imprumuta de la Stir of Echoes (1999) dupa Richard Matheson care a influentat si terorizat pe toti.

In ultima vreme: am revazut cu mare placere Big Bang Theory (S1), Monty Python’s Flying Circus (S1-4 si filmele), Psych (S1-2), Dexter (S1-2),  Eerie, Indiana (S1), Lone Gunmen (S1) si Sliders (S1-2 ca apoi se strica in mod cumplit). Am incercat si Life (S1), cel mai nou procedural de pe piata. E o combinatie de Psych si New Amsterdam, combinand o mitologie distractiva ce contine o conspiratie masiva, cazuri relativ interesante, personaje cu multe quirks, un umor mai sec si o abordare Zen in viata. De asemenea am incercat din nou Picket Fences, Point Pleasant si Tru Calling, fara succes insa. Potential enom cu o realizare catastrofala.

Momentan, entuziasmat de stirea ca, de fapt, Anthony Edwards chiar va reveni (flashback form) pentru un episod (ce va fi difuzat pe 13 noiembrie), adunat cu faptul ca nu l-am mai vazut de doi ani intr-un film sau serial, cu exceptia lui Zodiac, am decis sa ma intorc la seria veche (S1-8). He does, in fact, set the tone.

In rest ma tin ocupat (sunt la sezonul trei, ultimul aparut, din ambele) cu American Dad! si Robot Chicken, doua serii animate al naibii de distractive (primul fiind de la Seth MacFarlane si al doilea, stop motion, de la Seth Green). In acelasi timp alternez si cu filmografiile Christian Slater, Bridget Fonda, Maggie G., Jane Fonda, Lee Marvin si Bobby de Niro, plus aprecierea magnificului standard BluRay (format exceptional in care deja am colectionat mai bine de 150 de bunatati).

Vazut-am si eu, in sfarsit, The Dark Knight (a fost adus, in cele din urma, la singurul cinematograf din Constanta).
Absolut excelent, incepand cu povestea intunecata, realista, extrem de bine structurata, lipsita de plot holes si elemente over-the-top ca-n celelalte productii non-Nolan, atmosfera gotica, efectele speciale tinute la minim, dar totusi superbe si mind blowing, continuand cu prestatia dementiala a lui Heath Ledger (ii vazusem de doua ori filmografia inainte sa plece in Tartarus si trebuie sa remarc ca n-a jucat niciodata asa cum a facut-o acum, dedicandu-se complet personajului, creand o noua imagine, o noua voce si-un set complet de gesturi si ticuri, devenind extrem de infricosator, in acelasi timp lasand loc sa te amuze al naibii de mult (I’m gonna make this pen disappear!), uneori chiar amandoua – simultan (povestile despre originea taieturilor), depasind cu mult Jokerul aproape sec al lui Nicholson), prestatia extrem de buna a lui Bale (cel mai bun personaj titular al seriei, cu regrete lui Keaton, dar asta e brutul adevar), finalizand cu muzica perfecta, sub-ploturile extrem de elaborate si finisate si tema morala care, a fost, intr-un sfarsit, nimerita ca lumea.

Asadar… e minunat filmul si Ledger a schimbat regulile jocului pentru interpretarea unui villain,  dar personajele lui Kent si Dawes mi s-au parut a fi de carton, interpretarea lui Maggie Gyllenhaal a fost peste cea a lui Holmes, din primul film, dar tot tare stangace, iar incercarea de-a dezvalui mentalitatea orasului Gotham, asa cum s-a incercat si cu populatia din Spidey 2, m-a enervat la culme, iar filmul, per total, merita un 8.3 cu felicitari (fiind superhero movie), fiind cel mai bun din genre (a lasat atat de mult fum in urma lui incat nici nu cred ca mai pot vedea excelentele productii gotice, intunecate, over-the-top Batman ale lui Burton), dar loc in topul #50 imdb nu merita nicicum, cu atat mai putin locul #3 pe care-l detine acum. Fanboy idioti…

Mai am o mentiune – la cinematograf n-am vazut decat o mana de filme (Cinema Paradiso inca ramane povestea vietii mele, doar ca… putin alternativ) asa ca nu pot fi sigur, dar calitatea filmelor mi se pare jalnica. Asa arata toate peliculele pe 35mm ori varianta adusa la cinematograful la care-am fost era lamentabila ori m-am uitat eu la prea multe 1080p?

When I was a child I caught a fleeting glimpse / Out of the corner of my eye / I turned to look but it was gone.
I cannot put my finger on it now / The child is grown, the dream is gone / I have become comfortably numb.

Am reusit sa termin si practica juridica… aceste doua saptamani crunte. Cu ce-am plecat de-acolo? Cu un zbucium de invidiat… fiind mai dezamagit decat credeam ca pot fi. Sistemul nostru legal e o simpla bataie de joc, un esec masiv, atat cat priveste aroganta, dezinteresul si inaptitudinea justitiabililor (am vazut termenul asta inscris pe-un panou pentru o camera de dezbateri si am ramas profund… impresionat), cat in special lipsa succesului birocratiei, procedurilor de desfasurare a proceselor si ce mai tine de asta (si-am remarcat ca dreptatea e o anatema pentru justitie). Asadar am asistat la cateva zeci de procese (civile, comerciale si penale), unul mai patetic decat altul, chiar daca dupa continutul dosarului ai fi crezut ca nu poate fi o gluma asa de colosala un proces, si am stat si doua zile la sectia arhive unde, spre ceea ce parea a fi deranjul lor, am avut ocazia de-a le realiza slujba unor grefieri (sortat dosare, completat citatii si realizat borderouri de expeditii pentru ele, infaptuit liste de sedinte pentru cateva serii de procese civile si alte activitati ‘mind numbing’ la care am preferat sa nu stiu ce fac). Ei bine, dupa batjocura ce-a fost notarea lucrarilor la examenele din aceasta sesiune (o farsa de prost gust) si evenimentele din practica, a venit momentul sa trag frana de mana. Prima concluzie era ca datorita unor circumstante asupra carora n-am putut actiona si anume starea de spirit a pseudo-profesorilor la corectarea lucrarilor am pierdut (alaturi de multi altii, de altfel) sansa catre proiectul Erasmus… si, astfel, ‘Viena in martie ’09′ a sarit la loc in varful wishlistului realizabil. A doua concluzie era ca, si-anume, criminalistica s-ar putea sa nu mai fie o optiune viabila. Legislatia, metodele si cazurile curente nu ma incanta, dar s-ar putea sa fie decente pana la urma, asa ca totusi ramane frontrunner, iar dreptul international ca alternativa, ca, totusi, daca tot nu faci nimic bun-slash-concret-slash-placut, de ce sa nu te si plimbi cu ocazia asta?

Acum, trecand la lucrurile cu importanta reala:

– The Dead Zone (S6) – ultimul si, din pacate, cel mai imbecil slab al seriei (estimarea-mi e ca asta se intampla datorita mortii lui Michael Piller, showrunnerul original). Un sezon intreg irosit cu episoade cel mult mediocre si un season (ce s-a dovedit a fi series) finale care a avut mai multe informatii indesate in el decat toate cele patru season-finale-uri din Lost combinate. Astfel am avut parte de-un sezon remarcabil de slab pentru o serie ce, deseori, era cu adevarat distractiva. Un final bine venit vazand cum si-au masacrat personajele in acest an.

– Masters of Horror (S1 doar, n-am apucat sa vad si S2 in time-frame-ul stabilit) – o antologie horror in care fiecare episod e realizat de catre (ceea ce ar trebui sa fie) un cineast ce-a excelat in domeniu, serie produsa de catre (citand prima mea impresie dupa o retrospectiva a filmografiei sale) no talent hack, Stephen King story destroyer, Mick Garris. E antologie asa ca povestea si distributia sunt mereu schimbatoare, deci nu le pot mentiona, asa ca doar voi zice ca e o serie mediocra, suprasaturata cu gore si nuditate, cu multe episoade de-a dreptul tembele (#2 – Stuart Gordon’ H.P. Lovecraft’s Dreams in the Witch-House, #5 – Mick Garris’s Chocolate, #7 – John Landis’ Deer Woman, #10 – Lucky McKee’s Sick Girl, #12 – John McNaughton’s Haeckel’s Tale), unele pur si simplu mediocre (#4 – Dario Argento’s Jenifer (marea dezamagire din acest pachet), #11 – Larry Cohen’s Pick Me Up), dar si cu cateva cu adevarat excelente (#6 – Joe Dante’s Homecoming (excelenta satira politica, Night of the Living Dead cu un twist) , #8 John Carpenter’s Cigarette Burns (The Ninth Gate + Ringu, tema fiind un infam snuff film) si #13 – Takashi Miike’s Imprint (asa cum ne-am obisnuit, violenta si gore duse la extrem, intr-o invaluire Rashomon a unei tragice povesti de dragoste).

Dupa cum s-a putut citi mai sus, am terminat, in sfarsit, si packul horror, asa ca, pana incep urmatoarea retrospectiva, m-am delectat, din nou, cu Psych, Angel, Firefly + Serenity, Pushing Daisies (ocazie cu care am faurit titrarea si la ultimul episod) si Wonderfalls. Ah, sweet delights. De asemenea am mai incercat si altele:

– The Dresden Files – tipic serial supranatural. Se tine de clisee, atat in materie de personaje, storytelling, cat si povestile in sine, nu prea se abate de la tipicile idei ale serialelor ce tin de chestii suprafiresti. Singurul episod notabil este E11 – Things That Go Bump, iar cum titrarea originala mi-a dat niste migrene oribile, l-am retradus. Enjoy.

Sunt pe cale sa termin Twilight Zone-ul original, cat si primul si-al doilea remake. Indubitabil, formatul devine un pic deranjant dupa o vreme asa ca alternez. De asemenea am luat (pentru prima oara) SG-1 de la capat si sunt pe undeva de la mijlocul celui de-al treilea sezon si inca astept sa fiu impresionat, e departe de calitatea lui Atlantis. Roswell e pe waiting list, tin minte ca imi placea in transmisia lui originala, asa ca ma risc (si-n plus, ar sta bine in colectie pe langa 4400, Taken, Invasion, Surface si Threshold).

O leapsa de la Roxa – in ce film mi-ar placea sa traiesc. Adica in acelasi univers, in acelasi grup de ‘prieteni’, nu sa iau locul personajului principal. Greu, greu, greu. Hai s-o taiem in doua: cinci premii pentru TV, cinci pentru filme, iar cum TV-ul are personaje si cadre mai bine definite, incep cu el.

5. Veronica Mars – reusirea integrarii cu succes a vietii noir intr-un serial de adolescenti este, sa recunoastem, o realizare extraordinara. Dialogurile superbe, umorul negru, twisturile fenomenale, povestile excelente, distributia bine aleasa, totul a fost perfect. Ah, de-as fi Logan Echolls… iarasi.

4. Aici e un dublu entry – sitcomurile mele preferate – Frasier si Scrubs – personaje eclectice din abundenta si nelipsitul umor de calitate. Ce n-as da sa vad o cearta intre Frasier si Perry Cox…

3. Gilmore Girls (S1-3) – na, o alegere mai putin glorioasa, dar inca buna. Un serial extraordinar (in primele trei sezoane), cu dialoguri, deseori, exceptionale de la Amy Sherman si personaje mirobolante, extrem de bine definite si teribil de adorabile. Mi-e cam greu sa recunosc, dar chiar n-as vrea sa plec vreodata din Stars Hollow.

2. Northern Exposure – definitia umorului offbeat care timp de cinci sezoane m-a amuzat la culme cu ilustrarea ‘culture clash’. Locatia misto si personajele grozave fac din Cicely, Alaska unul din cele mai interesante si provocatoare locuri in care poti locui.

1. Indubitabil si inevitabil – The West Wing (S1-4) – basmul serialul meu preferat in materie de personaje, actiune si dialoguri. Produsul meu favorit de la Sorkin… pe care nu ma pot opri din a-l elogia. Asa, deci eu chiar mi-as da piciorul drept (pe care, na, l-am luxat ieri la fotbal la picnicul de la Cheile Dobrogei si nu mai pot sa-l misc defel, asa ca n-ar fi mare bai) ca sa fac parte din echipa mirifica a utopiei Bartlet.

Mentiuni speciale: Weeds, Dead Like Me, Sports Night, Eerie, Indiana.

Asa, acum trecem la filme, unde stilul predomina deasupra substantei. Filmele-mi preferate sunt: Blade Runner, Fight Club, Reservoir Dogs, The Godfather, Double Indemnity, Casablanca, His Girl Friday, The Good, The Bad & The Ugly, Braveheart si Edward Scissorhands, dar n-as vrea sa traiesc in niciunul din aceste universe (nu ca n-ar fi incantator, doar ca toate universurile din aceste filme se destrama la sfarsit).

5. Army of Darkness (Evil Dead III) – pe langa faptul ca e una din cele mai bune comedii/filme de actiune/splatter horror, e si filmul cu ajutorul caruia mi-am facut primii mei prieteni adevarati. Sam, te rog, nu fa niciun remake! Trilogia asta e perfecta asa cum este!

4. Lat sau san taam (Hard-Boiled) – visul umed al oricarui pasionat de actiune. John Woo la ultima sa reusita, cel mai extravagant film de actiune facut vreodata, un exemplu minunat din genul ‘hero bloodshed’. Yun-Fat Chow dovedeste o data pentru totdeauna (A Better Tomorrow, The Killer) ca este starul definitiv al filmelor de actiune de calitate.

3. C’era una volta il West (Once Upon a Time in the West) – desi sunt un imens fan Clint (inimioare Trilogia Dolarilor, The Outlaw Josey Wales, Unforgiven, Pale Rider, High Plains Drifter, Hang ‘em High, Joe Kidd), favoritul meu western revizionist este aceasta capodopera epica. Sergio Leone regizand un scenariu scris de el, Dario Argento si Bernardo Bertolucci, pe muzica bantuitoare a lui Morricone, in care Henry Fonda, Charles Bronson, Jason Robards si Claudia Cardinale fac rolurile vietii lor. Povestea aceasta a razbunarii pustiului cu armonica este favorita mea, chiar peste Kill Bill, Man On Fire, The Crow, Straw Dogs, Payback samd.

2. Big Fish – lumea feerica a lui Burton – un basm fermecator, o lume incitanta si misterioasa… acasa.

1. Dark City - un SF noir sau, mai bine zis, propriul meu Mecca.

Mentiuni speciale: Sin City, L.A. Confidential, The Outsiders, The Philadelphia Story.

Leapsa merge mai departe la Meekuu.