The Only Way I Can Deal With Pain Is To Spread It Around

(more…)

O leapsa de la Roxa – in ce film mi-ar placea sa traiesc. Adica in acelasi univers, in acelasi grup de ‘prieteni’, nu sa iau locul personajului principal. Greu, greu, greu. Hai s-o taiem in doua: cinci premii pentru TV, cinci pentru filme, iar cum TV-ul are personaje si cadre mai bine definite, incep cu el.

5. Veronica Mars – reusirea integrarii cu succes a vietii noir intr-un serial de adolescenti este, sa recunoastem, o realizare extraordinara. Dialogurile superbe, umorul negru, twisturile fenomenale, povestile excelente, distributia bine aleasa, totul a fost perfect. Ah, de-as fi Logan Echolls… iarasi.

4. Aici e un dublu entry – sitcomurile mele preferate – Frasier si Scrubs – personaje eclectice din abundenta si nelipsitul umor de calitate. Ce n-as da sa vad o cearta intre Frasier si Perry Cox…

3. Gilmore Girls (S1-3) – na, o alegere mai putin glorioasa, dar inca buna. Un serial extraordinar (in primele trei sezoane), cu dialoguri, deseori, exceptionale de la Amy Sherman si personaje mirobolante, extrem de bine definite si teribil de adorabile. Mi-e cam greu sa recunosc, dar chiar n-as vrea sa plec vreodata din Stars Hollow.

2. Northern Exposure – definitia umorului offbeat care timp de cinci sezoane m-a amuzat la culme cu ilustrarea ‘culture clash’. Locatia misto si personajele grozave fac din Cicely, Alaska unul din cele mai interesante si provocatoare locuri in care poti locui.

1. Indubitabil si inevitabil – The West Wing (S1-4) – basmul serialul meu preferat in materie de personaje, actiune si dialoguri. Produsul meu favorit de la Sorkin… pe care nu ma pot opri din a-l elogia. Asa, deci eu chiar mi-as da piciorul drept (pe care, na, l-am luxat ieri la fotbal la picnicul de la Cheile Dobrogei si nu mai pot sa-l misc defel, asa ca n-ar fi mare bai) ca sa fac parte din echipa mirifica a utopiei Bartlet.

Mentiuni speciale: Weeds, Dead Like Me, Sports Night, Eerie, Indiana.

Asa, acum trecem la filme, unde stilul predomina deasupra substantei. Filmele-mi preferate sunt: Blade Runner, Fight Club, Reservoir Dogs, The Godfather, Double Indemnity, Casablanca, His Girl Friday, The Good, The Bad & The Ugly, Braveheart si Edward Scissorhands, dar n-as vrea sa traiesc in niciunul din aceste universe (nu ca n-ar fi incantator, doar ca toate universurile din aceste filme se destrama la sfarsit).

5. Army of Darkness (Evil Dead III) – pe langa faptul ca e una din cele mai bune comedii/filme de actiune/splatter horror, e si filmul cu ajutorul caruia mi-am facut primii mei prieteni adevarati. Sam, te rog, nu fa niciun remake! Trilogia asta e perfecta asa cum este!

4. Lat sau san taam (Hard-Boiled) – visul umed al oricarui pasionat de actiune. John Woo la ultima sa reusita, cel mai extravagant film de actiune facut vreodata, un exemplu minunat din genul ‘hero bloodshed’. Yun-Fat Chow dovedeste o data pentru totdeauna (A Better Tomorrow, The Killer) ca este starul definitiv al filmelor de actiune de calitate.

3. C’era una volta il West (Once Upon a Time in the West) – desi sunt un imens fan Clint (inimioare Trilogia Dolarilor, The Outlaw Josey Wales, Unforgiven, Pale Rider, High Plains Drifter, Hang ‘em High, Joe Kidd), favoritul meu western revizionist este aceasta capodopera epica. Sergio Leone regizand un scenariu scris de el, Dario Argento si Bernardo Bertolucci, pe muzica bantuitoare a lui Morricone, in care Henry Fonda, Charles Bronson, Jason Robards si Claudia Cardinale fac rolurile vietii lor. Povestea aceasta a razbunarii pustiului cu armonica este favorita mea, chiar peste Kill Bill, Man On Fire, The Crow, Straw Dogs, Payback samd.

2. Big Fish – lumea feerica a lui Burton – un basm fermecator, o lume incitanta si misterioasa… acasa.

1. Dark City - un SF noir sau, mai bine zis, propriul meu Mecca.

Mentiuni speciale: Sin City, L.A. Confidential, The Outsiders, The Philadelphia Story.

Leapsa merge mai departe la Meekuu.

Tragedy blows through your life like a tornado, uprooting everything, creating chaos. You wait for the dust to settle and then you choose. You can live in the wreckage and pretend it’s still the mansion you remember, or you can crawl from the rubble and slowly rebuild. Because after disaster strikes, the important thing is that you move on. But if you’re like me, you just keep chasing the storm.

2007 a fost un an dificil pentru televiziune. Pe de-o parte, multe seriale au ajuns la, ceea ce putem presupune a fi, datorita calitatii remarcabile, apogeul lor: House (absolut fermecator acel sfarsit de sezon trei si incep de sezon patru, a fost o schimbare bine meritata si foarte rasplatitoare), Lost (dupa un dezamagitor sezon doi si acele sase episoade din toamna care n-au impresionat, al doilea val de episoade din sezonul trei au readus Lost pe acel piedestal pe care-l situasem la sfarsitul primului sezon), BSG (chiar daca sfarsitul sezonului trei m-a lasat c-un gust amar in gura, in situatia in care singurul personaj pe care nu-l uram era Tigh, drumul pana aici a fost unul extrem de palpitant), Weeds (venirea lui Matthew Modine in oras a dat nastere unor arcuri de poveste excelente, pacat ca, incet, incet, s-a dus comedia din serial si acum a ajuns o drama cu scapari periodice de ironii) si How I Met Your Mother (ce naiba mai e de zis? a doua parte a sezonului doi si prima parte a sezonului trei au format ceea ce as putea sa numesc cele mai amuzante 24 de episoade de la sfarsitul sezonului 6 din Friends). Tot in cadrul aspectelor pozitive intra si aditiile fermecatoare la lista de TV de calitate: Pushing Daisies (cel mai original si incitant serial de la Dead Like Me si Wonderfalls incoace… in mod miraculos, acestea sunt tot ale lui Fuller; un fel de Amélie cu diferentele ca e intr-adevar superb si nu e deloc dulceag), Mad Men (ge-ni-al), si, vazute strict ca satire, Dirty Sexy Money (povestile sunt absolut hilare, iar distributia face toti banii pe care-i am in buzunare) si Californication (Duchovny a revenit, in sfarsit, in televiziune, de data asta strlaucind si amuzandu-ne excesiv, episod dupa episod).

Pe de alta parte (more…)

Un episod bun, haios, inteligent si care duce povestea intr-o directie adevarata. Ceva ce a lipsit cu desavarsire in ultimele saptamani. Se rezolva moartea antrenorului printr-o siretilic foarte inspirat, dar la care deja ma gandisem – antrenorul secund prea incerca sa-i explice lui Josh problemele prin care trecea tatal sau si faptul ca acesta avea Creutzfeld Jacob (ha! stiam ce e! sa mai ziceti voi ca House nu ajuta decat la a forma indivizi mizantropi si hedonisti (pe care reuseste cu succes) ce folosesc umorul ca o mecanism de aparare!) erau motive destule pentru a-ti truca sinuciderea (faptul ca saptamana asta am vazut un episod din s2 din Bones si unul din s1 din Without A Trace cu acelasi siretlic a ajutat, recunosc) ca familia sa-ti ia banii de pe asigurarea de viata. De asemenea, Wallace razbunandu-se pe Lamb pentru faza de acum doi ani a facut intreg episodul:

Lamb: I know you from somewhere.

Wallace: Yeah, you told to go see the Wizard and ask for some guts.

L:Well did you?

W:Yeah. He said to let you know that he considers you the only sheriff in America that’s a true friend of Dorothy. (gay bashing sau idiot bashing, pentru cei care nu s-au prins; oricare din ele se potriveste pentru adorabilul serif)

Subplotul episodului e faptul ca Logan a trecut peste despartirea de V si, dupa o haioasa noapte facand un Scavenger Hunt cu Parker, Mac si animal-dude-guy, e pregatit sa inceapa o alta relatie. In cazul de fata o relatie cu recent abuzata sexual Parker, in mare deoarece era un alt stres in a face o tipa special pentru Logan, dar si deoarece acesta cu cupleaza cu o prietena de-a lui V. Ciudata istorie, nu-i asa? V -> dusmana de moarte a lui V -> V -> prietena a lui V. Huh. Ai crede ca e un ciclu vicios pe aici pe undeva. De asemenea avem ocazia de-a vedea vechiul Logan in actiune – scena in care el si Parker trebuia sa ilustreze pozitia Vacii, iar cand sa faca Mac poza, acesta realizeaza ca de fapt era pozitia Despartirea unui Bambus… ah, cat de dor imi era de el, lipsit de tricoul pe care scria as-prefera-sa-stau-acasa-plangand si cu comentariile sarcastice bine gandite, citatele obscure si referintele haioase cu care ne-a obisnuit.

Ca sa compenseze pentru toate glumele din seara asta (atitudinea lui V cat timp a stat in celula a fost superba), scriitorii s-au gandit sa la putin umor morbid: l-au ucis pe Lamb (ale carui ultime cuvinte au fost o referinta la M*A*S*H), personajul nostru negativ preferat. Ca urmare, Keith a redevenit serif, iar cu ajutorul unei dovezi gasite de Weevil (unde naiba e sezonul asta? aduceti-l inapoi!), a adus moartea decanului O’Dell la o concluzie. Cu siguranta, moartea lui Lamb va schimba (din nou) ritmul vietii lui Keith si V, dar nu pentru mult timp, cred, Keith joaca prea mult pe Bogart ca sa stea in continuare serif. Acum si House, VM si Studio 60 au luat pauza pana in martie, aprilie si respectiv nedeterminat, deci nu mai am niciun favorit absolut (da, CSI, Grey’s si Rome sunt aproape) ceva vreme. Oare ce voi face pana atunci? Iar faptul ca VN mai are doar 6 episoade pana la sfarsitul sezonului si inca nu s-a anuntat daca va reveni anul urmator, dar ar fi o nebunie sa nu, nu face decat sa ma intristeze. Sa speram insa ca episoadele ramase vor fi (asa cum ne-am obisnuit la cele de final)… criminale.

Genial titlul, recunosc, nu pot sa ma opresc din ras cand ma gandesc la acea parodie cu maimutele. Dar hai sa trecem la treburi serioase: recapitularea ultimului episod din VM. In ultimul nostru episod, V a aflat cine responsabil de violurile din campus, iar cautarea era cat pe ce sa o coste viata. Din nou. Deoarece a fost drogata. Din nou. Din nou, din nou. Povestea aia deja incepe sa ma calce pe nervi, nu se invata minte odata sa bea numai din cutii (asa cum fac eu). Asa, deci, ea a reusit sa scape cu viata, desi Moe si Mercer s-au chinuit din rasputeri sa nu fie asa. In acelasi episod am vazut si cum Logan s-a despartit (pentru a cata oara? nu stiu, am pierdut numaratoarea) de ea, numai ca la sfarsitul episodului sa distruga o masina de politie cu o bata de baseball ca sa ajunga in aceeasi celula cu baietii de aur, sa le aplice un pic de dragoste frateasca Jack Bauer style. Episodul se incheiase cu imaginea decanului O’Dell zacand impuscat pe biroul sau. S-a terminat cu mini-arcul-de-mistere, iar pentru o perioada vom avea doar un mister per episod, sa speram ca in s4 totul va reveni la normal.

Wow. Somebody totally trashed this lab, all it’s missing is a hole in the wall with the shape of The Hulk. Someone called Tech Support?

In sfarsit, Mac incepe sa aiba si ea un rol semnificativ! Misterul episodului e furtul unei maimute si unor soareci de laborator (20, mai exact) – animale ce erau folosite pentru teste si apoi ucise. Un mister pe cat de bun pentru a face referinte haioase, pe atat de previzibil. Evident, V este chemata la datorie pentru a rezolva disparitia misterioasa. Pe alt front, aflam ca moartea decanului a fost considerata o sinucidere (nimic mai prejos decat ceea ce asteptam de la ilustrul serif Lamb), dar sotia sa nu crede asta (ei bine, cine nu ar vrea sa scape de vinovatia mortii consoartei care s-a impuscat pentru a scapa de durerea infidelitatii), asa ca se duce la Keith pentru a afla adevarul. In cealalta emisfera aflam ca Logan (whoa, cine s-ar fi asteptat ca unui pusti bogat sa i se intample asta) n-a avut parte de repercursiuni in urma distrugerii masinii de politie, dar inca sufera in urma despartirii cu V, asa ca Dick incearca sa-l scoata in lume pentru a uita de durere. Dupa o discutie haioasa in care aflam ca Dick crede ca Garden State e o carte veche si interesanta, ii vedem pe baieti luand placile si gonind spre valurile perfecte.

Intre timp, Parker incearca sa le convinga pe V si Mac sa se duca la petreceri, deoarece sunt mai pustnice decat niste maicute, iar asta trebuie sa se schimbe (asta venind de la o tipa recent asaltata sexual, ca sa intelegi gravitatea situatiei). In schimb, V si Mac se infiltreaza in organizatia People for Humain Animal Treatment (PHAT) ca sa afle daca acestia au furat animalele, dar tot ce descopera este ca Mac are un pretendent. Dupa alte investigatii, V se prinde (in sfarsit) cine a facut-o si confrunta hotul – tipul care lucra la laborator, acesta se atase de maimuta si nu avea de gand s-o lase sa moara. Ma rog, mai erau pe acolo cateva detalii, nu era totul chiar asa de evident, dar daca ai ochiul format, te prindeai. Dupa o prima intalnire esuata, Mac il invita pe tipul acela la cinemateca sa vada 2001. My kind of girl! Evident, dupa niste scene in care au realizat ca a fost o greseala sa se departa, V si Logan se impaca. Pentru a mia oara. Pe cat de mult imi place tipul, pe atat de mult urasc sa-i vad pe ei doi impreuna.

Dupa ce vede sticla de 40 de ani de whisky pe care decanul o pastra pentru momente fine din viata neatinsa, si mesajul acela cliseat de adio pe monitor, luat din proiectul lui V pentru crima perfecta, Keith se duce in bar, sa incerce subtil sa vada implicatia lui Hank (profesorul de criminologie cu care avea doamna O’Dell aventura) in moartea decanului. Concluzia? A luat cazul, considera ca decanul a fost asasinat!

The title character— a student, progressing from high school to college during the series — who moonlights as a private investigator under the wing of her detective father. Said to be a little bit Buffy and a little bit Bogart, the show balances murder mystery, high school and college drama, and social commentary with considerable sarcasm and offbeat humor.

Seriously, did you even think it was going to take this long for me to hear about it? Ok, ok. I admit. Initially, I thought of it as a chick-flick series, as it where advertised on tv.com and other places, so I payed no interest to the subject whatsoever. A really bad horror movie appeared one day on dvd, so, obviously, I had to watch it. Guess what? It starred the lovely Kristen Bell. Obviously, because of the neccesary, yet superb nudity, I had to find out more about her, thus I wikid her and found out what her show was actually about. Had some doubts at first, I agree, seeing as I’m a lover of the noirs, but hey, if Brick could pull it off, why couldn’t this one? So I got a hold of the first season and watched it. I’m sorry, I didn’t mean watch, I meant savored it. Loved it. Every fracking minute of it. The dark humor, the crazy twists, the great stories, the well drawn characters, everything. I even skipped over the fact that I hate Amanda Seyfried because she’s ugly and talentless. Now, after two days and twenty two episodes later, I bow to thee. I can’t even remember the last time I was this excited about a wonderfully written and acted tv show. Probably last month when I (re)watched two seasons of The West Wing. Or Sports Night before that. Or House before that. Or BSG before that. Anyway, the point is VM is awesome.
Here’s what some great minds said about it:

* Joss Whedon : “Best. Show. Ever. Seriously, I’ve never gotten more wrapped up in a show I wasn’t making, and maybe even more than those. (…) These guys know what they’re doing on a level that intimidates me.”

* Kevin Smith : “It’s, hands-down, the best show on television right now, and proof that TV can be far better than cinema.”

* Stephen King: “Nancy Drew meets Philip Marlowe, and the result is pure nitro.” “Why is Veronica Mars so good? It bears little resemblance to life as I know it, but I can’t take my eyes off the damn thing.”

Now, shush, little ones, let me be, I must convince the prowess night elves that reside in my Ethernet Adapter to get me the second season and whatever aired of season three. Powerful little fists!

Eureka! I’ve found what caused global warming : Kristen Bell dressed up as Princess Leia (the skimpy outfit from Return Of The Jedi, of course) in her new movie – Fanboys. Drool away, boys.