Looking for something?
Extemporaneous
23. Brutally honest. Misanthrope, nihilist, hedonist. Lover of noir, giallo and wushu. Mad about Gilmore Girls, West Wing & The Wire, plus Sergio Leone, Quentin Tarantino & Groucho Marx. Living on AC/DC, Dream Theater, Sonic Youth, Helloween and Metallica.-
Recent Antics
Recent Rants
Blogs
The Long Haul
- May 2012 (6)
- April 2012 (6)
- March 2012 (11)
- February 2012 (5)
- January 2012 (2)
- December 2011 (2)
- November 2011 (3)
- October 2011 (7)
- September 2011 (9)
- August 2011 (20)
- July 2011 (17)
- June 2011 (12)
- May 2011 (3)
- April 2011 (11)
- March 2011 (11)
- February 2011 (5)
- January 2011 (5)
- December 2010 (12)
- November 2010 (4)
- October 2010 (7)
- September 2010 (14)
- August 2010 (15)
- July 2010 (14)
- June 2010 (18)
- May 2010 (20)
- April 2010 (8)
- March 2010 (18)
- February 2010 (26)
- January 2010 (8)
- December 2009 (3)
- November 2009 (4)
- October 2009 (2)
- September 2009 (5)
- August 2009 (17)
- July 2009 (11)
- June 2009 (31)
- May 2009 (6)
- April 2009 (4)
- March 2009 (22)
- February 2009 (6)
- January 2009 (8)
- December 2008 (11)
- November 2008 (17)
- October 2008 (6)
- September 2008 (7)
- August 2008 (7)
- July 2008 (2)
- June 2008 (7)
- May 2008 (5)
- April 2008 (4)
- March 2008 (14)
- February 2008 (15)
- January 2008 (25)
- December 2007 (19)
- July 2007 (1)
- March 2007 (5)
- February 2007 (2)
- January 2007 (5)
- December 2006 (1)
- November 2006 (3)
- October 2006 (12)
- September 2006 (13)
- August 2006 (15)
- July 2006 (8)
- June 2006 (14)
- May 2006 (12)
- April 2006 (12)
- March 2006 (5)
- February 2006 (18)
- January 2006 (7)
- December 2005 (10)
- November 2005 (4)
Tag cloud
joss whedon numb3rs coal-mining army northern exposure life no social life the wire stephen king sorkin personal vienna 24 csi teaching mr creakle veronica mars outstanding angel best of buffy west wing bsg house ATM paris ER sibiu tv movies rants gilmore girls Studio 60 psych lost frasier bratislava hilarious x-files made-my-day bones scrubs politica gaming sci-fi horror
Tag Archives: sorkin
2007 in televiziune

2007 a fost un an dificil pentru televiziune. Pe de-o parte, multe seriale au ajuns la, ceea ce putem presupune a fi, datorita calitatii remarcabile, apogeul lor: House (absolut fermecator acel sfarsit de sezon trei si incep de sezon patru, a fost o schimbare bine meritata si foarte rasplatitoare), Lost (dupa un dezamagitor sezon doi si acele sase episoade din toamna care n-au impresionat, al doilea val de episoade din sezonul trei au readus Lost pe acel piedestal pe care-l situasem la sfarsitul primului sezon), BSG (chiar daca sfarsitul sezonului trei m-a lasat c-un gust amar in gura, in situatia in care singurul personaj pe care nu-l uram era Tigh, drumul pana aici a fost unul extrem de palpitant), Weeds (venirea lui Matthew Modine in oras a dat nastere unor arcuri de poveste excelente, pacat ca, incet, incet, s-a dus comedia din serial si acum a ajuns o drama cu scapari periodice de ironii) si How I Met Your Mother (ce naiba mai e de zis? a doua parte a sezonului doi si prima parte a sezonului trei au format ceea ce as putea sa numesc cele mai amuzante 24 de episoade de la sfarsitul sezonului 6 din Friends). Tot in cadrul aspectelor pozitive intra si aditiile fermecatoare la lista de TV de calitate: Pushing Daisies (cel mai original si incitant serial de la Dead Like Me si Wonderfalls incoace… in mod miraculos, acestea sunt tot ale lui Fuller; un fel de Amélie cu diferentele ca e intr-adevar superb si nu e deloc dulceag), Mad Men (ge-ni-al), si, vazute strict ca satire, Dirty Sexy Money (povestile sunt absolut hilare, iar distributia face toti banii pe care-i am in buzunare) si Californication (Duchovny a revenit, in sfarsit, in televiziune, de data asta strlaucind si amuzandu-ne excesiv, episod dupa episod).
Pe de alta parte (more…)
Posted in posted
Tagged best of, bsg, gilmore girls, HIMYM, house, lost, outstanding, rome, sorkin, the dead zone, tv, veronica mars, weeds
The West Wing

Intre punerea in ordine a scaunelor in bar si turnarea unui pahar de vin pentru un senator, Aaron Sorkin, care atunci lucra ca barman si se chinuia sa intre in industria media, si-a notat idei pe servetele, bucati de dialog si argumente la pleadorii. Dupa cateva saptamani de asa evenimente, s-a gandit sa le puna in ordine, asa ca le-a trecut intr-o forma primitiva de calculator. Asa s-a nascut piesa A Few Good Men. Patru ani mai tarziu, in 1992, dupa un numar exagerat de drafturi, a fost lansat si filmul, un blockbuster cu Tom Cruise, Jack Nicholson, Demi Moore si Kevin Bacon despre moartea unui soldat american. Imediat apoi, Sorkin a dorit un proiect ambitios si a ales sa faca un film despre presedinte. Scenariul, la prima sa varianta, numara 385 de pagini, si era de trei ori mai lung decat un scenariu obisnuit pentru un film de doua ore. Cred ca asta este efectul a nenumarate interviuri cu personalul Aripii de Vest si zile petrecute urmarind presedintele. S-au facut modificarile necesare si astfel a iesit The American President, o comedie romantica cu Michael Douglas, Annette Bening, Martin Sheen si Michael J. Fox. Trei ani mai tarziu, in 1998, Sorkin a debutat in televiziune cu Sports Night, o dramedie despre persoanele din spatele unui show sportiv. Cu o distributie excelenta, dialoguri inteligente si fast-paced fara timp de respiro, personaje imperfecte si povesti spectaculoase, el a fost revelatia anului. Nu atat de mult in ceea ce priveste spectatorii, cat a criticilor si a cultului pe care l-a obtinut. Simtind nevoia de mai mult, Sorkin a reluat materialele pe care le avea de la TAP si le-a folosit ca sa creeze The West Wing. Cel mai bun serial. Vreodata. (more…)
Posted in posted
Tagged outstanding, sorkin, tv, west wing
Studio 60 On The Sunset Strip S1E16: 4A.M. Miracle

Si asa ne-am luat ramas bun de la Studio 60… asa, pe un ton melancolic, dar cu o licarire de speranta, asa cum ne-am obisnuit. Dramedia noastra non-medical-politista favorita a plecat dupa doar 16 episoade din care jumatate chiar au fost superbe – pilotul, episoadele din Nevada, cel de Craciun si ultimele (cina cu Hariett, cel cu flashbackuri si ultimul, cu procesul).
Faptul ca nu si-a gasit audienta desi este o comedie cu superbe momente de drama nu este deloc surprizator, naibii, Veronica Mars, M*A*S*H, Seinfeld, Cheers si Scrubs au fost pe punctul de a fi anulate in mijlocul primului sezon sau la finalul acestuia, dar au avut norocul de a fi gasit fani printre TPTB si astfel au avut o cariera impresionanta, fiecare fiind in momentul de fata seriale de cult. Faptul ca desi are fani si este iubit, dar nu are indeajuns spectatori (stiti doar vorba aceea – prosti, dar multi) pentru a fi pastrat indeajuns este iarasi o semnatura Sorkin – Sports Night a fost de doua ori numit de TV Guide Cel mai bun serial TV pe care nu-l urmaresti… dupa care a fost anulat; pana si mirobolantul The West Wing a fost cat pe ce sa fie anulat dupa primul sezon, dar apoi i se va acorda sansa si se va dovedi a fi cel mai bun serial de pe piata, adunand minim 10mil fani in fiecare saptamana si colectand premii Emmy an dupa an, atat in materie de actori impresionanti, directie excelenta, cat si scenarii de nota zece.
Dupa cum am mentionat mai sus, episodul de saptamana trecuta a fost unul nu doar bun, ci excelent. (more…)
Posted in posted
Tagged outstanding, sorkin, Studio 60, tv
Studio 60 on the Sunset Strip S1E13: The Harriet Dinner

Tom o invita la cina pe Lucy, Jack e fortat sa-l roage pe Tom s-o acompanieze pe Kim joi la dineul in cinstea lui Harriet si s-o convinga sa revina la dragostea pentru viola, Matt doneaza o multime de bani pentru a fi insotitorul lui Harriet, iar Danny este rugat de Jordan sa termine cu modul insistent in care o curteaza. Pe scurt, ultimul episod.
Episodul acesta incepe cu discutia ilara dintre Jack si Tom (ultimul fiind imbracat intr-un costum de strugure, necesar pentru repetatia schitei Fruit of the Loom), unde lui Tom, sub pretextul ca viitorul civilizatiei occidentale depinde de acest gest, ii este ordonat sa-i explice lui Kim ca viata unui comedian este una plina de deceptii, respingeri, umiliri, somaj si manie, iar el, sub nici o forma, nu are voie s-o atinga intr-un mod sexual, accentuand faptul ca el va sta la masa alaturata pentru a se asigura de succesul serii. In biroul lui Jordan are loc sedinta despre viitorul serialelor iliterate nescriptate de la NBS, sedinta ce se incheie, spre dezgustul ei, cu decizia ca varianta lor de Iarta-ma! sa inceapa productia in doar cateva luni. Spre fericirea mea, Cal (adorabilul i-bought-you-a-goldfish Danny din West Wing, care a avut un rol prea putin important in acest serial), are un subplot in episod despre cum a reusit sa piarda o vipera veninoasa pe platou, in timp ce incerca sa scuteasca studioul de niste plati suplimentare pentru a filma scena in alta locatie. Dupa o discutie in care il sfatuieste pe Danny s-o lase in pace pe Jordan, Matt il sfatuieste pe Tom s-o minta pe Lucy (zau, ce mi-a placut in Shaun Of The Dead), sa nu-i spuna adevaratul motiv pentru care reprogrameaza intalnirea lor, asa ca Tom ii spune acesteia ca trebuie sa participe la o dineu organizat de NBS. Cearta dintre Simon si Darius continua, cel din urma primind repetat ofense. (more…)
TV
– 30 Rock nu este amuzant. Scurt si la obiect – noul sitcom al lui Tina Fey despre viata in spatele unui sitcom nu este amuzant. Are un singur obiectiv – timp de douazeci de minute trebuie sa ne mentina razand constant, dar este un cliseu ambulant care nu mi-a smuls nici macar un zambet din doua episoade. Chiar daca e adorabil sa-l vezi pe Alec Baldwin fiind o jigodie, serialul nu merita vazut.
– Ratingurile la Studio 60 continua sa scada. Pur si simplu incredibil. Unul din cele mai bune noi seriale de pe piata si are ratinguri absolut deprimante, showuri precum CSI Miami sau The Bachelor depasind cu milioane de telespectatori fanii serialului tipic Sorkinian. Episodul de saptamana asta intra si mai mult in trecutul dintre Matt si Harriet atunci cand o reporterita cu acces total incearca sa gaseasca un subiect de barfa care sa-i dubleze numarul cititorilor. Umorul, drama, dialogul lui Sorkin, totul este excelent, nu inteleg de ce nu prinde (dar, da, a dat cu bata-n balta la faza din final, a stricat intreg momentul).
– Se pare ca nu sunt singurul care nu este deloc incantat de noul sezon din GG – Sara Stewart a scris un articol despre modul in care serialul si-a pierdut flacara. In episodul de azi, care are loc la 6 saptamani dupa actiunea din ultimul episod, ne este fortata pe gat relatia incredibila dintre Lor si Chris, care acum se intalnesc. Chris inchiriaza masina din Bullitt, un hambar unde proiecteaza Funny Face (Audrey so rulz!) si kilograme de junk-food, deci, in opinia lui Lor (care se saturase de cele 5 filme proaste din ultima saptamana pe care le-a vazut impreuna cu Chris), o intalnire excelenta. Chiar mai mult decat perfecta – este sunata de Emily, care o roaga sa vina s-o ia de la politie, deoarece s-a certat cu un politist care se luase de ea deoarece vorbea la telefon in timp ce conducea. Rory isi face noi prietene in lipsa lui Logan si Paris, iar April incearca sa-l cupleze pe Luke cu profesoara ei de biologie. Atmosfera este absolut deprimanta la Luke’s, nici macar Kirk vorbind despre problemele sale cu mama lui si Lulu, si Patty discutand natura agresiva a balerinelor nu salveaza situatia. Poor Luke.
– Indiciile spun ca Nick s-ar putea sa plece din echipa CSI. Incepe sa fie din ce in ce mai frustat de slujba sa si modul cretin in care localnicii din Las Vegas isi duc viata (si, sincer sa fiu, nu-l blamez).
– Chiar daca l-am prins tarziu, Dexter a inceput sa fie din ce in ce mai bun. Un investigator criminalist care aplica justitia strazii criminalilor care au scapat datorita sistemului de rahat. Un inadaptat social care incearca sa faca dreptate, in timp ce duce o lupta cu un criminal briliant care-i stie secretul. Umor negru, actiune, drama, si suficient de putine clisee. Promitator!
Posted in posted
Tagged gilmore girls, sorkin, tv
Studio 60 on the Sunset Strip S1E04: The West Coast Delay
Studio 60 on the Sunset Strip a fost unul din marii 3 favoriti pentru cel mai bun serial al noului an – alaturi de Heroes si The Nine. Avand una din cele mai bune distributii posibile – Matthew Perry, Bradley Whitford si Timothy Busfield (pe care ii iubeam din The West Wing), Amanda Peet si Sarah Paulson (de ici-colo, care nu deranjeaza planului vizual) si Steven Weber (da, stiu, nu puteti punctul pe i de unde-l cunoasteti, mi-a luat si mie cateva minute, ma rog, pana cand a inceput sa tipe, ca atunci l-am recunoscut – Johnny din Stephen King’s The Shining) si poate cel mai bun scriitor de TV (si nu doar) vreodata – Aaron Sorkin. Imbina un umor de inalta calitate si drama din spatele unui serial prin cuvintele potrivite (am analizat prea mult Arghezi) ale lui Sorkin.