I never saw her in the daytime. We seemed to live by night. What was left of the day went away like a pack of cigarettes you smoked. I didn’t know where she lived. I never followed her. All I ever had to go on was a place and time to see her again. I don’t know what we were waiting for. Maybe we thought the world would end.

Mentinand traditia creata anul cand, in trecerea dintre ani, am savurat un maraton Bogart, anul asta m-am tinut ocupat c-un maraton Mitchum. Luate in ordine pur cronologica, primul al serii a fost Out of the Past, cel mai bun si palpitant noir al carierei sale. Povestea a fost adaptata din cartea lui Mainwaring si retusata de catre Cain, aditiile fiind vizibile si tare, tare distractive. E un noir superb, ce urmeaza majoritatea elementelor esentiale: personaje cinice, lipsite de-a dreptul de scrupule (printre care irezistibila femeia fatala (de fapt, chiar avem doua – Jane Greer, in rolul principal, si Rhonda Fleming, intr-un rol secundar) si sarcasticul detectiv particular care nu stie in ce se baga, asta printr-un furt evident de la Dashiell Hammett si Raymond Chandler), dialog extrem de ingenios, o poveste foarte complicata cu numar ridicat de intorsaturi de situatii si tradari intre personajele, narativa non liniara prin folosirea ‘voice over’ului si flashbackurilor, atmosfera sumbra si, evident, finalul amar.

– We’ll be back, you keep the martinis dry.

Asa cum am zis mai devreme, povestea alterneaza intre prezent, cand Jeff detine o benzinarie si e mai putin nefericit decat de obicei, si trecutul ‘murdar’ al lui Jeff, cand Jeff era un grozav detectiv particular ce-a dat peste un caz care l-a dat peste cap, care vine sa-l bantuie. Acum trebuie sa se confrunte cu consecintele actiunilor sale, si, in adevarat stil noir, sa sufere un lant de tradari si tentative de omor asupra vietii sale. Mitchum abordeaza rolul c-un calm demn de comparatie cu Jef Costello al lui Delon din Le Samouraï si-un cinism si permanent sarcasm patruzantor, asemeni lui Bogart in The Big Sleep. Desi multi puteau juca rolul de PI dur si neinfricat, Mitchum aduce mult mai mult personajului, chiar daca acesta insala si ucide, nu te poti abtine de la a-i rade la observatiile sarcastice si a-i place personajul. Greer, in aceeasi situatie, joaca rolul femeii fatale care-a tradat pe toti si, intr-un final, ajunge sa-i si scape de ‘chinuri’, dar o face cu priviri atat de inocente si un asa sarm incat nu-i poti critica nimic, formand, alaturi de Hayworth, Bacall, Turner si Stanwyck, ‘quintet’ul celor mai periculoase femei fatale din noir.

– She can’t be all bad. No one is.
– But she comes the closest.

Gata, termin cu OUTP spunand ca e taticul lui, printre altele, genialul A History of Violence. Urmatorul film din lista – His Kind of Woman. Later: O poveste ieftina si deloc incitanta plus dialoguri mediocre fac din acest film o drama subtire care cu greu se poate numi noir. Pana si Mitchum e rece si dezinteresat, intreg filmul fiind un ansamblu in care Hughes s-o expuna pe cat posibil pe superba Jane Russell. Ultima jumatate a filmului se transforma intr-o comedie cu Vincent Price in rolul principal. De evitat. Asta era si singurul din lista pe care nu-l vazusem nici macar o data. Cine-ar fi stiut. Cred c-o sa trec si peste The Racket, ca doar nici el nu e cine stie ce, si ma bag direct la minunatia numita The Night of the Hunter. Chiiilll… dren!