Tag Archives: no social life

 [..] It was an orgy. It was a binge. It was glorious excess, my lowest consumerist impulses turned up to eleven. I saw it in the eyes of the clerks: the crazy rich girl was on a roll. [..]

[..] The waiter came by before I could follow up on that, two pizzas literally piping on his tray. The smell of hot cheese and tomatoes derailed any train of thought I’d had, and I descended into making yum-yum noises for the next fifteen minutes.  [..]

[..] He nodded. “I don’t believe any woman with necklines that low quotes Aquinas without a motive.” [..]

[..] Only he seemed awkward and diffident. I thought it was about me until she detached from my arm, went to him, and kissed him hello. It involved some unsubtle groping and went on long enough that I got my jaw closed again. I saw one of the bellhops watching us with bare envy on his face. [..]

Franturi din primele trei romane din seria Black Sun’s Daughter, o bijuterie urban fantasy de la M. L. N. Hanover. Pardon, Daniel Abraham. Asta ca raspuns la intrebarea de vineri a lui Silviu. Acest quartet pana acum s-a dovedit a fi excelent, o aditie placuta intr-un domeniu care pe mine nu ma atrage aproape deloc. Ca intotdeauna, un personaj pur si inocent tanar si neprihanit e adus cu forta in lumea mistica ce se ascunde pe sub fatada realitatii. Mosteniri fabuloase, o initiere abrupta, misiuni periculoase, planuri si twisturi cat cuprinde, cartile ating mai toate punctele cheie din genre, insa o fac cu stil si nu se impotmolesc in clisee.

Personajele sunt adorabile, niciunul nu ramane un arhetip, cu totii devin neobisnuit de placuti pe parcursul seriei, proza si dialogurile sunt de mana intai, chiar am ramas surprins uneori de imaginile create de autor sau one-linerele lasate in aer, iar povestile decurg mai mult decat satisfacator, nu te plictisesti de-a lungul drumului, chiar daca eu am vazut unele twisturi inca din primele pagini si asta mi-a scazut notabil din placerea lecturii. E mai light decat imi place mie, dar se misca rapid si e extrem de distractiv, aproape abuzand de momente epice. Peste primele trei Dresden, aproape de cele doua Sandman. Astept nerabdator volumul patru.

– Mark Hodder • The Curious Case of the Clockwork Man – o continuare perfecta la Spring-Heeled Jack. Pe atat de bun pe cat poate sa fie un amalgam de steampunk, istorie alternativa, filosofie si sarcasm. Istoria e si mai data peste cap ca data trecuta, personajele sunt din ce in ce mai interesante, twisturile devin din ce in ce mai placute, iar maiestria cu care s-au pus la punct toate itele de poveste ma da peste cap. N-am ce sa mai spun fara sa dau de gol povestea si personajele din volumul asta sau cel precedent, asa ca zic doar ca, alaturi de Swan Song, e lectura preferata a anului.

– Elizabeth Moon • Sheepfarmer’s Daughter (Paksenarrion, volumul I) – un fantasy saturat de clisee. Pledand pentru mediocritate, in prima treime nu se remarca drept altceva decat o interpretare feminista la A Few Good Men, dar apoi devine mai placut, desi nu cu mult, prezentand aventurile unui personaj (Paksenarrion) bazat pe Ioana D’Arc ce face parte dintr-o companie Cook-iana intr-o lume Tolkien-ana. Problema cu povestea nu e ca a fost prima opera a autoarei si-a fost scrisa acum mai bine de 20 de ani, ci ca asta e dureros de evident. Sute de pagini si nu se intampla nimic, doar prezentari de antrenament de baza in armata. World-building zero, dialog inlemnit, iar niciun personaj nu se remarca in vreun alt fel decat ca aproape toti sunt nesuferibil de altruisti. Paksenarrion e un prototip feminist bazat pe D’Arc care reuseste concomitent sa fie dezgustator de bun, onest, naiv, generos, altruist, incult si impulsiv. Mai pioasa decat papa, habar nu are de nimic, dar se arunca cu capul inainte la tot, ca la fiecare cincizeci de pagini cineva s-o salveze in mod miraculos cu o vraja, potiune ori planta misterioasa ori pur si simplu deus ex machina. Personajele negative? Cele mai negative, deopotriva hoti, violatori, ucigasi si tortionari, nu exista gri in lumea astea. Cu chiu, cu vai, am reusit sa ma fortez sa termin cartea sa aflu ca Paksenarrion, dand cu stangul in dreptul intreg romanul, a supravietuit (s-a indoit cineva?) si e idolatrizata. Nu ca nu ne-am putea da seama dupa recapitularile dupa care se topeste autoarea la fiecare suta de pagini sau mai putin. Concept ireal de enervant avand in vedere ca povestea e atat de scurta si lineara, lungita de-aiurea pentru cinci sute de pagini.

– Elizabeth Moon • Divided Allegiance (Paksenarrion, volumul II) - un gunoi. Am citit multe mizerii la viata mea, dar asta chiar a fost execrabil. Continuand aventurile lui Paksenarrion intr-o cu totul alta directie decat primul volumul, seria avanseaza la un pas glacial. Paksenarrion, tarancuta momentului, e manipulata la fiecare 50 de pagini de fiecare personaj pe care-l intalneste, la fiecare 60 isi pune viata in pericol, la fiecare 70 uita de tradare si continua sa fie aceeasi idioata naiva si credula pe care am inceput s-o detestam. Se lasa, cu buna voie, aruncandu-se cu capul inainte, ca intotdeauna, jucata si apoi calcata in picioare de toti care-i gaseste pe drum. Fiecare problema care apare e rezolvata prin deus ex machina. De fiecare data. La fiecare suta de pagini sau mai putin. Putin dupa jumatatea volumului, scarbit peste masura, am renuntat si-am trecut aproape de final, sa vad daca personajul mai invata de-ale lumii pe drum sau continua sa fie aceeasi idioata. Ce-am descoperit? Ca se poate si mai rau. Moon, ai ignore pe viata.

Ca si la A Dance With Dragons, recenziile la Moon sar peste toate aspectele negative si doar zic partile bune. Realitatea insa…

[..] Paks transformed from self-denial of her dreams--disbelief so to speak–to being impatient, over-anxious and impulsive. [..]

[..] the plot just slows down and the ending is both sudden and depressing with no real resolution [..]

[..] Paks seems to tumble from one stereotypical adventure into the next, and gets out of the worst of scrapes with nothing more than minor injuries. [..]

[..] I found it more unsatisfying with each book. I know that it’s one of the older fantasy trilogies out there, but that doesn’t excuse all the lazy plotting, overt moralizing and the lack of interesting villains [..]

– The Thing

– Where the hell is MY insatiable whore?

– Kim Newman • Anno Dracula- deci nu. Abandonata pe la 15%, deja incepusera sa ma usture ochii. Credeam ca ar putea fi ceva, dar nu.

– Mary Doria Russell • Children of God – continuarea la The Sparrow, una din lecturile mele preferate de anul trecut, in ciuda faptului ca era despre preoti in spatiu. Sandoz e la fel de distractiv, insa cartea nu e nici pe departe la fel de rasplatitoare: consecintele primei carti sunt interesante de observat, insa intriga din volumul asta e oribila. Plotting prost, personaje mediocre si-un dialog cel mult banal fac ca aceasta continuarea sa fie recomandata doar fanilor pasionati ai primei carti.

– Brandon Sanderson • Elantris – un fantasy decent. Cam atat. Tot ce are mergand pentru ea e world building, plot si-un singur personaj interesant, in rest se pierde in mediocritatea cliseelor fantasy, fiind de departe cea mai slaba carte a lui Sanderson. Proza nu se remarca prin nimic, personajele sunt relativ enervante si absolut previzibile, optimismul printului si incapatanarea si naivitatea printesei fiind crunte, dialogul alterneaza intre palid si superfluu, repetivitatea/recapitularea intrigii la fiecare cateva zeci de pagini, cat si faptul ca din primele 10 pagini iti dai seama cum se va termina cartea, toate m-au facut sa ma indoiesc de abilitatea lui. In Warbreaker si Mistborn chiar m-am distrat, aici insa se vede ca e primul lui efort.

Alte ganduri despre ADWD: (more…)

Finally!

(more…)