It’s a Wonderful Life, How the Grinch Stole Christmas!, Miracle on 34th Street, A Christmas Carol, Scrooge, Holiday Inn, The Bishop’s Wife, White Christmas, The Nightmare Before Christmas, A Christmas Story, A Charlie Brown Christmas, Home Alone, Home Alone 2, Christmas Vacation, Scrooged.

Black Christmas, Lethal Weapon, Die Hard, Die Hard 2, Gremlins, Gremlins 2, The Ice Harvest, About a Boy, Love Actually, Kiss Kiss Bang Bang, Edward Scissorhands, Batman Returns, Brazil, Life of Brian, Bad Santa.

– Am zis ca incep studiul pentru Marea Sesiune de lunea trecuta… apoi s-a intors Nicu pentru practica si intreaga saptamana am petrecut-o cu doua jocuri de HoMM3 pe zi, iar weekendul l-am umplut cu o vizita in Delta pentru a vedea egrete, berze, ciocarlii, lebede, pelicani, cormorani, rate si gaste salbatice, cat si caprioare.

– A durat o vesnicie – fix o luna – dar am reusit sa umplu hddul de 2TB. Facut si refacut liste de sortare de cel putin douazeci de ori, a fost un chin sa incerc sa indes preferatele mele spre vedere si revedere cand mi-ar trebui 6 astfel de hdd-uri ca sa-mi mut intreaga colectie cinematografica. Cine e interesat de finalisti, click mai jos pentru a vedea. Eu insa recomand sa vedeti imaginea de WhereIsIt de aici – unde pot fi vazute si selectiile nesortate. Numaratoarea e pe sezoane si dvduri.

Intai materialele care raman pe laptop si nu se sterg niciodata (52):

Gilmore Girls S1-6 = 12
Scrubs S1-8 = 8
West Wing S1-4 = 8
Sports Night S1-2 = 2
Frasier S1-11 = 11
BSG S1-4 = 7
Millennium = 2
Tex Avery = 1
Firefly = 1

————————————————–
LISTA HDD EXTERN:

Seriale (140):

Mash S1-3 = 3
Deadwood S1-3 = 4
The OC S1-4 = 8
Boston Legal S1-5 = 9
Animaniacs = 3
The Wire S1-5 = 10
The Kill Point = 0.5
Zen = 0.5
The Sins = 1
Brotherhood = 2.5
ER S1-15 = 30
Alias S1-5 = 10
Veronica Mars S1-3 = 6
Pushing Daisies S1-2 = 2

State Within = 1
A bit of Fry and Laurie = 1.5
Jeeves and Wooster = 2
Blackadder = 2
Fawlty Towers = 1
Il Capo dei Capi = 1

Carnivale = 2
Outer Limits = 18
Twilight Zone = 14
The Crow = 2
Tales From The Crypt = 6

————————————————–
Horror (77):

Selectii 25

Lewton 2
Price 3
Cronenberg 4
Bava 3
Argento 4
Fulci 1
Romero 1

Films to Keep You Awake 1
Wishmaster 1
Spanish 1
Phantasm 1
Hammer Studios 14
Universal Studios 10
Texas Chainsaw 1
Children Of The Corn 1
Prophecy 1
Howling 1
Hellraiser 1
Zombi 1

——————————————
Altele (155):

007 7
Noir 30
Giallo 16
Westerns 22
Martial Arts 22
Asian 10
Selectii 20
50′s Scifi 10

Vengeance Trilogy 1.5
A Better Tomorrow Trilogy 1
Infernal Affairs Trilogy 1
Red Cliff 1
Death Note 1
Zatoichi 5
Lone Wolf And Cub 2
Yakuza Papers 1

Blaxploitation 1
Thin Man 1
LOTR 1
Red Riding Trilogy 1.5

——————————————

Filmografii (103):

Tarantino 3
Clint 3
Burton 2
Denzel 3
Cusack 2
Delon 5
Coen 3
Peckinpah 3
De Niro 2
Pacino 3

Hitchcock 8
Grant 11
Wilder 2
Olivier 2
Melville 1
James Dean 1
Bogart 8
Peck 5
Stewart 4

Marx Brothers 4
Monty Python 5
Chevy Chase 3
Mel Brooks 1

Garbo 2
Gardner 3
KHepburn 3
Lombard 1
Lamarr 1
Loy 1
Davis 6
Marlene 2

– Robert R. McCammon • Swan Song – masiva si grandioasa precum The Stand, intunecata si deprimanta ca The Road, surprinzatoare si distractiva ca The Road Warrior. Cum editia asta e o placere de manevrat, iar formatarea e perfecta, SS nu mai pleaca din biblioteca.

– In Freak Accident, 34 Katherine Heigl Films Released At Once

– When Harry Met Sally 2 with Billy Crystal & Helen Mirren

– Cruel but Not Unusual, Supreme Court Misery

– The Ghost Trees of Pakistan

De 8 martie dăm din casă, ce filme vizionează dragele noastre mume, surori, prietene, vecine, tușici, bunici și alte fomei care ne trec pragul (de nervi :D). 19 bloggeri și bloggerițe se destănuie și ne spun la ce filme se uită cu jind și după care actori suspină fomeile din viața lor. La mulți ani femeiuștilor, damelor, mamelor și restu care vă simțiți femei :D Enjoy!

Schizoid – A Lost Hope

Dificil de gasit pe cineva care-mi imparta gusturile cinefile (noir, giallo, wushu), asa ca o sa ma axez pe ceea ce ma scoate din sarite la persoanele feminine din jurul meu: mizeriile gunoaiele peliculele siropoase, de la The Way We Were la How Do You Know cu pauza pentru The Notebook, Mr. Fix It si orice alta productie jenanta in care afisul e dominat de Jennifer Aniston, Kristen Bell, Rachel McAdams, Amanda Seyfried si Katherine Heigl din generatia noua, Meg Ryan si Sandra Bullock si toate celelalte pipite trecute de varsta mijlocie. Mi se intoarce stomacul pe dos ca nu suporta sa se uite cu mine la Animal Crackers, It Happened One Night, My Man Godfrey sau The Philadelphia Story, dar sar cu entuziasm cand aud de ceva situat intre Private School, Breakin’ si An Education, Easy A. Lorelai, where art thou?

Adina

Doamne cât trag de sormea până o conving să vadă un film bun, dar merită efortul, uite așa a ajuns ea obsedată de Jared Leto și de Recviem for a dream, am plânsără în hohote dimpreună la Hatchiko, îi mai plac dulcegărele precum Amelie și Everything is illuminated, deci în ceea ce o privește pe sormea n-am nimic de obiectat, dar dacă e să întorc pagina la propoziția mama are mere, căruțe cu mere repetitive, mă apucă damblaua, n-o înțeleg pe mama, cum să te uiți frate la The Long Kiss Goodnight de mai bine de 10 ori sau la The day after tomorrow, ah da, mama are un apetit pentru apocaliptic nesățios, s-ar uita la I am legend zi și noapte, ca să nu mai zic că a văzut toate filmele cu Mel Gibson și…Dolph Lundgren :D. În ceea ce le privește pe amicele mele practicăm ceea ce se cheamă filmu-fetiș, le sun: bă, uita-ți vă la Anticrist, după care ne întălnim la o cafea, ne uităm strabic una la alta și nu mai terminăm cu interjecțiile pe marginea ceștii :D.

Marian

Uite că veni 8 martie şi Adina mă rugă să vorbesc puţin despre oala cinefilă din care gustă femeile din viaţa mea. Încep şi eu cu prietena mea cu care impărtăşesc doar filme romantice sau comedii. Nu-i plac filmele politice, sf-urile sau cele de groază şi nici nu are timp şi răbdare să fac experimente cu filme obscure, aşă de multe ori ne uităm la filme diferite. Din ce am observat eu cu toţii avem un film sau două pe care le revedem cu plăcere ori de câte ori avem nevoie de un impuls, dar sincer nu înţeleg cum cineva are răbdare să vizioneze de mai multe ori la un film ca Persuation. Pentru mine e un film plictisitor, un film cu o poveste de dragoste desprinsă din cărţi şi dintr-o epocă trecută la care nu aş rezista să mă uit nici măcar 30 de minute. Pe lângă acest romantism de secol trecut am mai observat că  A walk to remember sau Love Actully sunt remedii bine venite.

Ajungând la partea maternă  vă spun că mama nu are un film preferat dar s-ar uita de 100 de ori la Pretty Woman. Cel mai adesea ea se multumeşte cu filmele difuzate de  Pro Tv la opt seara şi dacă le-a mai văzut preferă un serial ca Whitout a Trace de pe Pro cinema. Dacă e să-i propun ceva acceptă fără discuţii atata timp cât nu e un film de groază. De cealaltă parte, mama prietenei mele se uită la filme pe care le găseşti pe Diva Channel dar nu refuză niciodată un film cu Steven Segal care este preferatul ei. Norocul meu este că atunci când merg în vizită fiecare are televizorul lui.

Pe lângă aceste doamne distinse vă mai spun că am o colegă de muncă ce nu mă mai lasă să-i recomand filme pentru că ea consideră că orice film cu violenţă are impact asupra stări tale psihice şi fizice.

Indiferent de gusturi eu le urez tuturor femeilor La Mulţi ani de 8 Martie!

Ștefan

“Asta este un film pentru mine!” …

In general, a auzi expresia asta ma face mai fericit decat insasi filmul in cauza, pentru ca reprezinta nimic altceva decat un preambul pentru doua ore linistite alaturi de femeia pe care o iubesc, departe de grijile jobului, de stresul provocat de facturi, drumuri distruse, politica si orice alta mizerie care da un iz amar vietii de zi cu zi …

Genul filmului are mai putina importanta, pentru ca ea are incredere in alegerile mele, desi, uneori, ne trezim, dupa cateva minute, ca ne uitam unul la altul si realizam ca ne pierdem timpul degeaba, cum a fost in cazul “Death Proof”, un film nascocit de Tarantino, pe care pariez ca l-a uitat déjà …

Ii plac filmele desprinse din zona glamour a vietii, asa ca a devorat cele cateva episoade ale singurului sezon al “Cashmere Mafia”. I-au placut iconicul “Devil’s Wears Prada”,”Confessions of a Shopaholic” si “Bride Wars”, pentru care a stat treaza la o ora mult peste limita sa de rezistenta. Mai ales pentru ca urma propria noastra nunta …

A adoptat emotional, fara reserve, cateii din “Marley and Me” si “Hatchiko”, si a fost emotionata violent de “If Only”(care mie nu mi-a spus mare lucru), sau “The Boy in the Striped Pyjamas” ,“Changeling” si “The Curious Case of Benjamin Button”. Pentru ea, cel mai bun film al anului 2010 a fost, fara vreo sansa de a ii schimba vreodata parerea, “Shutter Island” …

In general, de multe ori, nici nu conteaza filmul. Conteaza doua ore, in care suntem impreuna, departe de lumea nu doar dezlantuita, ci iesita de-a dreptul de pe orbita …

Asa ca,daca 8 Martie poate insemna si un film bun vazut impreuna, pentru noi, mai mereu este 8 Martie …

Tloni

cand eram mic bunica-mea imi povestea foarte des Pe Aripile Vantului.

din pacate n-a avut niciodata sclavi, dar in timpul razboiului familia

ei a fost fugarita de rusi sau asa ceva, deci se regasea un pic in

filmu asta. cand m-am dus la scoala am aflat cu surprindere ca

sudistii, sclavagistii, curvele si KKK erau de fapt oameni rai.

Anca

Despre mama am numai cuvinte de laudă, spre deosebire de alte mame nu mi-a îmbuibat capul cu filme proaste când eram mică (poate doar uneori mai căscam şi eu gura la Tânăr şi neliniştit de care s-a săturat şi ea după câţiva ani) deci nu am ce să-i reproşez. Avem şi un punct de intersecţie în ceea ce priveşte genul de filme preferate şi anume filmele după cazuri reale, cele istorice, etc., fapt care nu face decât să mă bucure că pot savura un film bun alături de ea (deşi asta se întâmplă foaaaaarte rar deoarece nu mai locuim de muuuult timp în aceeaşi casă). Deşi nu a făcut parte din elita societăţii s-a cultivat singură şi a ştiut să aleagă ce e mai frumos, mi-a insuflat pasiunea pentru lectură (de calitate) şi pentru filmele sănătoase. Că eu pe parcurs am “deraiat” şi am început să mă uit mai mult la drame şi la chestii  ciudate e partea a doua…

Pantacruel

înainte de toate, aș spune că mă enervează teribil sesiunile astea blogo-cinefile pe teme date. să presupunem că am glumit. îmi place să le citesc la alții, nu să fiu eu, însă, cel care trebuie să se dea de-a berbelacu’ în ditamai spectacolu’. pe de altă parte, nici nu pot refuza o astfel de invitație.

tema din episodul de azi este despre femei si filme.

despre filmele/serialele tâmpite și enervante pe care le preferă blondele, brunetele, nevestele, mătușile, condeierele de la birou, bunicile, amantel și celelalte femei din viața noastră. și uite cum m-am lungit eu aiurea și deja i-am pierdut pe drum pe cei câțiva cititori/curioși binevoitori.

asa stând lucrurile,

mi-am adus aminte de faimosul și îndrăgitul colin firth. (vă spun imediat și f pe scurt de ce)

nu cu mulți ani în urmă,

eram aproape exasperat de pasiunea pe care nevastă-mea și mătușă-mea – fara sa se fi vorbit între ele inainte – o aveau pentru un anume colin firth. un actor “f drăguț și un barbat adevarat”, cică. ambele văzuseră și rererevazuseră serialul realizat de bbc, placut dar un pic cam tâmpițel după gusturile mele (na că am atins și tema propriu-zisă!)  – ‘pride and prejudice’.

de atunci,

cum îl vedeam pe firth, cum mă apuca febra/durerea de cap. iar televiziunile il programau pe domnul perfect gentleman (parca intentionat) weekend de weekend.

asa am ajuns sa urmaresc cu mare atentie prestatiile lui colin f si, culmea!, sa il indragesc! ba chiar mi se parea ca devine tot mai bun si mai puternic de la film la film. inebunisem eu de tot sau ce ma-sa era la mijloc?

pragul minim l-am atins anul trecut, cand, dupa un minunat si inubliabil ‘a single man’ m-am trezit că sufăr pentru colin firth care pierde oscarul în fața lui, măi să fie!, jeff bridges… anul ăsta, firește, îi țineam din nou pumnii englezului, după alt rol de 5 stele în ‘the king’s speech’. chiar dacă nu-i acordam șanse în fața rolului fără cusur reușit de bardem.

și cred că ar mai fi multe de spus despre talentatul domn, însă nu acum și nu aici.

Tomata

Nu prea mă mai uit la filme cu altcineva în afară de prietenul meu, dar asta nu înseamnă ca nu vorbesc cu fetele  despre ele. De exemplu, cea mai bună prietenă a mea, cu care de obicei merg la cinema la filmele cu Johnny Depp, cred că se uită la unele filme numai pentru bărbaţii care joacă. De când s-a îndrăgostit de fermitatea lui Christian Bale în Equilibrium, a reuşit să mă molipsească şi pe mine şi savurez orice film cu el. Avem gusturi asemănătoare când vine vorba de bărbaţi, aşa că de cele mai multe ori mergem împreună la filme când ne interesează vreun actor. Apoi, am altă prietenă care s-ar uita numai la filme de dragoste şi comedii romantice. Când simte nevoia să plângă, pac, îşi pune The Notebook şi lacrimile încep să curgă. Iar mama mea… ca orice femeie trecută de a doua tinereţe, savura filmele cu Steven Seagal. Acum nu prea se mai uită la filme.

Anda

Asa cum unii copii americani stiu sa-ti enumere numele tuturor presedintilor Statelor Unite, sora-mea stie pe dinafara actorii care l-au jucat pe Dr. Who din ’63 pana in prezent (sunt zece so far) si prezentatorii de la Nevermind the Buzzcocks. E dependenta de show-urile si serialele BBC. The more sci-fi, the better – Life on Mars, Torchwood, BBC’s Sherlock and so on. The coolest of the cool sunt, dupa parerea mea, sketchurile Fry&Laurie, la care m-a convertit si pe mine.

Irina

In primul rand, e mama. Care se uita cam la orice film cu Patrick Swayze si Richard Gere. N-am intelesc cum poate o femeie sa suspine la aceleasi mutre de 25 de ani, de cand o cunosc eu, cel putin. Dar daca ma uit ca-i tot cu taica-miu, inteleg. Deci, orice e cu astia doi, merge!

Bunica, are o competite secreta cu Tanar si Nelinistit. Anul asta face 88 de ani, nu mai stie cate episoade are, dar tine cu dintii de avansul pe care-l are in fata serialului. Ii mai placeau Fetele Gilmore, ceea ce mi se pare o chestie chiar avantgardista pentru ea, si o apreciez.

Prietena mea cea mai buna este indragostita de House. La modul aproape erotic vreau sa spun. Cred, dar nu sunt sigura, ca urmareste cat de cat si actiunea… dar nu bag mana in foc c-ar cunoaste alte personaje din film. Cel mult o stie pe Cuddy, si asta doar pentru ca-i este rivala. Pe langa asta, ea este obsedata de filmele de groaza. Nu conteaza daca sunt bune, proaste, daca le-a mai vazut sau sunt noi. In facultate si la master am “invatat” impreuna. Cand la mine efectul cofeinei se ducea iar la ea abia se instala, ii puneam un film- o imbrobodeam ca era sa fac pe mine cand l-am vazut prima data- ma intorceam cu spatele si ma culcam. Ea ma tot zgaltaia, sa ma uit la faze, iar eu ii ziceam sa stea linistita, ca eu aud, si imi imaginez ce se intampla.

Mona

Intorcandu-ma putin in timp imi aduc aminte acum ca primul film la care m-au dus ai mei la cinema a fost The silence of the lambs si imi amintesc perfect cateva screenshoturi din el din perspectiva ochilor mei de copil. Mai in gluma sau in serios mereu ii luam pe ai mei peste picior din cauza asta, si privind acum ca filmul este din ’91 adica de pe vremea cand eu aveam fix 5 anisori, imi ridic o spranceana catre mama pe care cred ca n-o deranja deloc sa-mi arate the best psychological thriller of all in perioada ceea.

Maica-mea, caci de fapt de asta ne-am adunat aici, e ziua ei si trebuie s-o rasfat cumva vorbind-o pe la spate, avea o mega obsesie imprumutata de la tata cred, pentru Al Pacino. Adica unde era Al Pacino pe sticla, era si mama si de multe ori eram si eu. Si obisnuiau ai mei sa inchirieze casete video, probabil stiti toti despre ce vorbesc, dar multe dintre ele se repetau iar maica-mii i se bulbucau ochii cand dadea peste filmul asta al lui Al Pacino: Sea of Love, despre care n-o sa va vorbesc, in schimb o sa va las melodia care se tot repeta in film si pe care mi-o amintesc si azi, din cauza re-re-revizionarii lui.

Mama, la multi ani!

Diana

Pentru mine filmele sunt strans legate de sora mea, cred ca am petrecut sute de ore benoclandu-ne la tot felul de productii mai mult sau mai putin cunoscute. Pierdeam zile/nopti in sir cu maratoane de filme. De 8 martie nu pot sa scriu decat de bine despre ea :) Sormea e furnizoarea de filme, ea le alege, le culege, si mi-a inspirat pasiunea pentru cinema :d Plus ca suntem la unison cu orice parere aproape: Almodovar e tare, ne place Woody Allen,  Bunuel, Bergman, m-a pus sa ma uit (din fericire) la Fellini, la filme dubioase la care nu m-as fi uitat nici sa ma tai singura (ex: la niste filme de Lina Wertmüller). Rar se intampla sa avem pareri diferite, de obicei desfiintam sau adoram un film, asa ca cel putin pe tema asta nu ne certam.

Veone

Exista DVD-uri care ofera, ca special features, comentarii ale cineastilor, care explica anumite scene, personaje sau idei; rostul acestor adaosuri este o experienta cinematografica mai bogata. Desigur, aceste bonusuri nu pot fi mutate de pe un DVD pe altul, fiecare referindu-se la filmul sau. Eu am insa ceva mult mai pretios: un special feature valabil pentru orice film, aplicabil la orice DVD. Se cheama The Ideal Partner To Watch A Movie With si este, sunt convins ca v-ati prins deja, sotia mea. Exista companioni de film care vorbesc prea mult sau, dimpotriva, nu scot absolut niciun sunet, ca si cum n-ar fi acolo, in vreme ce altora li se pare interesant sa faca caterinca, ceea ce poate fi OK la un film prost, dar, la naiba, caterinca la Kurosawa?! Maria, in schimb, rade cand e de ras (si prietenii stiu cum rade Maria!), vorbeste cand e de vorbit, tace cand e de tacut, se baga in mine cand apare violatorul din Deliverance, ma tzastaie cand fac o gluma groasa si, cu mutritza ei de inger, in timp ce stam comod in pat si ne uitam la film, pravale cate o judecata sobra de genul: “Criticii or sa-l desfiinteze!” sau “Scenariul prezinta deficientze de neiertat!”

In materie de gusturi nu pot sa spun ca ne suprapunem perfect, in schimb ne completam spectaculos: daca ea nu suporta Rescue Me (“Asta e un mos care se imbraca tinereste, dar pe mine nu ma duce de nas”), si eu am dormit copios la Last Station (Maria iubind literatura rusa) si mi-am indus coma artificiala la Julie & Julia (Mariei placandu-i Meryl Streep si retetele culinare surprinzatoare). In schimb, aria comuna este foarte mare, de la Breaking Bad si 24 la Michael Haneke si placerea vinovata Casino Royale, iar ca preferinte personale Maria poate bifa – si sa vedem daca va infirma sau completa – Eyes Wide Shut, Kill Bill, Inglourious Basterds, Black Swan, orice Chaplin.

Pe final, doua mentiuni: mama este si a fost intotdeauna fascinata de Pe aripile vantului si Dr. Jivago, pe care cred ca le-a vazut de mai multe ori decat am vazut Maria si cu mine la un loc episoade din Scrubs. Iar bunica mea, care are 94 de ani, tocmai imi spunea recent: “Ma uit acum la Rosalinda [de fapt Esmeralda, n.V.] si la Jug, dar dup-aia gata, cand s-or termina, nu ma mai intereseaza nimic”. Bineinteles insa, stiu ca se alinta, pentru ca asa spune de 15 ani, de cand au aparut telenovelele!

Jovi

După ce m-am gândit la provocarea Adinei, mi-am dat seama dintr-o dată că, de fapt, eu nu sunt atent la ce văd femeile din viaţa mea, ci mai degrabă le fac recomandări despre filmele mele favorite, care sunt urmate (doar de unele dintre ele, normal!) cu mare atenţie. Aşa că m-am pus pe treabă, am făcut un mic sondaj printre cele mai bune prietene, făcând un pic abstracţie de familie, şi au reieşit următoarele rezultate:

A. Sunt femei serioase, care apreciază filmele la fel de serioase, cum ar fi: Il Postino, o recomandare pentru „cei dispusi sa accepte lectii- lectii de dragoste, de poezie, de prietenie… de viata…” sau Everybody”s Fine, “despre asteptarile unui tata de la copiii sai, despre copiii care nu vor sa dezamageasca si despre cum fiecare membru al familiei are lumea lui complicata”.

B. Sunt femei cărora le plac comediile de calitate, precum clasica The Party, pentru ca e mereu “proaspată” si râd de fiecare dată la fel de sănătos!

C. În fine, se pare că mi-am construit viaţa în jurul femeilor romantice, care plâng la scenele din filmele preferate, care se înduioşează la ele (filme care au acelaşi efect şi asupra mea). Pentru ele, cele mai bune filme sunt Sweet November (chiar de două ori!), Once, Atonement, Splendor in the Grass, Gone with the Wind.

Nu ştiu dacă e ceva ciudat în ce am spus mai sus, poate doar faptul că eu nu ştiu adevăratele pasiuni (cinematografice) ale femeilor din viaţa mea.

P.S. Soţia mea a spus: „îmi plac filmele ce le alegi tu pentru noi, mi-au plăcut mult Lost şi filmele biografice, gen Ray, Walk the Line sau La vie en rose”. Pe soacră-mea nu am întrebat-o (se uită la OTV), nici pe maică-mea (se uită la Antena 2) :D.

Andres

Am o problema cu sora mea… Nu ar fi tocmai problema, insa faptul ca se uita la Poirot in nestire (a zis ca nu se uita in nestire, ya right!), ma dispera uneori. Si nu asta ar fi partea tragica, ci ca vine sa imi impartaseasca. Poirot in sus, Poirot in jos. De acord, e un film genial, bla bla, dar lasa-ma sa traiesc femeie!!! Apropos, cica ultimele serii sunt din ce in ce mai tari… nu ca m-ar interesa, dar poate sunt si fani in zona. Tot ea, draguta de soramea, ma tot prinde cu diverse seriale. Am vazut in urma stresului generat de nebunia ei cateva serii: Mad Men, Spartacus (seria 1 si prequel), Misfits… geniale de-a dreptul si cam neterminate. Dupa lungi incercari si tatonari ma uit la primul episod, imi spune sa mai vad unul. M-a prins filmul. Vreau mai mult. Vad tot. Si acest tot nu are final pentru ca, pam-pam!, nu s-au termiant filmarile, urmeaza si alte serii, episoade!

Cel cu care nu a reusit sa ma corupa, dar m-a stresat la culme este Glee. Am inteles, e tare, dar la fiecare faza tare, venea la mine “hai sa vezi ceva!” si doar ranjetul usor diabolic o trada. Am ajuns sa nu vreau sa vad acest film tocmai din cauza stresului generat… Pana voi vedea primul episod, ca dupa aia s-a terminat.

Si ca sa fie nebunia curata, sta alaturi de mine si revede acele filme. De ce? Nu pot sa inteleg. Cred ca e o mica maniaca! Dar fiind vorba de filme, o iertam.

Bine ca nu e luna barbatilor, ca l-as fi parat pe tata cu toate filmele lui antice “in batai”: karate, kung-fu, Van Damme style, Rambo style, antichitate style, frantuzisme style. Filme vazute, revazute, fumate de mult!

Mihai

Hmm, delicat subiect, sa vedem. Femei, 8 martie si filme. Filme, femei, si 8 martie. Incerc sa-mi dau seama care dintre formule ar fi cea potrivita (fara a obosi prin epuizarea tuturor permutarilor) si care este relatia dintre elemente. Prea complicat si probabil fara rost, unde sa mai pomenesti femei fara filme si cu atat mai mult femei de 8 martie fara filme, imagine la care adaugam o duzina de trandafiri si o cutie de bomboane, pentru a respecta canoanele occidentale, si c’est fini.

Revenind la cinemateca noastra, s-o luam asa. Maica-mea de exemplu, mi-e greu s-o incadrez int-o tipologie. Cand eram mic imi amintesc ca se uita la Dallas, apoi nu tin minte sa se fi uitat la vreo telenovela, iar in prezent se uita deopotriva la CSI New York, House, Grey’s Anatomy sau Dexter (dupa cum le nimereste, n-are obiceiul sa-si planifice vizionarea vreunui serial). Un all time favorite trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca nu cunosc. Nu-i plac comediile de tipul Seinfeld sau Friends care au acel ras de fundal la orice faza mai amuzanta, adica cele care au „hăhăit” (mie-mi plac). Prietena mea si la capitolul filme imi pare un paradox personificat – lucru pe care nu uit sa i-l reamintesc zilnic. Asadar este innebunita dupa filmele lui Bergman, dintre care favoritul, daca nu ma insel, este Wild Strawberries (asta ori Face to face sigur), pe acestea insa le contrabalanseaza cu filme gen Sex and the City (la care am fost aproape tarat la cinema) sau seriale de tipul Gossip Girl sau Gilmour Girls (pentru a evidentia extremele). Numitorul comun sa spunem ca sunt filmele cu Paul Newman din a sa tinerete, dar carei femei nu-i place de Paul Newman in tinerete, nu?

Ce sa mai, la multi ani de 8 martie, cadoul din partea mea fiind Dangerous Liaisons.

Cafeneaua Turistică

Poate sunt printre cei fericiti, asa ca mari altercatii cu prietena pe alegerea unui film nu am avut. Am inceput si eu sa dau mai multa atentie cinematografiei europene in general, celei spaniole in particular si chiar si celei romanesti (apropo, aici trebuie facut ceva, este omniprezenta atmosfera prafuita, care iti creaza aceeasi senzatie, indiferent de film si subiect).

Nu reusim sa ne reconciliem in ceea ce priveste trilogia Stapanul inelelor. Sunt unele dintre putinele filme pe care le-am vazut de cateva ori bune, iar pentru ea unele dintre putinele pe care nu reuseste sau nu vrea sa le vada. De unde aceasta dragoste pentru hobbiti, elfi, etc.? Poate de la literatura pe care o citeam in adolescenta, poate de la modul in care e facut filmul, de la efectele speciale care mi se par fara cusur si acum. Avem de-a face cu o succesiune de filme cu o continuitate a firului epic, fiecare parte te face sa o astepi cu nerabdare pe urmatoarea.

Ilustrez, de sezon, cu Liv Tyler in rol de femeie elfa.

Bogdan – Sub soare

Imi plac comediile romantice cu conditia sa nu fie unul din cele 3-4 tipare retocite de mii si mii de ori, cu acelasi scenariu, acelasi dialog, aceeasi escalare a povestii. Deci daca nu este si prost jucata si previzibila ma pot uita cu placere.

Din pacate Irina (aka the girlfriend) la fiecare titlu de gen aparut spera ca va gasi sensibilitatea pierduta a Hollywood-ului. Asa ca m-a batut la cap sa ii aduc “When in Rome” sau “Letters to Juliet”. Daca la “scrisori” nu am ajuns sa ma uit, a trebuit sa fiu martor cum Beth isi gaseste iubirea la Roma in timpul unei nunti, pleaca cu ea inapoi in America si de aici cursul firesc al asteptarilor. Nu zic ca e cel mai prost film…insa respecta atat de clar reteta incat plictiseste dupa 5 minute. Asta si replicile puerile ca de clasa 9-a. Am sperat ca Danny  Devito va salva providential acest filmusor…dar pace si liniste.

Khronos

Dintre toate prezențele feminine din proximitate cel mai ușor mi-e să analizez filmele jumătății mele mai bune. Topul ei începe cu povestea psihedelică a lui Aronofsky – The Fountain (urmărită şi de trei ori în aceeaşi zi), plasată undeva sus de tot ca mai apoi să coboare printre Han Solo, Grave of the Fireflies și seria The Girl with the Dragon Tattoo, The Girl Who Played with Fire & The Girl Who Kicked the Hornets’ Nest alături de multe alte titluri. Un clasament mai mult decât decent la care se adaugă şi câteva serii pe măsură începând cu South Park şi terminând cu Boardwalk Empire, listă de preferinţe care se intersectează frecvent cu sistemul meu de valori aşa că aici nu am de adus obiecţii.

În ceea ce priveşte cosa nostra, dacă stau bine să cuget, nu găsesc nicio membră a familiei care să fi agreat produsele clişeistice obosite expulzate pentru gospodine de obicei în intervalul orar 14:00-20:00. În schimb pot cita o listă de filme româneşti cât de cât simpatice pe care o mare parte din generaţia X le-a tolerat, dacă nu chiar agreat într-o perioadă sau alta a maturizării cinefile. Titluri care mi-au fost recomandate de-a lungul anilor de aceste personaje feminine familiale. Filme simple precum Brigada Diverse, Nea Mărin Miliardar, Operaţiunea “Monstrul”, sau chiar titluri superioare de import: Lawrence of Arabia, Spartacus şi On the Waterfront.

– My Soul To Take – groaznic. Dupa documentarul susmentionat m-am gandit sa incerc si mizeria asta, prima tentativa la scenariu si regie in 15 ani a lui Wes Craven, asta venind dupa singurul din celelalte 27 de filme ale lui care chiar mi-a placut – New Nightmare. Poveste imbecila, mai rau ca-n Venom chiar, actori oribili, regie proasta, zero atmosfera, zero originalitate. Mai exact, ca aproape orice alt film de-al sau. Nu inteleg cum mai poate primi finantare dupa cantitatea colosala de gunoi pe care o scoate. Ar trebui sa-si schimbe numele, nu merita sa stea intre monstrii sacri precum Carpenter si Cronenberg.

– Inca o sesiune terminata cu brio! Doua luni groaznice, mult prea multe tratate de disecat pentru gustul meu. Spre deosebire de anii trecuti, rasfatul de anul asta va fi pur spiritual: o saptamana de lectura si o zi de sarbatorit, apoi inapoi la minele de carbuni de pe 28.

– Cu vazutul am stat respectabil, insumand mai bine de 45 de sezoane in ultimele trei luni, cu consola binisor, terminand cam doua duzini de jocuri, dar lectura am neglijat-o cu desavarsire. Asta se va schimba, planul pentru urmatoarea saptamana il reprezinta doua trilogii – First Law si Mistborn, pipaite si rasfoite de numeroase ori, niciodata incepute cum trebuie. Astazi insa m-am tinut ocupat cu primul meu steampunk:

– Mark Hodder – Burton and Swinburne in the Strange Affair of Spring-Heeled Jack – o lectura extraordinara ce imbina cu succes fictiune istorica, detectiva si stiintifica. Colectia de personaje e redutabila (Burton, Swinburne, Darwin, de Sade, Palmerstone, Wilde samd), acestea comportandu-se adorabil de diferit fata de contextul istoric, participand intr-o lume surprinzator de diferita de cea reala (nu se observa doar prezenta tehnologiei prin abur, ci cu totul alte concepte/filozofii/norme de organizare a claselor), prin actiuni pe cat de demente (“Of course! Exactly that! Fuck yourself into existence!”) pe atat de ilariante (“Message from the stinking Prime Minister’s Office”, it cackled. ” You are requested to attend that prattle-brain Lord Palmerston at 10 Downing Street at nine o’clock in the morning. Please confirm, arse-face. Message ends.”). Incepe banal, primul fir de poveste ivindu-se abia pe la pagina 50, dar te rasplateste cu varf si indesat. N-am fost surprins atat de placut de la The Amazing Adventures of Kavalier & Clay incoace. O lectura recomandata care merge ca unsa pe un fundal de Kamelot si Poets of the Fall.

Ca orice istorie care se respectă și care nu se prostituează la fiecare colț de bulevard, istoria cinema-ului are și ea reprezenații ei de seamă, figurile ei emblematice, vârfurile ei de lance în fața cărora codu cavaleresc te obligă să te înclini și să pupi țărâna…dar în ciuda elogiului frate cu cerul și a râurilor de critici orgasmice sunt unele filme mega-cunoscute, în delir apreciate, spasmodic ridicate în slăvi care pur și simplu nu ne ajung la corason, nu se gâdilă la balamale și de care ni se face chiar lehamite, de la atâta înghițit în sec ne adunarăm 16 bloggeri să vă destănuim cele mai tainice frustrări, să vă spunem care sunt cele mai cele filme (că așa zice restu lumii) care ne sunt atât de nesuferite și mai ales de ce, enjoy :D

Matiuska – Enter the Void

Filmul-eveniment al lui Gaspar Noe “Enter de Void” e pentru mine un experiment respingator cu o poveste mult prea simplissima, cu o tensiune omniprezenta, cu o moralitate absenta, cu o sursa de captare a emotiei mai mult negativa, cu o desirare permanenta a unei lectii de trai intr-un mediu al raului, si cu o lipsa acuta de fond filosofic suplinita cumva de multimea “care-urla” a detaliilor unui carui alt context social decat al Tokyo-ului.

Diana – Ran

Kurosawa e considerat de toata lumea un “clasic” am vrut si eu sa mananc Kurosawa pe paine, sa vad ce gust are. Cei sapte samurai m-a cam lasat rece si somnoroasa (come on everybody..nu e chiar asa misto), dar am zis sa nu ma las asa usor, si am vazut si Rashomon. Descoperirea mi-a dat incredere, si am spus ca merita sa ma mai uit si la alte productii ale maestrului japonez, dar cred ca n-am ales bine cand am decis sa vizionez Ran. La sfarsit (nu stiu cum am avut puterea sa rezist pana acolo) ma simteam la fel de dementa precum bufonul emblematic care ne-a servit constant lectii de viata pe parcursul actiunii. A fost ca o lunga tortura. Niciun fior de incantare sau de entuziasm nu m-a incercat, la nicio faza din film, desi chiar am vrut sa imi placa.Din pacate, Ran mi-a taiat definitiv si irevocabil tot cheful de Kurosawa. There is no turning back.

Marian- Titanic

Filmul cu cea mai romantică scena din istoria cinematografiei, filmul cu un buget care hrănea pentru câţiva ani o ţară din Africa nu m-a impresionat aproape deloc.  Nu mi-a plăcut romatismul pueril a lui Leonardo Di Caprio, căruia îi trebuia un frizer mai bun înainte de filmări şi nici atitudinea grăsuţei Kate.

Nu m-a impresionat aburul din maşină care s-a transformat brusc în staul şi nici plânsetele sutelor de spectatori care se îmbulzeau acum câţiva ani pentru un bilet.  Reţeta succesului, romatism chicios specific unei poveşti cu prinţese plus dramă reală a miilor de oameni nu m-a atins ca pe milioanele de fani. Dar ce să-i faci dacă uneori omul e imun la anumiţi „viruşi “ care infectează o masă mare de oameni. V-aş spune câteva şi despre Avatar dar o lăsăm pe altă dată.

Ștefan – The King’s speech

“Salut … Numele meu este X iar aceasta este povestea mea. M-am nascut sub semnul unei stele amare iar viata mea a fost o continua lupta cu … “

As putea continua, totul luand forma unui monolog care, in ultima instanta, nu ar interesa pe nimeni. Nu ar atrage, nu ar starni emotii si in nici un caz nu ar castiga un Oscar… O nominalizare ar insemna ca viata m-a purtat pe culmile gloriei, insa acest lucru este la fel de improbabil precum o sosea ca in palma in buricul Bucurestiului …

Industria cinematografiei se pregateste sa isi incoroneze laureatii anului de gratie 2010 in timp ce, din spatele usilor inchise ale Kodak Theatre, razbat aplauze si ovatii la auzul unui discurs poticnit si chinuitor, care in ciuda platitudinii sale  a starnit o emulatie nemaintalnita de la succesul coplesitor al unui “Forrest Gump”, o capodopera de neinteles pentru macar 50 de procente din cei care i-au inchinat ode …Nimic nu pare a sta in calea lui Hooper si a personalitatii lui George VI, un personaj istoric transformat peste noapte dintr-o fantoma a istoriei umbrita serios de complexitatea personalitatii inegalabilului Winston, intr-o figura iconica a luptei impotriva propriei umile conditii. O lupta dusa, este adevarat, de fiecare dintre noi, la un anumit moment …

Imi este greu a intelege extraordinara desfasurare de forte in a elogia un film al carui subiect, in lipsa pleielii regale, nu ar starni interes nici cat o paruiala cu zgarieturi dintr-un bar gay.

Este incontestabila valoarea prestatiei actoricesti, este incontestabila valoarea viziunii regizorale, insa esenta filmului este “Discursul”. Dezamagitor, nici macar o propozitie a oricaruia dintre cele cateva fragmente de discurs inserate in acest film nu implica emotiile starnite de cuvintele lui Brendan Gleeson in “Into the Storm”. Asta pentru a ramane in exact acelasi orizont de timp si in aceeasi arie de interes a istoriei.

Anca – Avatar

Avatarul secolului 21 e predominant albastru şi cu o înălţime considerabilă. Şi se află în jungla (nu amazoniană) a Edenului pierdut undeva printre planete. De-acolo se-aud strigăte de jale: “Aoleu ăştia vrea să ne cotropeşte”, copacul vieţii şi tatăl stelelor începe să se cutremure în apropierea primejdiei.

În afară de nişte efecte făinuţe, într-adevăr nişte peisaje frumoase, plătim bani să mergem la tri-di ca să vedem ce? O poveste oarecum stupidă, cu altfel de extratereştri şi o poveste banală de dragoste de parcă n-am fi fost martorii ei în Stăpânul Inelelor. Un film prea mediatizat, prea scump, prea ridicat în slăvi pe când există filme de 1000 de ori mai bune. Acum să nu încep să mai vorbesc şi de 2012…

Pantacruel – Goodbye, Lenin!

prin 2004, inca mergeam aproape saptamanal la cinema. preferam, matineele de la ‘studio’, ieftine si bune, sau descalecatul pe un fotoliu ros de vremuri la ‘cultural’. fostul cinematograf de la parterul blocului meu din berceni. e greu să uiți așa ceva când ai balconul chiar sub cuvantul cinema.

in acele zile de toamnă, stiu ca am intrat la o comedie. chiar daca nu era woody allen, si nu erau nici fratii coen, si nici macar kusturica si nici macar porumboiu si nici macar charlie chaplin. deci, in concluzie, era vorba de un horror. dar imi placea titlul, care ma ducea cu gandul la louis malle, si muzica lui yann tiersen. cu asta am si ramas, cu titlul si amanuntul muzical. in rest, good bye lenin

p.s.: daca aflati intamplator ca, in nu stiu care zi din nu stiu care an, am laudat ca un nebun, la cald (deci la dilatație), dulcegaria ‘vagabonul milionar’ si am zambit satisfacut la ‘avatar’ (pentru efecte speciale si experienta vizuala, se intelege), ar fi potrivit sa va faceti ca ploua. iar daca nu puteti, nu puteti.

in nici un caz insa – cum ar spune enoch ‘nucky’ thompson admirandu-si garoafa rosie de la rever – n-ar trebui sa lasati adevarul sa strice o poveste buna.

Adina B. – Incepție, Decepție

După ce o groază de oameni mi-au descris Inception cu ochi dilataţi, ca fiind „noul Matrix”, „best of Nolan” ş.a., m-am dus îmbătată de aşteptări la cinema. Şi când colo? Poveste pe 3 etaje, deci cadru ambiţios, atractiv ca idee – da. Scenariu asortat, deci mod deştept de a pune fantezia pe peliculă – nu. Mai exact: dialoguri de trei lei, curs narativ megaprevizibil, filozofii de aprozăreasă perorate cu tonul unor adânci taine psihologice. Ah, ok, acţiune cu artificii şi efecte speciale – din plin. Dar nu asta căutam.

Bogdan – 21 grams

Citisem un comentariu acum mulţi ani la „21 grams”, pe care mi l-am notat, cum că nu ar fi un film, ci un necrolog. Remarcam că respectivului, filmul i-a plăcut, bag seama şi necrologul. Mie nu. De fapt, treaba asta cu neplăcutul trebuie să fie nuanţată. Nu văd „21 grams” drept vreun film inutil, vreun rateu. „Amores perros”, lung-metrajul de debut al lui Iñárritu era fresh şi foarte pasional gândit. Când a apărut „21 grams”-ul american însă, un fel de déjà-vu a pus stăpânire pe mine: schimbată pe ici pe colo, pelicula dispunea de aceeaşi osatură. Îşi schimbă peştişorii mexicani cu unii americani şi îi pune s-o pună de un parastas al vieţii; o injecţie cu pesimism şi tristeţe se aplică fiecărui actor (personaj). Dar până şi în viaţa reală, la parastase oamenii pun de o ţuiculiţă şi îşi aduc aminte de una, de alta, de rujul defunctei, de nepoţi sau de aventurile din armată. Parastasele sunt vesele în sine, cum spuneam. Numai că Iñárritu vede totul în gri albăstrui, îşi tratează personajele drept nişte morţi vii. Lipsa asta de multi-perspectivism e deprimantă şi greu de urmărit. Unde mai pui că şi încârligătura de scene de prin prima jumătate de film este o aiureală cumplită (nu refuz o astfel de libertate!) şi nu eviţi să te întrebi dacă nu cumva urmăreşti un random playlist de anti-reclame la viaţă. Nu am pretenţia unui implant de bucurie, fericire şi baloane colorate. Dar parcă toată durerea pe care o pune cap la cap filmul ăsta defilează prea ostentativ.

Şi ar mai fi ceva, care oricum nu ţine de valoarea unui film, ci mai degrabă de o opţiune personală, pe care cu toţii avem dreptul să o revendicăm: tratamentul toxic, sectar al filmului. Matricea sectară – naţiune, comunitate, familie – îmi creează de-a dreptul repulsie. Mă intrigă şi mă revoltă. Dar până să îţi dai seama despre ce este filmul exact, te-ai şi trezit în baie spâlându-te pe dinţi, cu jumătate de picior deja pregătit de culcare.

Tloni – Lord of the Rings

dupa cum observa un intelept, Lord of the Rings e despre niste oameni

care merg. pana si copacii merg in filmul ala.

cartea mi se pare suportabila, e-n spiritul epocii [un fel de Jung,

sau de antropologie nazista pt copii] dar filmul, 50 de ani mai

tarziu, e just boring.

Filme pe Bune – The social Network

Momentan imi vin doar doua filme in minte, You Again si The Social Network, ambele din 2010. Nu stiu sincer care dintre ele m-a plictisit mai mult sau care mi-a produs o stare de somnolenta in primele 15 minute de vizionare, dar subiectul era sa vorbim despre un film de la care am avut uber mega asteptari, asa ca ma rezum la cel din urma, The Social Network.

Nu voi trancani prea mult pe subiectul asta, deoarece am scris cam tot ce aveam de spus mai demult, scurt si la obiect, cum fac intotdeauna. Sincer, din cauza bugetului ma asteptam sa fie nominalizat pentru un premiu mai important cum ar fi Globul de Aur, dar nu si sa-l castige! Se pare ca e nominalizat si la Oscar, daca-l castiga si pe asta ma impusc. Asa, revenind la film, in afara de plictiseala si starea de somnolenta, Zuckerberg m-a enervat la culme, nu imi dau seama daca din cauza faptului ca nu-l prea inghit pe Eisenberg ca actor sau din cauza faptului ca personajul interpretat mi s-a parut un om fara scrupule care si-a calcat prietenul in picioare pentru a-si atinge telul. Si care e rostul lui Justin Timberlake printre atatia geeks? Chiar n-au putut gasi pe altcineva mai bun? De exemplu un Michael Cera cred ca ar fi fost un inlocuitor perfect, atat pentru Timberlake cat si pentru  Eisenberg, o peruca, niste lentile si aia era, poate-mi placea si mie.

Schizoid – Inception

Inception – o distributie decenta in frunte c-un cabotin notabil, acest Rock Hudson al zilelor noastre, nu poate salva un scenariu de oroare care simuleaza inteligenta desi la miez e doar un film de Michael Bay in care exploziile abunda iar ratiunea lipseste cu desavarsire. Da, da, da, vis intr-un vis intr-un vis, bo-ring. Personajele sunt o adunatura exceptionala de cartoane ambulante de care nu ne pasa – trebuia sa ma miste vinovatia lui pentru moartea ei? sa vreau sa fie fericiti copiii fara fete? sa sper ca personajele secundare despre care nu stim nimic sa-si primeasca valiza cu bani? Mai e nevoie sa spun ca singurul plus al filmului e cand Mal incearca sa-i omoare pe toti? Ma gandeam eu.

Cătălin – Star Wars

filmele despre care vreau sa vorbesc, ca nu pot sa le disociez, formeaza o trilogie: star wars(prima, ca a doua nu conteaza)! stiu ca a creat o religie, cu replici citate si rascitate, cu dark vader prezent in mii de reclame, dar pe mine nu m-a atras deloc “filmul”. poate episodul patru sa fi aprins vreo scanteie, dar nu mai mult! o fi din cauza ca m-am nascut mai tarziu, cand febra se mai potolise, iar subiectul, intriga, actiunea devenisera cam banale si comune…nici asta nu se verifica intru totul, pentru ca alte filme din aceeasi perioada si chiar mai vechi le urmaresc cu placere ori de cate ori se iveste ocazia! in fine, poate nu-mi place trilogia pentru ca george lucas incearca sa stoarca bani de pe urma ei ori de cate ori are ocazia!

Tomata cu scufiță

Mă pregatesc să fiu blamată pentru  următoarele vorbe, da’ asta e. Dintre toate filmele celebre, super aclamate şi cu critici extrem de pozitive, aş spune că nu mi-au plăcut : Naşul, Stăpânul inelelor şi Războiul stelelor, da’ nu pot zice asta pentru că nu le-am văzut. Însă nici nu prea-mi doresc. Aşa că atunci o să zic că nu am prea vibrat la Gladiatoul, Alexander şi mai recentul Dinner for Schmucks, care în comparaţie cu Le diner de cons e net inferior (în viziunea mea). Gladiatorul cred că nu mi-a plăcut pentru că cineva mi-l povestise înainte şi nu mai avea nici un farmec, iar Alexander… well, e cu Collin Farrell, de care nu mi-a plăcut niciodată. Iar incestuoasa relaţie cu Angelina mi-a displăcut şi mai mult.

Anda – The night of the hunter

Nu imi dau seama exact carui public se adreseaza fimul lui Laughton. Film noir e doar pe alocuri, in cea mai mare parte aduce cu o poveste pentru copii – cu un Hansel si Gretel modern, mai exact. Si stereotipia extrema a personajelor, in frunte cu predicatorul Powell (Robert Mitchum) pare sa indice tot o poveste. La fel si secventele fugii copiilor pe firul raului, cu decupajul in umbre al siluetelor – de departe punctul forte al filmului – aduc cu ilustratiile minunate ale unei carti de povesti. Doar ca povestile, ca si desenele animate sau fantasy-urile, nu sunt deloc pe gustul meu, iar aceasta mai are si o morala foarte religios-siropoasa (si, in plus, uita sa spuna ce s-a intamplat cu banii).

Movieblog -Sideways

97% pe tomatometer, 94/100 pe metacritic si 94 de premii in festivaluri de la Boston pana la Marrakech. Imi plac multe din lucrurile facute de Alexander Payne, dar  Sideways  mi-a indus doar o stare catatonica. Imaginati-va ca eroii din American Pie au trecut cu succes de etapa postdoctoratului, sunt toba de carte in materie de viticultura si literatura, dar au ramas in aceleasi glume proaste din vremea liceului. Sunt epave umane cu burtile lasate motiv pentru care au dezvoltat un angst aparte. Si apeleaza la solutia disperata a unui road trip in care vor sa culeaga cat mai multe placeri bahice si niscaiva chilotareala. Trist si plictisitor da capo al fine, dar daca va hotarati sa-i dati o sansa, beti o sticla de vin inainte sa apasati butonul play. Sa se duca mai usor.

Adina- The Godfather

n-am văzut cu atenție decât prima parte, probabil a mai reușită și mai esențială, lipsa mea de electrizare, handicapu meu de a flutura antenuța întru contact și de a intinde o falangă michelangelească întru conexiune primordială de gradu 3 cu ăst film stă probabil în neputința mea de priza atâta testosteron țestos, bengos, mafiot, ferchezuit la 4 ace. Nașul ăsta își conchide microuniversul familial atât de menghinal  încât mă sugrumă cu a sa răceală, cu al său joc, cu a sa obsesie pentru putere, respect, paranoism, impunere, cu al său paternalism egocentric exacerbat, arogant, fudul cojocului deontologic mi-l face nesuferit de mama focului.  Personajele-piscuri-himalayene se înalță semețe în mijlocul unei nebulozități lăptoase de nori și ceață, narativul țâfnos aproape își permite să fie…oricum, dacă personajele sunt coioase (fălcile lu marlon, doamne până unde a urcat testosteronu, mă scuzați :D) atunci ele sunt suficiente sieși, deci neah, mult prea egoisim pour moi :D ce-i drept mi-a plăcut capul ăla cabalin.

– Der Blaue Engel

– Stranger on the Third Floor

– The Curse of the Cat People

– Blood and Black Lace

– Seul Contre Tous

– Onibaba

– Navajo Joe

– Night of the Lepus

– Five Fingers of Death

Se pare ca avem un castigator al obscuritatii – Five Fingers of Death – o bijuterie wushu a fratilor Shaw pe care Tarantino a numit-o ca fiind filmul sau favorit #11. Mie unul mi se pare sub Five Element Ninjas, Five Tough Guys si Five Shaolin Masters, toate vast inferioare lui Five Deadly Venoms, dar asta sunt doar eu. In orice caz, toate-s recomandate cu afectiune.

The Legend of the 7 Golden Vampires – o productie infratita a studiourilor Hammer Horror si Shaw Brothers, pe cand erau ambele la apus – 1974. Povestea? Dracula si sase calugari taoisti se lupta cu Peter Cushing, o jumatate de duzina de maestri saolini si Julie Ege, Ursula Andress a omului sarac, castigatorul obtinand China.

Da, chiar este atat de dement, grotesc, kitsch, bizar, absurd, inspirat si pur si simplu mirobolant, precum suna. Fratii Lumiere ar fi atat de mandri!

Shawn was right, the ’80′s were the place for teens. To frell with it all, life should be more like an ’80′s movie…and I don’t mean Best of the Best.

– Tried to watch Fear Itself. Pure and unfailing garbage that revels in its atrocious writing, nauseating acting, dreadful directing and, last but not least, excessive misuse of horror staples in the worst ways possible. I couldn’t even manage to finish the last episode. Unabashed filth. Compared to this rubbish, Masters of Horror starts to look like a <1990 John Carpenter masterpiece.

– FYI: I’m fighting the urge to rewatch the entire 15 seasons of ER with everything I have. I miss the whole bloody mess – loveable Mark, douchy Doug, adorable Susan, ridiculously young Carter and, most of all, bitchy Kerry and hellish Romano. Even the next generation – Abby, Neela, Morris etc, them too.

– Your favorite book sucks: one-star Amazon reviews of the classics. “It is because of this horrid book that I eat sausage every morning and tell my dad to kill every spider I see”.

– Alabama senior one of 18 students punished for violating prom dress code. She chose suspension. The other 17? “Spank me, Mr. Principal.” Giggity.

– Two dozen naked women march in Portland, Maine. Organizer “enraged” that a thousand men showed up to ogle and cheer.

– Lottery winner dies after blowing 9 million pounds on drink, racehorses and football.

– Wil Wheaton divides by Wil Wheaton.

10. Oldboy/Sympathy for Mr Vengeance/Sympathy for Lady Vengeance
09. A Very Long Engagement/Amelie
08. The Prestige/Memento
07. Before Sunset
06. Big Fish/Corpse Bride
05. Lord of The Rings (Extended Edition, not the theatrical disaster)
04. A History of Violence/Eastern Promises
03. Zodiac
02. No Country For Old Men/O Brother, Where Art Thou?
01. Kill Bill

Ne mai plimbam pana la CE-Clemenceau, unde eu intru la metrou,  spre urmatoarea destinatie. Dupa ce-am hoinarit vreo 10min dupa iesirea din gara, am gasit, in sfarsit, Cinemateca Franceza. Dau casierului 5e pentru un bilet la Sphere si ratacesc prin librarie pana incepe spectacolul. Preturi extrem de piperate, atat la carti, cat si la dvduri si la postere (aveau doar patru modele pentru expozitia Georges Méliès, dar, hey, e Paris, la ce sa te astepti). Revenind, da, Sfera, parte din retrospectiva Michael Crichton, singurul lucru decent cu titraj original de vazut luna asta la cinemateca, iar eu nu vroiam sa ratez asta. Da, stiu, filmul nu e 12 Monkeys, 2001, Alien sau Blade Runner, dar e decent, e Crichton asadar sci-fi interesant, mult tehno-babble, drama existentialista complicata si marele subplot ca oamenii sunt niste fiinte primitive care nu ar merita sa traiasca. Da, dar e o distributie excelenta, e un soundtrack superb si niste efecte vizuale naucitoare, in special cand il vezi la cinema. Heh. Asadar foarte misto azi la cinema, sala mult mai buna decat in Ro, oameni mult mai civilizati decat in Ro.

A doua parte a zilei a fost vizita la Louvre, minunatul muzeu arhiplin, poate prioritatea cea mai mare din lista mea, care, din fericire, e gratuit vineri seara (18.00-22.00) pentru tineri <26. Mummy dearest vroia sa vada picturile, asa ca asta am facut, am vizitat intreaga aripa Denon (artisti italieni, spanioli si francezi, loc minunat unde se afla si Gioconda, care parea cam nefericita) si etajul doi al aripii Sully, dupa care ne-a luat durerea de cap, asa ca am incheiat vizita dupa doua ore si jumatate. Eu oricum mai am doua zile de vineri in care sa vizitez, asa ca yey. A truly outstanding day.

Bun, m-am gandit ca inca oi fi eu mahmur si de-aia, dar ajung acasa si incep sa verific, daca nu cumva am ratat eu filmele de anul acesta… dupa care realizez cat de cretin a fost anul asta in cinematografie. Din mai bine de 1000 si ceva de lansari de la marile studiouri hollywoodiene, doua au fost notabile, doua in zece luni.

Ce rost au avansurile in tehnologie si camerele HD, filmarea fara pelicula si mai stiu eu ce vazand in mod definitiv ca nu se mai fac filme bune? Topul boxoffice arata mai bine de 250 de cretinatati, primele 25 fiind (cu exceptiile susmentionate) un adevarat concurs in imbecilitate. 80 de ani de “evolutie” si aici ajungem? Sa fim nevoiti alegem intre Kung Fu Panda, Hancock, Mamma Mia si Sex and the City?

Mi se pare absolut dezgustator ca dupa mai bine de trei sferturi de an nu avem ce vedea. In noiembrie 1935, in schimb, au aparut A Night at the Opera, Anna Karenina si Mutiny on the Bounty… asadar noiembrie 1935 e mai bogat in filme bune decat primele 10 luni din 2008.

10. The Exorcist (1973)
9. Halloween (1978)
8. Rosemary’s Baby (1968)
7. Alien (1979)
6. Dawn of the Dead (1978)
5. The Thing (1982)
4. Videodrome (1983)
3. Evil Dead II (1987)
2. Texas Chain Saw Massacre (1974)
1. Suspiria (1977)

Merita mentionate: Black Sunday (1960), Wizard of Gore (1970), Zombi 2 (1979), The Beyond (1981), Nightbreed (1990), de ce nu si The Orphanage (2007), care imprumuta de la The Others (2003) care imprumuta de la Sixth Sense (1999) care imprumuta de la Stir of Echoes (1999) dupa Richard Matheson care a influentat si terorizat pe toti.

Momentan, entuziasmat de stirea ca, de fapt, Anthony Edwards chiar va reveni (flashback form) pentru un episod (ce va fi difuzat pe 13 noiembrie), adunat cu faptul ca nu l-am mai vazut de doi ani intr-un film sau serial, cu exceptia lui Zodiac, am decis sa ma intorc la seria veche (S1-8). He does, in fact, set the tone.

In rest ma tin ocupat (sunt la sezonul trei, ultimul aparut, din ambele) cu American Dad! si Robot Chicken, doua serii animate al naibii de distractive (primul fiind de la Seth MacFarlane si al doilea, stop motion, de la Seth Green). In acelasi timp alternez si cu filmografiile Christian Slater, Bridget Fonda, Maggie G., Jane Fonda, Lee Marvin si Bobby de Niro, plus aprecierea magnificului standard BluRay (format exceptional in care deja am colectionat mai bine de 150 de bunatati).

Vazut-am si eu, in sfarsit, The Dark Knight (a fost adus, in cele din urma, la singurul cinematograf din Constanta).
Absolut excelent, incepand cu povestea intunecata, realista, extrem de bine structurata, lipsita de plot holes si elemente over-the-top ca-n celelalte productii non-Nolan, atmosfera gotica, efectele speciale tinute la minim, dar totusi superbe si mind blowing, continuand cu prestatia dementiala a lui Heath Ledger (ii vazusem de doua ori filmografia inainte sa plece in Tartarus si trebuie sa remarc ca n-a jucat niciodata asa cum a facut-o acum, dedicandu-se complet personajului, creand o noua imagine, o noua voce si-un set complet de gesturi si ticuri, devenind extrem de infricosator, in acelasi timp lasand loc sa te amuze al naibii de mult (I’m gonna make this pen disappear!), uneori chiar amandoua – simultan (povestile despre originea taieturilor), depasind cu mult Jokerul aproape sec al lui Nicholson), prestatia extrem de buna a lui Bale (cel mai bun personaj titular al seriei, cu regrete lui Keaton, dar asta e brutul adevar), finalizand cu muzica perfecta, sub-ploturile extrem de elaborate si finisate si tema morala care, a fost, intr-un sfarsit, nimerita ca lumea.

Asadar… e minunat filmul si Ledger a schimbat regulile jocului pentru interpretarea unui villain,  dar personajele lui Kent si Dawes mi s-au parut a fi de carton, interpretarea lui Maggie Gyllenhaal a fost peste cea a lui Holmes, din primul film, dar tot tare stangace, iar incercarea de-a dezvalui mentalitatea orasului Gotham, asa cum s-a incercat si cu populatia din Spidey 2, m-a enervat la culme, iar filmul, per total, merita un 8.3 cu felicitari (fiind superhero movie), fiind cel mai bun din genre (a lasat atat de mult fum in urma lui incat nici nu cred ca mai pot vedea excelentele productii gotice, intunecate, over-the-top Batman ale lui Burton), dar loc in topul #50 imdb nu merita nicicum, cu atat mai putin locul #3 pe care-l detine acum. Fanboy idioti…

Mai am o mentiune – la cinematograf n-am vazut decat o mana de filme (Cinema Paradiso inca ramane povestea vietii mele, doar ca… putin alternativ) asa ca nu pot fi sigur, dar calitatea filmelor mi se pare jalnica. Asa arata toate peliculele pe 35mm ori varianta adusa la cinematograful la care-am fost era lamentabila ori m-am uitat eu la prea multe 1080p?

Am reusit sa termin si practica juridica… aceste doua saptamani crunte. Cu ce-am plecat de-acolo? Cu un zbucium de invidiat… fiind mai dezamagit decat credeam ca pot fi. Sistemul nostru legal e o simpla bataie de joc, un esec masiv, atat cat priveste aroganta, dezinteresul si inaptitudinea justitiabililor (am vazut termenul asta inscris pe-un panou pentru o camera de dezbateri si am ramas profund… impresionat), cat in special lipsa succesului birocratiei, procedurilor de desfasurare a proceselor si ce mai tine de asta (si-am remarcat ca dreptatea e o anatema pentru justitie). Asadar am asistat la cateva zeci de procese (civile, comerciale si penale), unul mai patetic decat altul, chiar daca dupa continutul dosarului ai fi crezut ca nu poate fi o gluma asa de colosala un proces, si am stat si doua zile la sectia arhive unde, spre ceea ce parea a fi deranjul lor, am avut ocazia de-a le realiza slujba unor grefieri (sortat dosare, completat citatii si realizat borderouri de expeditii pentru ele, infaptuit liste de sedinte pentru cateva serii de procese civile si alte activitati ‘mind numbing’ la care am preferat sa nu stiu ce fac). Ei bine, dupa batjocura ce-a fost notarea lucrarilor la examenele din aceasta sesiune (o farsa de prost gust) si evenimentele din practica, a venit momentul sa trag frana de mana. Prima concluzie era ca datorita unor circumstante asupra carora n-am putut actiona si anume starea de spirit a pseudo-profesorilor la corectarea lucrarilor am pierdut (alaturi de multi altii, de altfel) sansa catre proiectul Erasmus… si, astfel, ‘Vienna in martie ’09′ a sarit la loc in varful wishlistului realizabil. A doua concluzie era ca, si-anume, criminalistica s-ar putea sa nu mai fie o optiune viabila. Legislatia, metodele si cazurile curente nu ma incanta, dar s-ar putea sa fie decente pana la urma, asa ca totusi ramane frontrunner, iar dreptul international ca alternativa, ca, totusi, daca tot nu faci nimic bun-slash-concret-slash-placut, de ce sa nu te si plimbi cu ocazia asta?

Acum, trecand la lucrurile cu importanta reala:

– The Dead Zone (S6) – ultimul si, din pacate, cel mai imbecil slab al seriei (estimarea-mi e ca asta se intampla datorita mortii lui Michael Piller, showrunnerul original). Un sezon intreg irosit cu episoade cel mult mediocre si un season (ce s-a dovedit a fi series) finale care a avut mai multe informatii indesate in el decat toate cele patru season-finale-uri din Lost combinate. Astfel am avut parte de-un sezon remarcabil de slab pentru o serie ce, deseori, era cu adevarat distractiva. Un final bine venit vazand cum si-au masacrat personajele in acest an.

– Masters of Horror (S1 doar, n-am apucat sa vad si S2 in time-frame-ul stabilit) – o antologie horror in care fiecare episod e realizat de catre (ceea ce ar trebui sa fie) un cineast ce-a excelat in domeniu, serie produsa de catre (citand prima mea impresie dupa o retrospectiva a filmografiei sale) no talent hack, Stephen King story destroyer, Mick Garris. E antologie asa ca povestea si distributia sunt mereu schimbatoare, deci nu le pot mentiona, asa ca doar voi zice ca e o serie mediocra, suprasaturata cu gore si nuditate, cu multe episoade de-a dreptul tembele (#2 – Stuart Gordon’ H.P. Lovecraft’s Dreams in the Witch-House, #5 – Mick Garris’s Chocolate, #7 – John Landis’ Deer Woman, #10 – Lucky McKee’s Sick Girl, #12 – John McNaughton’s Haeckel’s Tale), unele pur si simplu mediocre (#4 – Dario Argento’s Jenifer (marea dezamagire din acest pachet), #11 – Larry Cohen’s Pick Me Up), dar si cu cateva cu adevarat excelente (#6 – Joe Dante’s Homecoming (excelenta satira politica, Night of the Living Dead cu un twist) , #8 John Carpenter’s Cigarette Burns (The Ninth Gate + Ringu, tema fiind un infam snuff film) si #13 – Takashi Miike’s Imprint (asa cum ne-am obisnuit, violenta si gore duse la extrem, intr-o invaluire Rashomon a unei tragice povesti de dragoste).

Dupa cum s-a putut citi mai sus, am terminat, in sfarsit, si packul horror, asa ca, pana incep urmatoarea retrospectiva, m-am delectat, din nou, cu Psych, Angel, Firefly + Serenity, Pushing Daisies (ocazie cu care am faurit titrarea si la ultimul episod) si Wonderfalls. Ah, sweet delights. De asemenea am mai incercat si altele:

– The Dresden Files – tipic serial supranatural. Se tine de clisee, atat in materie de personaje, storytelling, cat si povestile in sine, nu prea se abate de la tipicile idei ale serialelor ce tin de chestii suprafiresti. Singurul episod notabil este E11 – Things That Go Bump, iar cum titrarea originala mi-a dat niste migrene oribile, l-am retradus. Enjoy.

Sunt pe cale sa termin Twilight Zone-ul original, cat si primul si-al doilea remake. Indubitabil, formatul devine un pic deranjant dupa o vreme asa ca alternez. De asemenea am luat (pentru prima oara) SG-1 de la capat si sunt pe undeva de la mijlocul celui de-al treilea sezon si inca astept sa fiu impresionat, e departe de calitatea lui Atlantis. Roswell e pe waiting list, tin minte ca imi placea in transmisia lui originala, asa ca ma risc (si-n plus, ar sta bine in colectie pe langa 4400, Taken, Invasion, Surface si Threshold).

5. Veronica Mars – reusirea integrarii cu succes a vietii noir intr-un serial de adolescenti este, sa recunoastem, o realizare extraordinara. Dialogurile superbe, umorul negru, twisturile fenomenale, povestile excelente, distributia bine aleasa, totul a fost perfect. Ah, de-as fi Logan Echolls… iarasi.

4. Aici e un dublu entry – sitcomurile mele preferate – Frasier si Scrubs – personaje eclectice din abundenta si nelipsitul umor de calitate. Ce n-as da sa vad o cearta intre Frasier si Perry Cox…

3. Gilmore Girls (S1-3) – na, o alegere mai putin glorioasa, dar inca buna. Un serial extraordinar (in primele trei sezoane), cu dialoguri, deseori, exceptionale de la Amy Sherman si personaje mirobolante, extrem de bine definite si teribil de adorabile. Mi-e cam greu sa recunosc, dar chiar n-as vrea sa plec vreodata din Stars Hollow.

2. Northern Exposure – definitia umorului offbeat care timp de cinci sezoane m-a amuzat la culme cu ilustrarea ‘culture clash’. Locatia misto si personajele grozave fac din Cicely, Alaska unul din cele mai interesante si provocatoare locuri in care poti locui.

1. Indubitabil si inevitabil – The West Wing (S1-4) – basmul serialul meu preferat in materie de personaje, actiune si dialoguri. Produsul meu favorit de la Sorkin… pe care nu ma pot opri din a-l elogia. Asa, deci eu chiar mi-as da piciorul drept (pe care, na, l-am luxat ieri la fotbal la picnicul de la Cheile Dobrogei si nu mai pot sa-l misc defel, asa ca n-ar fi mare bai) ca sa fac parte din echipa mirifica a utopiei Bartlet.

Mentiuni speciale: Weeds, Dead Like Me, Sports Night, Eerie, Indiana.

Asa, acum trecem la filme, unde stilul predomina deasupra substantei. Filmele-mi preferate sunt: Blade Runner, Fight Club, Reservoir Dogs, The Godfather, Double Indemnity, Casablanca, His Girl Friday, The Good, The Bad & The Ugly, Braveheart si Edward Scissorhands, dar n-as vrea sa traiesc in niciunul din aceste universe (nu ca n-ar fi incantator, doar ca toate universurile din aceste filme se destrama la sfarsit).

5. Army of Darkness (Evil Dead III) – pe langa faptul ca e una din cele mai bune comedii/filme de actiune/splatter horror, e si filmul cu ajutorul caruia mi-am facut primii mei prieteni adevarati. Sam, te rog, nu fa niciun remake! Trilogia asta e perfecta asa cum este!

4. Lat sau san taam (Hard-Boiled) – visul umed al oricarui pasionat de actiune. John Woo la ultima sa reusita, cel mai extravagant film de actiune facut vreodata, un exemplu minunat din genul ‘hero bloodshed’. Yun-Fat Chow dovedeste o data pentru totdeauna (A Better Tomorrow, The Killer) ca este starul definitiv al filmelor de actiune de calitate.

3. C’era una volta il West (Once Upon a Time in the West) – desi sunt un imens fan Clint (inimioare Trilogia Dolarilor, The Outlaw Josey Wales, Unforgiven, Pale Rider, High Plains Drifter, Hang ‘em High, Joe Kidd), favoritul meu western revizionist este aceasta capodopera epica. Sergio Leone regizand un scenariu scris de el, Dario Argento si Bernardo Bertolucci, pe muzica bantuitoare a lui Morricone, in care Henry Fonda, Charles Bronson, Jason Robards si Claudia Cardinale fac rolurile vietii lor. Povestea aceasta a razbunarii pustiului cu armonica este favorita mea, chiar peste Kill Bill, Man On Fire, The Crow, Straw Dogs, Payback samd.

2. Big Fish – lumea feerica a lui Burton – un basm fermecator, o lume incitanta si misterioasa… acasa.

1. Dark City - un SF noir sau, mai bine zis, propriul meu Mecca.

Mentiuni speciale: Sin City, L.A. Confidential, The Outsiders, The Philadelphia Story.

Leapsa merge mai departe la Meekuu.

Just when I thought I was out… they pull me back in. Asadar nu se terminase. Vroiam doua saptamani sa pot termina in liniste maratonul horror, dar nici atat nu mi-au putut da. Asadar ne-au chemat luni la amfiteatru, subiectul intalnirii nefiind cunoscut. Ei bine, aparent sunt obligati sa facem si practica. Nu ca ne-ar fi spus cineva vreodata de asta sau ar fi aparut pe vreun calendar/program/orar/la o discutie cu profii. Doua saptamani de practica juridica la Judecatoria Constanta incepand cu data de 30 iunie, fie la Arhive, fie la tribunal. Eu personal sper sa ma introduca la arhive, nu doar pentru ca sunt un mizantrop shikker, dar si pentru ca asasinarea lui JFK imi da batai de cap de ceva vreme, asa as avea ocazia sa vad ce-i ce. Macar a iesit si ceva bun din acea zi de luni – m-am coordonat cu Mishu (bff, ax wielding maniac, all around good guy) si-am avut parte de mult asteptatul horrorfest (care din pacate a fost redus la doar doua filme din motive logistice, elaborarea mai tarziu). Dura prea mult sa ajunga el la mine, asa ca, fiind deja in oras, am ajuns eu la el si, intre beri, chipsuri, popcorn si prajituri, am oferit color commentary la Texas Chain Saw Massacre (originalul, evident, nu sequel-urile si remake-urile cretine, dar totusi distractive) si Suspiria (am parcus din retrospectiva mea faza vamps, wolves, freaks, cadrul italian (Bava Sr/Jr, Fulci, Argento) si cadrul gore (iar torture-pr0n interzis din colectia mea, desi am avut neinspirata idee de-a viziona filme din filmografiile Edmonds si Franco), momentan fiind in faza slasher (Dead Teenager Movies) de aproape doua saptamani, faza care e foarte vasta, desi extrem de limitata in idei) – vroiam sa-l initiez un pic si pe el deoarece e un pic retardat cinematografic.

…si dupa astea – aflarea de practica, doua comedii romantice si trei beri, m-am dus la interviul pentru slujba. Am ajuns la o intelegere si, de pe 10 iulie, se pare ca incep munca la un magazin de haine ce se va deschide atunci in Mamaia Nord (zona satului de vacanta).

I dig your little laugh and I’m lovin’ your quick wit
I even love it when you’re fakin’ it

O retrospectiva asiatica, incepand cu genreul wushu, continuand cu genreul wuxia si sfarsind cu ‘trilogia razbunarii’ a lui Chan-wook Park (lasand retrospectiva John Woo pentru alte data). Pe scurt… voi vorbi despre The Chinese Connection (Fist of Fury) (1972), Way of The Dragon (1972), Enter the Dragon (1973), Five Shaolin Masters (1974), Crazy Shaolin Disciples (1985), Executioners from Shaolin (1977) si Five Deadly Venoms (1978), culminand cu Kung Fu Hustle (2004) in prima categorie, Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000), Musa (2001), Hero (2002), House of Flying Daggers (2004) si Curse of the Golden Flower (2006) in a doua categorie, si, evident, Sympathy for Mr. Vengeance (2002), Oldboy (2003) si Sympathy for Lady Vengeance (2005) in ultima categorie. Sa-ncepem.

Prima selectie este filmografia Bruce Lee… la care mi-am uzat benzile magnetice ale casetelor VHS din cauza numarului de vizionari in timpul copilariei mele. Destul de scurta filmografia avand in vedere ca Lee a aparut intr-un serial in care a jucat un rol secundar si doar cinci filme din care unul neterminat, la momentul mortii sale filmandu-se doar indeajuns material pt 40min (care insa a fost lansat, restul filmului fiind realizat cu dubluri… evident filmul a lasat de dorit).

Primul sau film, Fists of Fury (1971), nu se gaseste pe dvd, asa ca am trecut la urmatorul – The Chinese Connection (Fist of Fury) (1972). Al doilea cronologic si conform popularitatii sale, TCC a devenit modelul desavarsit al filmului asiatic in ochii occidentalului – dupa uciderea maestrului sau, ucenicul exuberant incearca sa afle care-s vinovatii in timp ce cafteste zeci de inamici in 3-4 confruntari spectaculoase. Povestea e complet dezamagitoare si stereotipica, judecand dupa standarde moderne, dar bataile continua sa impresioneze, in prima lupta Lee punand la pamant mai bine de 20 de ‘padawani’ dintr-un dojo (scena ‘imprumutata’ in KB, nun chukurile fiind schimbate pe sabie). Finalul e un pic prea moralist pt gustul meu, Lee gasind ucigasii si scotandu-i din uz, cu costul vietii colegilor sai, si, intr-un final, murind intr-un ‘blaze of glory’ asemeni protagonistilor din Butch Cassidy and the Sundance Kid.

Asa… urmatorul din lista a fost Way of The Dragon (1972), scris, produs, regizat si cu coregrafia lui Lee. De departe cel mai haios din filmele sale, foarte ‘tongue in cheek’, acesta jucand rolul unui tanar care-si viziteaza verisorii din Italia, dar ajunge sa-i protejeze impotriva Mafiei, depasind statutul de ‘martial arts super hero’, ajungand chiar ‘bloody vigilante’. Povestea e previzibila si satirizeaza cateva elemente tipice acestor filme, dar ceea ce conteaza este finalul – confruntarea brutala de la Colosseum dintre Lee si un actor debutant… Chuck Norris. De mentionat ca e singura oara in istoria cinematografica in care personajul lui Chuck Norris moare. Mit spulberat!

Ultimul (Lee murise cu 3 saptamani inainte de lansarea filmului) si cel mai celebru film al lui Lee este Enter the Dragon (1973) (in care au cameouri Sammo Hung Kam-Bo si Jackie Chan, pe vremea aceea doi necunoscuti). Singurul film al lui Bruce cu o poveste existenta… chiar daca e extrem de cheesy. Rolul negativ ii apartine lui Bolo Yeung, un elev de-al lui Lee, cunoscut majoritatii publicului din vest ca ticalosul din filme ca Bloodsport si Double Impact. Asa, revenind – povestea: Lee e un instructor la o scoala cu stilul Jeet Kune Do si e rugat de tatal sau, maestrul sau si un agent FBI sa participe la un turneu de lupte martiale ca sa il omoare pe ticalosul organizator deoarece e un sef al mafiei ce e responsabil pt numeroase furturi, rapiri si morti, inclusiv cea a surorii sale. Finalul ‘climactic’ este exceptional, Lee ajungand sa se bata cu aproximativ 80 de tipi odata (un element din multele ‘imprumutate’ de Tarantino in al sau mirobolant Kill Bill in care foloseste ca baza Lady Snowblood si The Bride Wore Black si combina cu elemente din atat de multe genuri excelente incat cu greu le poti numara – spaghetti western, giallo, wushu, wuxia, manga si gekiga, blaxploitation samd). Revenind – da, un film cu batai excelente.

Mai departe – filme de la Cheh Chang, Kar-Hung Yau si Robert Houston, toate produse de formidabilii frati Shaw, detinatorii celui mai mare studio de film din Hong Kong (a caror sigla este omagiata in creditele de la KB). De mentionat ca tema in toate acestea este disputa dintre Dinastia Qing (a nu se confunda cu cea Qin din Hero) si rebelii chinezi care vroiau sa scape de sub tirania acestui imperiu. Motiv pentru care primele trei filme incep cu incendii ale dojourilor shaoline si masacrul calugarilor din aceste temple. Vreau sa adaug ca dvdurile sunt de-o calitate excelenta, au fost retusate si aduse la adevarata valoare – widescreen, cu niste cadre lungi de exceptie, si cu dublajul original (mandarin).

Primul din noua serie este Five Shaolin Masters (1974) - favoritul meu din acest pachet – rascoala unui grup de shaolini impotriva Dinastiei Qing si, mai precis, impotriva celor mai buni cinci locotenenti ai sai. Initial dezbinati, si ramasi singuri intr-o China divizata, cei cinci invatacei ramasi isi formeaza propria armata si, dupa un an de practica dura, realizeaza un coup d’etat. Filmul are numeroase lupte distractive, dar cea finala, pentru care discipolii si-au dezvoltat propriile stiluri ca sa-si infranga adversarii redutabili, este cireasa de pe un tort grozav care cu greu se poate egala. Cu o coregrafie geniala ce incita si nu dezamageste, filmul se plaseaza in topul celor mai bune ale genreului.

Crazy Shaolin Disciples (1985) - cel mai slab al pachetului, filmul fiind o combinatie de wushu traditional si ‘Police Academy’. Desi incepe ok, cu numeroase batai bine realizate, dupa prima jumatate se transforma si alterneaza intre comedie proasta si drama proasta. De evitat…

Executioners from Shaolin (1977) - iarasi, un film tare inegal. Motiful filmului este razbunarea unui invatacel a mortii maestrului sau. Personajul negativ e infamul Pai Mei (cu al sau inimitabil stil de lupta), ‘imprumutat’ cu totul de QT in KB. O poveste a razbunarii ce se desfasoara in aproape 30 de ani, filmul nu dezamageste. Poate un pic, dar nu unde conteaza (inegalitatea tonurilor din film – alterneaza, fara succes, si, de ce, habar n-am, intre comedie, drama, si wushu). Ceea ce e important e valoarea de productie a filmului – coregrafia impresionanta si muzica memorabila.

Five Deadly Venoms (1978) - ultimul traditional deoarece, din pacate, mi-am pierdut discurile cu Master of the Flying Guillotine (1975) si The 36th Chamber of Shaolin (1978), dar si cel cu reputatie mai mare in occident datorita stilurilor folosite – Centipede, Snake, Scorpion, Lizard si Toad. Pe patul de moarte, maestrul shaolin isi trimite ucenicul in lume pentru a gasi cei cinci studenti mortali ai sai, sa ucida pe cei care nu respecta legea si sa descopere o comoara secreta si s-o doneze unui orfelinat. Usor de zis, mai greu de facut. Filmul porneste foarte greu, dar ultimul sfert de film este suprasaturat cu batai subjugatoare pe fine acorduri de vioara (si acestea imprumutate de QT). Nu sunt prea multe de zis in afara ultimelor scene, majoritatea filmului fiind de umplutura. Asta nu-l opreste insa din a deveni un stalp in genre.

Bonusul? Kung Fu Hustle (2004). Nu prea stiu unde-l pun. Contine elemente wushu si wuxia, le hiperbolizeaza pe majoritatea pentru efect comic, dar nu parodiaza in sensul traditional de ‘hey, uita-te ce poveste tampita este de fapt’ (cum a fost Piranha pentru Jaws), e o satira fina, in sensul de ‘hey, pot sa imbin cateva genuri fara sa-mi bat joc’. Distributia include actori legendari precum Yuen Wah, Yuen Qiu, Bruce Leung si Leung Siu Lung, iar personajele imita atat arhetipuri asiatice, cat si personaje occidentale – Neo, Blues Brothers samd, iar referintele vizuale includ si The Shining, Untouchables, Spider Man si altii, e greu sa nu te incante aceste mici detalii. Coregrafia magistrala, realizata de Yuen Woo-ping (Matrix, Crouching Tiger, Kill Bill), este hipnotica. Povestea? Remarcabil de haioasa. Daca la celelalte filme cautam cuvinte cu care sa descriu umpluturile, aici trebuie sa spun ca as vorbi si-as vorbi, nu sunt momente de umplutura, totul e foarte bine pus la punct si executat cu maiestrie. De vazut… chiar daca nu-ti plac aceste genreuri sau cinematografia straina, filmul, pentru spectatorul de rand, se va desfasura ca o comedie grozava.